UPDATE. Vot în Parlament pe bugetele ministerelor. Lista ministerelor care au fost avizate în comisii
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Parlamentul României
Ministerul Sănătății a primit avizul comisiilor parlamentare pentru bugetul pe 2026, care este mai mare decât execuția din 2025, a informat ministrul Alexandru Rogobete. Oficialul a menționat că suplimentarea fondurilor pentru programele naționale de sănătate și de screening va fi necesară și că o rectificare bugetară este așteptată în vară sau toamnă. De asemenea, el a explicat că măsurile de prevenție și schimb vor fi prioritare în acest an. Vezi în continuare care este situația și la alte ministere.
UPDATE 22:30. Alte avize favorabile în comisiile reunite din Parlamentul României
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Comisiile de specialitate reunite au aprobat, luni seara, proiectul de buget pe 2026 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) în forma propusă de Guvern.
Proiectul a fost avizat cu 30 de voturi pentru.
„Bugetul propus pentru MTI cu referire la credite bugetare este în sumă de 42,014 miliarde lei, execuţia în 2025 fiind de peste 98%. Bugetul pe 2026 este format din fonduri externe nerambursabile şi PNRR în valoare de 30,4 miliarde lei, o creştere de 7,14% faţă de bugetul alocat în 2025, fonduri buget de stat, întreţinerea infrastructurii rutiere şi feroviare, subvenţii, asistenţă socială, investiţii buget de stat, alte cheltuieli de organizare şi funcţionare în valoare de 11,6 miliarde de lei”, a afirmat ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, la audieri.
Potrivit acestuia, proiectul de buget pe 2026 este repartizat astfel: pe modul de transport rutier – 24 de miliarde de lei, respectiv 55%, feroviar – 15,6 miliarde de lei, naval – 0,57 miliarde lei, aerian – 0,31 miliarde lei, alte cheltuieli în domeniul transporturilor, asistenţă socială, administraţia centrală, activitate medicală şi sportivă – 1,7 miliarde lei.
„În anul 2026, investiţiile totale ale ministerului sunt în valoare de 32,8 miliarde de lei, reprezentând 78% din bugetul total, în creştere cu aproximativ 5% faţă de anul 2025, din care investiţii fonduri externe nerambursabile şi PNRR în valoare de 30,04 miliarde lei, în creştere cu 10% faţă de 2025, iar investiţii bugetul de stat – 2,4 miliarde lei.
Proiectele principale finanţate în anul 2026 în cadrul titlului 56 – peste 19 miliarde lei, respectiv din fonduri europene nerambursabile, sunt: A0 Nord Centura Bucureşti, Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 3, secţiunea 2, Autostrada Sibiu – Făgăraş, Autostrada Transilvania, secţiunea Nuşfalău – Biharia, reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş.
Principalele proiecte finanţate în 2026 în cadrul titlului 60 – aproape 6 miliarde de lei, PNRR grant – Autostrada A7, iar principalele proiecte finanţate în 2026 în cadrul titlului 61 cu 5 miliarde PNRR împrumut avem modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad, electrificare şi reabilitare cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor, proiecte Quick-Wins şi modernizare material rulant”, a adăugat Şerban.
La proiectul de buget al MTI au fost depuse 42 de amendamente, care au fost respinse în bloc cu 25 de voturi pentru, urmând să fie dezbătute zilele următoare în comisiile reunite de buget-finanţe şi în plenul reunit.
Ministerul Energiei
Bugetul Ministerului Energiei pentru anul 2026 în valoare de 10,181 de miliarde de lei, credite de angajament, şi de 19,716 miliarde de lei, credite bugetare, a fost votat, luni seară, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu majoritatea voturilor celor prezenţi.
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, precum şi Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat şi Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat, au dezbătut şi avizat favorabil forma propusă de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, prezent la şedinţă.
Cele 15 amendamente propuse au fost respinse în bloc de majoritatea senatorilor şi deputaţilor, doar 13 dintre aceştia votând favorabil.
Marţi, vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor de buget şi până miercuri vor fi dezbateri în Comisiile de buget cu ordonatorii principali de credite şi se vor elabora rapoartele pe proiectul de buget şi pe cel al asigurărilor sociale.
Şedinţa de plen comun pentru dezbaterea celor două proiecte începe miercuri de la ora 16:00 şi continuă joi, când va fi şi votul final.
