Ilie Bolojan, anunț pentru toate primăriile din România: Este o medie de aproximativ 11% venituri suplimentare

Ilie Bolojan, anunț pentru toate primăriile din România: Este o medie de aproximativ 11% venituri suplimentare

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Ilie Bolojan

Publicat de Vlad Dima la 16 martie 2026, 12:49

Ilie Bolojan a declarat duminică seara că, în acest an, toate primăriile din România vor înregistra venituri cumulate mai mari decât anul precedent. Premierul a menționat că, analizând datele pentru reședințele de județ, creșterea medie este de aproximativ 11%.

Ilie Bolojan, anunț pentru toate primăriile din România

Ilie Bolojan a fost întrebat la Digi24 despre acuzația primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care susține că Bolojan „i-a jefuit pe craioveni de peste 50 de milioane”.

”Subiectul taxelor locale şi veniturilor primărilor este într-adevăr unul care s-a discutat în aceste zile şi, una peste alta, toate primăriile din România vor avea anul acesta cumulat venituri mai mari decât anul trecut. Chiar m-am uitat pe un tabel pe reşedinţele de judeţ şi, în general, este o medie de aproximativ 11% venituri suplimentare, ceea ce înseamnă venituri din impozitele pe proprietate plus transferurile din impozitul pe venit, TVA ori şi aşa mai departe”, a spus premierul.

Premierul a precizat că e adevărat că au redus baza de impozitare la impozitul pe venit, preluând la bugetul central declaraţiile unice, adică impozitele pe care le achită, de exemplu, avocaţii care sunt înregistraţi într-o localitate.

”Asta s-a făcut în condiţiile în care nu mai puteam pe de-o parte să transferăm toate sumele către autorităţile locale, să le cofinanţăm investiţiile din PNRR, să acordăm Anghel Saligny, pentru că toţi indicatorii erau daţi peste cap. Dar ştiţi, în 2024 faţă de 2023, primăriile din România, reşedinţele de judeţ, au pierdut 5% din fonduri. 5%, în condiţiile în care am avut creştere, era un guvern bun. Aţi auzit pe careva din cei care astăzi sunt vocali să spună ceva? Erau foarte curajoşi. Este de problemă de cântar. Dacă atunci când ţi s-a tăiat efectiv şi ai pierdut venituri, per total, n-ai zis nimic, acum este evident că sunt nişte declaraţii politice şi eu pot să le înţeleg şi pe astea, dar realitatea pe care se poate proba în buget, este că primăriile vor primi anul acesta, în condiţiile dificile pe care le avem, mai mulţi bani decât anul trecut”, a explicat şeful Executivului.

Bolojan: Beneficiile nu au fost luate de la primării, investițiile rămân prioritare

Ilie Bolojan a explicat că majorările de venituri nu au fost realizate prin reducerea fondurilor primăriilor, ci prin direcționarea unei părți din impozitul pe venit către investiții cofinanțate prin PNRR și programul Anghel Saligny. Premierul a subliniat că România alocă localităților o pondere mai mare din investiții decât media europeană – 3% din PIB față de 1,5% – pentru a compensa întârzierile istorice, iar aceste sume provin din bugetul național, nu prin diminuarea fondurilor locale.

Acesta a adăugat că majorarea impozitelor a fost necesară de câțiva ani, dar a fost amânată de guvernele precedente, și că actualul Guvern și-a asumat responsabilitatea acestei măsuri. Bolojan a menționat că primarii recunosc de regulă că deciziile privind creșterea taxelor au fost luate la nivel guvernamental, nu local.

Premierul a subliniat că ”nu mai puteam să mergem în felul acesta”.

Bolojan: Se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare

Ilie Bolojan a anunțat duminică că, după adoptarea de către Guvern a unei ordonanțe care simplifică procedurile de avizare a investițiilor, Executivul urmărește să sprijine economia, să reducă birocrația și să diminueze costurile de conformare pentru companii.

„Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare. De săptămâna viitoare ordonanţa va intra în vigoare”, a transmis premierul Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook.

Măsurile au impact în 3 domenii.

”Scurtarea termenelor în vederea obţinerii avizelor de mediu pentru investiţii Pentru a construi o fabrică, de exemplu, obţinerea avizului de mediu dura luni de zile, uneori ani, dacă se contesta proiectul. Prin noile prevederi, termenele se reduc substanţial şi toată documentaţia se va depune electronic”, explică premierul.

Ilie Bolojan a explicat că ordonanța adoptată reduce birocrația pentru investițiile mari, ridicând pragul de analiză de la 2 la 5 milioane de euro, astfel încât mai puține proiecte vor necesita avizare, iar procedurile pentru cele rămase vor fi mai rapide.

Premierul a adăugat că nu va mai fi necesară analiza suplimentară prin Consiliul Concurenței, că avizarea se va simplifica, termenele se vor scurta, iar documentele vor putea fi depuse digital. De asemenea, Comisia pentru examinarea investițiilor străine nu va mai întârzia procesul de aprobare.

Ordonanţa aduce şi reguli mai simple pentru avizele de securitate la incendiu.

”Pentru proiectele cu risc scăzut nu va mai fi nevoie de aviz, ceea ce va reduce semnificativ numărul de dosare. În plus, dacă instituţiile întârzie avizele, companiile vor putea primi acorduri provizorii de 60 de zile, astfel încât activitatea să nu fie blocată”, spune premierul Ilie Bolojan.

Șeful Executivului spune că întârzierea avizării va atrage sancţiuni pentru cei responsabili.

”Pentru proiectele repetitive (magazine, suprermarket tip, hale depozit) va fi suficient un acord unic. Toate documentele se vor depune electronic. În felul acesta, vor putea fi procesate şi în alte judeţe, dacă într-un judeţ sunt multe proiecte. Se vor standardiza procedurile în toate judeţele”, spune el.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.