Bătălie în doi în Liga I! Adevărata miză a luptei. Gigi Becali ţinteşte Liga Campionilor

Bătălie în doi în Liga I! Adevărata miză a luptei. Gigi Becali ţinteşte Liga Campionilor

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Gabriel Zamfirescu la 12 mai 2021, 09:29

Nebunie totală în Liga I cu trei etape înaintea finalului de campionat. CFR şi FCSB se bat la titlu, iar echipa lui Gigi Becali speră să nu mai piardă din nou titlul în faţa rivalilor. Adevărata miză a trofeului e prezenţa în preliminariile Ligii Campionilor, apoi în Europa League. Cine pierde, merge la masa săracilor, în Conference League.

CFR şi FCSB n-au convins în ultima etapă. Clujenii au pierdut acasă cu Sepsi, iar trupa antrenată de Toni Petrea a obţinut doar un egal cu Clinceni. Cu trei etape înaintea finalului de play-off, CFR are un punct avans şi avantajul eventual al faptului că la startul play-off-ului nu i s-a rotunjit punctajul.

Bătălie cruntă în ultimele 3 etape

CFR Cluj păstrează, în continuare, prima şansă la titlu. În clasament, ardelenii au un punct avans faţă de FCSB. Echipa lui Toni Petrea a beneficiat de rotunjirea punctelor la finalul sezonului regulat. Mai mult, programul celor două rivale la titlu o avantajează pe CFR.

Sepsi, considerată apropiată CFR-ului, poate încurca şi FCSB, în următoarea rundă.

Botoşani, care mai mereu a cedat punctele în partidele cu FCSB, poate juca pe viaţă şi pe moarte, peste două runde, la Cluj.

CSU Craiova, ieşită din lupta pentru titlu, va „arbitra“ duelul CFR – FCSB pentru supremaţie, urmând să întâlnească ambele formaţii.

La fel ca şi în sezonul trecut, când CSU Craiova – CFR (1-3) a fost „finala campionatului“, în ultima etapă de play-off, acum, în ultima rundă, se poate juca, la Cluj, cu trofeul pe masă, în CFR – FCSB.

Miza locului 3

Cu trei înfrângeri la rând, echipa primăriei din Craiova a ajuns să aibă emoţii pentru locul 3. Dacă nu va prinde podiumul şi nici nu va câştiga Cupa României, formaţia olteană va rata prezenţa în Conference League, competiţie înfiinţată de UEFA, care va debuta din vară.

Locul 3 (sau 4 în funcţie de câştigătoarea Cupei României) din play-off joacă baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Cu cine mai are de jucat  FCSB

*Sepsi (16 mai, deplasare)

*Craiova (19 mai, acasă)

*CFR Cluj (26 mai, deplasare)

Cu cine mai are de jucat CFR Cluj

*Craiova (15 mai, deplasare)

*Botoşani (18 mai, deplasare)

*FCSB (26 mai, acasă)

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.