Guvernul a adoptat joia trecută proiectul de buget pe anul 2026, construit pe o creştere economică de 1%, un deficit bugetar estimat la 127,7 miliarde lei, reprezentând 6,2% din PIB, şi o inflaţie prognozată la o rată medie anuală de 6,5%.
Ministerul Justiției
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat aviz favorabil, luni, bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2026.
Proiectul de buget pentru Ministerul Justiţiei pe anul 2026 prevede, la total general, sumele de 4,7 miliarde lei – credite de angajament (creştere de 13,3% faţă de 2025) şi 4,36 miliarde lei – credite bugetare (creştere de 6,18% faţă de anul trecut).
La capitolul cheltuieli de personal este prevăzută suma de 395 milioane lei (scădere de 2,91% faţă de anul trecut).
În timpul dezbaterilor din comisiile juridice, au existat discuţii aprinse cu privire la un amendament care prevedea suplimentarea bugetului MJ pentru cheltuieli cu brăţările electronice de supraveghere, o parte dintre parlamentarii prezenţi fiind nemulţumiţi de modul în care preşedintele de şedinţă a calculat voturile. În final, acel amendament a fost respins.
Ministerul Agriculturii
Proiectul de buget al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2026 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 30 de voturi pentru”, 11 împotrivă şi o abţinere.
La proiectul de buget au fost depuse 58 amendamente, fiind admis doar un amendament depus de PNL.
„Proiectul bugetului pe anul 2026 al Ministerului Agriculturii este un proiect mai mare faţă de anul precedent, situându-se valoric cu 5% faţă de execuţia bugetară a anului 2025. Avem credite de angajament de 43,75 miliarde de lei şi credite bugetare de 27,73 miliarde de lei.
Practic, reprezintă o valoare absolută din PIB de 1,4% estimat pentru anul 2026, conform datelor prezentate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Emil Dumitru, în comisiile de specialitate din Parlament.
El a precizat că din totalul sumelor cuprinse în proiectul de buget pe anul 2026, un procent de aproximativ 71,17% este destinat gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente Politice Agricole Comune şi de Pescuit, pentru contractarea şi efectuarea plăţilor în cadrul Planului Naţional Strategic 2023-2027, cu ambele componente ale sistemului de finanţare, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă şi Fondul European de Dezvoltare Rurală, dar şi în cadrul programului de pescuit acvacultură 2023-2027.
De asemenea, vor fi continuate şi ajutoarele de minimis şi ajutoarele de stat acordate prin direcţiile agricole judeţene.
În acest sens, Dumitru a menţionat programul de susţinere a raselor româneşti de porcine Bazna şi Mangaliţa, ajutoarele de minimis pentru cartoful de consum, usturoi, sectorul apicol, legume în spaţii protejate, dar va continua şi implementarea activităţilor prevăzute de legea 195/2018 şi 227/2018 privind programele de susţinere a crescătorilor de suine şi de păsări pentru reproducţie, reproducţia la suine şi la sectorul avicol, etc..
„Vom continua acţiunile destinate finanţării acţiunilor de ecarisare şi deşeurilor de origine animale din gospodăriile populaţiei şi cele destinate finanţării liceelor agricole de la bugetul de stat, precum şi cele destinate finanţării fazelor corespunzătoare anului 2025 ale programului de cercetare sectorială”, a transmis oficialul MADR.
Potrivit sursei citate, în proiectul de buget se regăsesc şi sume necesare promovării unor programe noi de susţinere financiară a producătorilor agricoli, respectiv acordarea unui ajutor excepţional privind compensarea pierderilor suferite de sectorul pomicol datorită îngheţului târziu, având o alocare financiară de 11,6 milioane de euro din fonduri externe nerambursabile aferente FEGA, lansarea unei noi scheme de ajutor de stat pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi creştere în sectorul agricol şi lansarea unei noi scheme de ajutor de stat destinat de crescătorilor de suine prin înfiinţarea locurilor de cazare în complexele de creştere a suinelor.
Marţi, vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor de buget şi până miercuri vor fi dezbateri în Comisiile de buget cu ordonatorii principali de credite şi se vor elabora rapoartele pe proiectul de buget şi pe cel al asigurărilor sociale.
Guvernul a adoptat joi proiectul de buget pe anul 2026, construit pe o creştere economică de 1%, un deficit bugetar estimat la 127,7 miliarde lei, reprezentând 6,2% din PIB, şi o inflaţie prognozată la o rată medie anuală de 6,5%
Bugetul de stat pentru 2026 este construit pe o creştere economică de 1%, o inflaţie medie anuală de 6,5% şi un deficit de 6,2% din PIB.
