SPIT Constanța explică de ce nu poate returna banii celor care au plătit 200 de lei pentru locul de parcare

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța (SPIT) a venit cu precizări oficiale în urma valului de apeluri publice prin care contribuabilii erau încurajați să ceară returnarea sau compensarea sumei de 200 de lei plătite ca taxă pentru ocuparea domeniului public.

Reprezentanții instituției amintesc că, potrivit legislației în vigoare, o hotărâre judecătorească prin care este anulat un act administrativ cu caracter normativ produce efecte exclusiv pentru viitor, nu și asupra situațiilor juridice deja consumate.

În acest context, decizia instanței din 20 noiembrie 2025, care a anulat taxa pentru utilizarea domeniului public sau privat din municipiul Constanța, nu poate fi aplicată retroactiv.

Practic, obligațiile fiscale achitate înainte de această dată rămân valabile și nu pot fi considerate plăți nedatorate, iar anularea taxei nu generează automat un drept de creanță pentru contribuabili în raport cu autoritatea locală.

Conform Codului de procedură fiscală, restituirea sau compensarea unei sume este posibilă doar în situația în care există o creanță certă a contribuabilului față de instituție sau datorii reciproce care să permită declanșarea acestui mecanism legal — condiții care nu sunt îndeplinite în cazul sumelor plătite anterior hotărârii instanței.

„Rezultă că anularea taxei nu transformă obligația fiscală scadentă și achitată înainte de data de 20.11.2025 în plată nedatorată și nici nu generează, prin ea însăși, o creanță a contribuabilului împotriva autorității.

Conform art. 167 și art. 168 din Codul de procedură fiscală, pentru a fi posibilă compensarea sau restituirea, premisa esențială ce trebuie îndeplinită constă în existența unei creanțe (sumă de bani) datorată contribuabilului de către autoritate sau a unor datorii reciproce care să declanșeze mecanismul restituirii sau compensării”, a comunicat instituția.

parcare
SURSA FOTO: Dreamstime – Constanțenii care au făcut plăți înainte de 20 noiembrie nu vor primi banii

Constanțenii care au făcut plăți înainte de 20 noiembrie nu vor primi banii

SPIT subliniază că această cerință este una obligatorie și reprezintă o premisă esențială pentru orice procedură de rambursare sau compensare, fără de care demersurile nu pot fi puse în aplicare sub nicio formă.

„Această premisă juridică nu este una facultativă, ci reprezintă o condiție esențială și prealabilă, fără de care instituția restituirii sau compensării nu poate fi declanșată sub nicio formă”, a subliniat SPIT.

În consecință, instituția anunță că nu pot fi operate restituiri sau compensări pentru taxa de utilizare a domeniului public achitată înainte de 20 noiembrie 2025. În schimb, pentru eventualele sume plătite după această dată, contribuabilii pot solicita recuperarea banilor sau compensarea lor, conform procedurilor legale.

Reprezentanții SPIT au mai transmis că își mențin angajamentul de a aplica strict cadrul legal și de a pune în executare hotărârile judecătorești în limitele competențelor instituției.

„Tot în spiritul aceluiași efect, taxa pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanța achitată începând cu data de 20.11.2025 urmează să fie restituită sau compensată, după caz, în acord cu solicitarea contribuabilului. Nu în ultimul rând, reafirmăm că Serviciul Public de Impozite și Taxe își menține consecvența și rigoarea în aplicarea strictă a cadrului legal și în executarea hotărârilor judecătorești, în limitele competențelor sale”, a mai transmis instituția.