UPDATE 20:45. Ministerele care au primit aviz favorabil în comisiile reunite
Ministerul Afacerilor Interne
Comisiile parlamentare reunite de apărare au avizat favorabil, luni, cu majoritate de voturi, bugetul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2026, nefiind acceptat niciun amendament la forma Guvernului.
Conform proiectului Guvernului, bugetul Ministerului Afacerilor Interne este de 36.207.036.000 lei – credite de angajament, în creştere cu 0,02% faţă de anul trecut, şi 35.755.208.000 lei – credite bugetare, în creştere cu 3,8%.
Cheltuielile curente sunt de 35.764.604.000 lei – credite angajament, în descreştere cu 0,30% faţă de anul 2025 şi 35.310.271.000 lei – credite bugetare, în creştere cu 3,60%.
De asemenea, cheltuielile de personal sunt de 19.639.044.000 lei – credite angajament şi 19.639.044.000 lei – credite bugetare, amândouă în descreştere cu 3,39% faţă de anul trecut.
Avizul comisiilor de apărare va fi transmis comisiilor de buget-finanţe pentru întocmirea raportului privind proiectul de buget pe anul 2026, care urmează să fie supus aprobării plenului Parlamentului.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Comisiile de specialitate reunite au aprobat luni seara proiectul de buget pe 2026 al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Senatorii şi deputaţii au acordat 17 voturi în favoarea proiectului de buget, trei voturi au fost împotrivă, iar doi parlamentari s-au abţinut.
„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după cum ştiţi, gestionează Politica de Coeziune. Politica de Coeziune pentru perioada 2021-2027 reprezintă cel mai important instrument de investiţii al Uniunii Europene destinat reducerii disparităţilor economice şi sociale dintre regiuni şi statele membre.
Pentru România, aceasta reprezintă o oportunitate istorică, unică, de modernizare structurală. Proiectul de buget de stat pentru anul 2026 al ministerului cuprinde credite de angajament în valoare de 19,6 miliarde lei şi credite bugetare în valoare de 12,6 miliarde lei.
La titlul 10 Cheltuieli de personal din cadrul capitolului 50.1 buget de stat sunt necesare credite de angajament şi credite bugetare în valoare de 30.000 mii lei pentru plata drepturilor de natură salarială aferente personalului încadrat în cadrul aparatului propriu al ministerului”, a declarat, la audierile din comisiile reunite, secretarul de stat în MIPE Răzvan Popescu.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are alocate credite bugetare de 12,6 miliarde lei (+72,33%) şi credite de angajament de 19,6 miliarde lei (+ 25,14% faţă de execuţia pe 2025).
Ministerul Educației și Cercetării
Comisiile parlamentare de specialitate au dat, luni, aviz favorabil bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
„Strict legat de bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, avem un total de 64 de miliarde 924 de milioane, din care pentru Educaţie sunt 62 de miliarde şi aici avem o defalcare pe ceea ce înseamnă diverse cheltuieli: cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, bunuri, servicii doar cele care sunt alocate inspectoratelor şcolare, palatelor cluburilor copiilor. Avem transferuri între unităţi ale administraţiei publice şi, totodată, cotizaţii la organizaţii internaţionale.
O sumă importantă se regăseşti în zona de proiecte, fie că vorbim de proiecte cu finanţare din fonduri externe rambursabile – 484 de milioane, fie că vorbim despre PNRR – 5,9 miliarde lei”, a afirmat ministrul Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian.
El a spus că pentru bursele studenţilor şi elevilor sunt prevăzuţi în buget 5,4 miliarde lei, iar pentru asistenţă socială – 710 milioane lei.
„Pe de altă parte, dacă vorbim despre Cercetare, de la bugetul de stat spuneam că sunt aproximativ 3,6 miliarde, dar prin bugetul Ministerului Educaţiei se alocă suma de 2,7 miliarde lei pentru Cercetare, distribuită pe cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, transferuri între alte unităţi ale administraţiei publice şi proiecte – proiectele PNRR de 695 de milioane, proiecte pentru Laserul de la Măgurele – 222 milioane lei şi proiecte cu alte finanţări externe rambursabile – 32 de milioane lei”, a adăugat Dimian.
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ al Camerei Deputaţilor, Mihai Ghigiu, a susţinut că bugetul alocat Ministerului Educaţiei şi Cercetării este cel mai mic din ultimii 15 ani.
„Realitatea este că acest buget al Ministerului Educaţiei şi Cercetării este cel mai mic din ultimii 15 ani. Cum veţi reuşi, şi am încredere în toată bunăvoinţa dumneavoastră, să combateţi abandonul şcolar, cum veţi reuşi să creşteţi calitatea resursei umane în învăţământ, să atrageţi tinerii în învăţământ sau să finanţaţi centrele de excelenţă din cercetare în condiţiile acestui buget?”, a întrebat deputatul PSD.
În replică, Mihai Dimian a precizat că bugetul trebuie prezentat aşa cum este: 4,08% din PIB, şi nu 3,03%.
„Trebuie să prezentăm bugetul Educaţiei aşa cum este acum. Adică nu 3,03%, ci 4,08% din Produsul Intern Brut iar la finalul aprobării bugetului general vom veni cu sumele suplimentare pentru a vedea exact de unde pornim. Poate se ajunge undeva pe la 4,4 – 4,5%”, a mai afirmat ministrul.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului
Bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului pentru anul 2026, în valoare de 5,505 miliarde de lei, credite de angajament, şi de 5,019 miliarde de lei, credite bugetare, a fost votat, luni seară, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 49 de voturi pentru şi 21 împotrivă.
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru antreprenoriat şi turism şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, precum şi Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat, Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială din Senat, au dezbătut şi avizat favorabil forma propusă de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, prezent la şedinţă.
Toate amendamentele depuse au fost respinse cu 19 voturi pentru, două abţineri şi 49 împotrivă.
Marţi, vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor de buget şi până miercuri vor fi dezbateri în Comisiile de buget cu ordonatorii principali de credite şi se vor elabora rapoartele pe proiectul de buget şi pe cel al asigurărilor sociale.
Şedinţa de plen comun pentru dezbaterea celor două proiecte începe miercuri de la ora 16:00 şi continuă joi, când va fi şi votul final.
Guvernul a adoptat joia trecută proiectul de buget pe anul 2026, construit pe o creştere economică de 1%, un deficit bugetar estimat la 127,7 miliarde lei, reprezentând 6,2% din PIB, şi o inflaţie prognozată la o rată medie anuală de 6,5%.
Ministerul Apărării Naționale
Comisiile parlamentare de specialitate au dat, luni, aviz favorabil, cu majoritate de voturi, bugetului Ministerului Apărării Naţionale pe 2026.
La total general creditele de angajament sunt de 112.593.422.000 lei; în creştere cu 1,19% faţă de anul trecut, iar creditele bugetare în valoare de 49.425.954.000 lei, în creştere cu 16,62 % faţă de anul trecut.
La cheltuieli curente creditele de angajament sunt de 29.670.135.000 lei, iar creditele bugetare de 27.139.751.000 lei.
Cheltuielile de personal sunt de 14.184.708.000 lei – credite de angajament, în creştere cu 3,44 % faţă de 2025 şi credite bugetare de 13.882.708.000 lei, în creştere cu 3,22 la sută faţă de anul trecut.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a trecut în revistă principalele capitole din bugetul pe 2026, precum şi elemente ale activităţii generale, cu referire la cele de investiţii. El a subliniat că bugetul alocat pe 2026 va permite onorarea obligaţiilor internaţionale, precum şi finanţarea în condiţii corespunzătoare a misiunilor Armatei, inclusiv susţinerea unor efective semnificative în teatrele de operaţii.
Potrivit ministrului, alocările bugetare pentru MApN în perioada 2025-2028 reconfirmă deciziile adoptate în urma Summiturilor din Ţara Galilor, Madrid, Vilnius, Washington şi Haga, precum şi Pactul Politic Naţional, semnat de partidele parlamentare.
„Trebuie reamintit că anul 2025 a fost al nouălea an consecutiv în care România a alocat un procent de cel puţin 2% din PIB pentru Apărare şi al zecelea an consecutiv în care peste 20% din bugetul MApN este destinat achiziţiei de echipamente majore (respectiv 32% conform execuţiei bugetare preliminare). (…)
Ponderea fondurilor alocate achiziţiilor de echipamente de înzestrare a fost anul trecut 31,6 din total. (…) Anul acesta, prin proiectul de buget pe care îl discutăm astăzi, ponderea achiziţiilor în buget este de aproape 38%”, a subliniat Radu Miruţă.
Ministerul Culturii
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat, luni, aviz favorabil bugetului Ministerului Culturii pe anul 2026.
Pentru Ministerul Culturii sunt propuse pentru acest an credite de angajament în valoare de 2.171.982.000 lei, cu 56,29% mai mult ca anul trecut, şi credite bugetare în valoare de 1.443.680.000 lei, cu 3,73% mai mult ca anul trecut.
Pentru cheltuieli de personal sunt alocaţi 51.640.000 lei din credite de angajament şi 51.640.000 lei din credite bugetare, cu 1,30% mai mult ca anul trecut.
Ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat că bugetul pentru 2026 este construit „cu responsabilitate şi viziune”, pentru modernizarea infrastructurii culturale a României şi valorificarea patrimoniului naţional prin investiţii strategice.
„Bugetul total se ridică la 1,44 miliarde de lei, în creştere faţă de anul precedent, ceea ce ne permite să asigurăm atât funcţionarea instituţiilor culturale, cât şi continuarea proiectelor majore de investiţii. Cea mai mare parte a bugetului, peste 74%, este destinată instituţiilor publice de cultură, muzee, teatre, opere şi filarmonici care reprezintă pilonii principali ai vieţii culturale din România.
În acelaşi timp, anul acesta este unul esenţial pentru implementarea investiţiilor din PNRR, un proiect emblematic în acest sens este Complexul muzeal de la Floreşti, Galeria istorică a Transilvaniei, practic cel mai modern muzeu nou construit în România în ultimele decenii, devenind un centru cultural de referinţă pentru întreaga regiune”, a afirmat ministrul Culturii.
Ministerul Muncii
Comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului au aprobat, luni, proiectul de buget al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale pe anul 2026.
Proiectul a fost avizat favorabil cu 48 voturi pentru şi 17 împotrivă. Din cele opt amendamente depuse, a trecut doar un singur amendament depus de PSD privind alocarea sumei de 1,1 milioane de lei la credite de angajament şi la credite bugetare în vederea acordării unei măsuri de sprijin pentru familiile cu copii şi venituri reduse şi familiile care au în întreţinere copii cu handicap, precum şi acordarea unui ajutor financiar pentru 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii.
„Pentru anul 2026, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului, Solidarităţii Sociale îşi propune să îndeplinească integral toate obligaţiile asumate prin legislaţia în vigoare, în toate domeniile de competenţă gestionate, asigurând continuitatea plăţilor, protecţia categoriilor vulnerabile şi stabilitatea sistemelor sociale şi de pensii.
Bugetul de stat al ministerului este în valoare totală de 91,80 de miliarde de lei, faţă de execuţia estimată a anului 2025, în sumă de 99,25 miliarde de lei, propunere care cuprinde şi finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse, preluată începând cu anul 2026. Diferenţa, în sumă de 7,45 miliarde, provine în principal din diminuarea subvenţiei de echilibrare a BASS (Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat n.r).
Bugetul este construit pe baza prevederilor legislative, cu o gestionare responsabilă şi predictibilă a fondurilor publice. În principal, cuantumul salariilor rămâne la nivelul lunii decembrie 2025. Punctul de pensie pe anul 2026 se menţine la 81 lei, drepturile reparatorii şi alte indemnizaţii se menţin la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2025. Pensiile de serviciu nu se actualizează în 2026”, a precizat ministrul Muncii, Florin Manole, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Știrea inițială
Alexandru Rogobete: Bugetul Ministerului Sănătății pentru 2026 a primit avizul comisiilor parlamentare
Ministerul Sănătății a primit avizul comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului pentru bugetul pe anul 2026, acesta fiind mai mare decât execuția din 2025, a informat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Oficialul a explicat că, deși fondurile aprobate sunt superioare celor utilizate anul trecut, este posibilă necesitatea unei suplimentări pentru programele naționale de sănătate și pentru programele de screening, urmând ca o rectificare bugetară să fie efectuată în vară sau toamnă pentru a acoperi aceste nevoi.
„S-a primit avizul pentru bugetul pe anul 2026, este un buget mai mare decât execuţia în anul 2025. Evident că mă aştept ca în zona programelor naţionale de sănătate şi a programelor de screening ca să fie necesară o sumă suplimentară.
Mă aştept la o rectificare undeva în vară, toamnă, când se va face, unde aceste programe să fie completate”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ministerul Sănătăţii are, în acest moment, o execuţie de 88% din PNRR
Ministrul a detaliat că bugetul Ministerului Sănătății crește cu 3,5 miliarde de lei față de execuția anului precedent, însă rămâne mai mic decât alocarea inițială de anul trecut. Rogobete a subliniat că execuția actuală a instituției se situează la 88% din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar măsurile demarate anul trecut și planificate pentru acest an vor fi lansate în prima parte a anului.
El a precizat că fondurile nu vor fi necesare integral până la sfârșitul anului 2026 și că, în acest context, se anticipează o rectificare pozitivă care să permită completarea programelor esențiale, în special cele dedicate schimbului și prevenției în sănătate.
Ministrul a mai explicat că prin modul de construire a programelor și distribuire a sumelor se urmărește să fie lansate toate programele importante, inclusiv cele de prevenție și schimb, considerate absolut necesare pentru sănătatea populației.
„Aşa cum bine ştiţi, Ministerul Sănătăţii are o execuţie astăzi de 88% din Planul Naţiunal de Redresare şi Rezilienţă. Toate măsurile pe care le-am început anul trecut şi pe care ni le dorim anul acesta vor fi pornite în prima parte a anului, însă bugetul nu va fi necesar până la finalul anului 2026.
Din acest motiv, am spus că cu siguranţă va fi nevoie de o rectificare pozitivă pe finalul anului pentru a completa aceste programe.
Dar prin modalitatea în care construim programele şi distribuim sumele aferente acestora, încercăm să pornim toate programe importante, în special cele de schimb şi prevenţie pe care le-am anunţat şi care sunt absolut necesare”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Ministerul Afacerilor Externe va funcționa tot cu un buget insuficient, spune Oana Țoiu
Oana Țoiu a anunțat că MAE va funcționa în 2026 cu un buget de 0,8% din PIB. Ea a avertizat că acesta trebuie să fie ultimul an în care diplomația română primește resurse sub media europeană, deoarece lipsa investițiilor afectează direct prezența economică și securitatea țării.
„Alocarea bugetară pentru Ministerul Afacerilor Externe este 0,8% din PIB. Este ultimul an în care, din perspectiva mea, România permite să plătească costul de a nu investi suficient în politică externă.
Este un efort comun pe care ni-l asumăm cu responsabilitate și în acest an, însă, trebuie să fim conștienți că trebuie să fie ultimul an în care România poate să aloce sub media europeană, resursele necesare pentru politica sa externă.
În resurse însă, așa cum există ele în acest moment, vom asigura îndeplinirea priorităților României pentru politica externă”, a declarat Oana Țoiu.
Demnitarul a discutat și despre planul de investiții de 400 milioane de lei pentru renovarea celor 180 de clădiri ale României din străinătate.
„Avem, în acest sens, planificată cea mai ambițioasă anvelopă bugetară pentru redarea clădirilor de patrimoniu ale României. 400 de milioane este totalul acestui fond pe care îl propunem. Sigur, vorbim de credite de angajament pe anul 2026, date fiind limitările generate de resursele disponibile.
Vrem să executăm din aceste investiții 120 de milioane: 70 de milioane din fonduri naționale, 50 de milioane din fonduri europene. Acest lucru nu este doar o formă de redare a patrimoniului către cetățenii României, dar și, sigur, către vizitatorii din țările respective”, a spus șefa MAE.
Ministrul Afacerilor Externe a vorbit și despre necesitatea securizării infrastructurii digitale după atacurile cibernetice recente.
„Ne așteptăm ca aceste amenințări hibride să continue. Ne așteptăm să continue și în intensitate, de aceea, inclusiv infrastructura digitală este un element important pentru care trebuie să avem resursele necesare”, a explicat Oana Țoiu.
Calendarul dezbaterilor și votului pe Legea bugetului de stat 2026
În ceea ce privește procesul legislativ, în intervalul 18:00 – 22:00, comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului au programat ședințe comune pentru examinarea și avizarea Proiectului Legii bugetului de stat și a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026. Marți, între orele 09:00 și 10:30, vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci, iar între 11:00 și miercuri, 18 martie, ora 13:00, sunt programate dezbateri cu ordonatorii principali de credite și elaborarea rapoartelor asupra proiectelor bugetare.
Miercuri, la ora 15:00, se vor depune rapoartele Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci, iar la 15:30 va avea loc ședința Birourilor permanente reunite pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen.
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea și adoptarea proiectelor de lege va începe miercuri, la ora 16:00, și va continua joi, incluzând dezbateri generale și pe anexe. Birourile reunite au stabilit ca votul final să aibă loc joi, punând astfel capăt procesului de adoptare a bugetului pe 2026.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





