Proiectul ANRE introduce un sistem de recompensare a consumatorilor flexibili

ANRE a elaborat un proiect de ordin care ar permite plata consumatorilor activi pe piața spot de energie pentru reducerea consumului în anumite intervale orare. Mecanismul se inspiră din principiile unui regulament european, menit să sprijine adaptarea cererii la nivelurile variabile ale producției din surse regenerabile.

Proiectul vizează consumatorii, furnizorii sau agregatorii de consumatori care participă pe piața spot pentru ziua următoare, dar nu și cei care sunt calificați ca furnizori de servicii de echilibrare și care participă la piața serviciilor de sistem.

Astfel, aceștia ar putea primi o compensație financiară pentru disponibilitatea de a reduce consumul în momentele când producția de energie, în special cea din surse regenerabile, este scăzută, informează profit.ro.

Documentul prevede că aceste plăți vor fi acoperite prin tarifele aferente serviciilor de sistem, ceea ce înseamnă că toate categoriile de consumatori vor contribui la costul total al schemei.

Potrivit actului normativ, „cheltuielile rezultate urmând a fi recunoscute ca și costuri la calculul tarifului pentru achiziția serviciilor de sistem”.

Măsura urmărește echilibrarea cererii și producției de energie în perioadele critice

Scopul principal al proiectului este de a introduce reguli clare pentru achiziția și utilizarea serviciilor de flexibilitate a consumului.

transelectrica
SURSA FOTO: Facebook/Transelectrica

Potrivit ANRE:

„Prezentul proiect de ordin are în vedere stabilirea de reguli pentru achiziția și utilizarea serviciului de flexibilitate a consumului furnizat de către participanți la piața pentru ziua următoare de energie electrică cu scopul de a pune la dispoziția pieței resurse suplimentare în vederea acoperirii curbei de consum în intervalele de timp în care se observă că nu mai sunt disponibile pentru pornire resurse de producere a energiei electrice”.

Acest mecanism ar urma să fie activat în special în momentele de vârf de seară, când energia fotovoltaică nu mai este disponibilă, iar alte surse nu pot acoperi integral cererea. În aceste situații, Transelectrica va putea solicita reducerea consumului de la participanții la piață care pot oferi acest serviciu în schimbul unui stimulent financiar.

„Astfel, pornind de la constatarea că în anumite intervale de timp la vârful de seară, când energia din surse fotovoltaice nu mai este disponibilă, apar situații în care resursele disponibile pentru acoperirea cererii pe piața pentru ziua următoare, respectiv resursele de echilibrare pot să nu mai fie suficiente pentru acoperirea necesarului, în aceste momente de timp, la solicitarea Transelectrica, se consideră oportună folosirea unui serviciu de flexibilitate a consumului pe care anumiți participanți la piață îl au la dispoziție (furnizori, agregatori ai consumatorilor, consumatori) și care nu trebuie să fie calificați din punct de vedere tehnic pentru a oferi servicii de echilibrare, dar care își pot reduce necesarul de consum contra unui stimulent financiar reprezentat de plata respectivului serviciu de flexibilitate”, se arată în proiectul de ordin.

Cum se vor realiza plățile și cine poate participa

Transelectrica va fi entitatea care va achiziționa aceste servicii de flexibilitate prin mecanisme de piață, respectiv prin licitații zilnice. Acestea vor fi deschise participanților la piața pentru ziua următoare (PZU) care au semnat contractul-cadru pentru furnizarea serviciilor de flexibilitate a consumului (SFC).

Mecanismul de activare se va aplica exclusiv în situații de criză energetică națională, cum ar fi lipsa resurselor interne care pun în pericol funcționarea sigură a Sistemului Energetic Național (SEN).

De asemenea, el poate fi utilizat și în condiții de criză la nivel european, atunci când Uniunea Europeană solicită măsuri comune pentru menținerea stabilității rețelei interconectate.

Potrivit proiectului, schema de compensare se poate aplica și în perioade de condiții meteorologice extreme – fie ger sever, fie caniculă prelungită – atunci când consumul de energie crește brusc, iar producția scade.

Situațiile de fenomene meteo violente, precum furtuni sau inundații, care pot duce la oprirea temporară a unor unități de producție, sunt de asemenea incluse în categoriile eligibile pentru activarea mecanismului.

Situațiile în care se activează mecanismul de reducere a consumului

Documentul precizează clar condițiile în care Transelectrica poate activa acest mecanism. Printre acestea se numără:

  • penuria națională de resurse energetice, cu risc de neîndeplinire a condițiilor de adecvanță și siguranță a sistemului;
  • situațiile de criză la nivel regional sau european, care impun măsuri suplimentare pentru protejarea funcționării SEN;
  • perioadele de condiții meteorologice extreme, care afectează direct capacitatea de producție;
  • indisponibilitatea prelungită a unor linii electrice de transport sau interconexiune care reduc capacitatea de import.

„Transelectrica ar putea plăti consumatorii să-și reducă consumul și în perioade prelungite de timp cu condiții meteorologice nefavorabile/extreme (…) care prin impactul lor asupra sistemului/rețelelor electrice conduc la indisponibilizarea puterii generate în unele centrale într-un volum considerabil și pe perioade de timp mai lungi de 3 zile”, se menționează în proiect.

Cum funcționează piața spot de energie electrică

Piața spot, denumită și piața pe termen scurt, cuprinde toate tranzacțiile de energie care au loc de la o zi înaintea livrării până la câteva minute înainte de furnizare. Aceasta este împărțită în două segmente principale:

  • Piața pentru Ziua Următoare (PZU) – unde se desfășoară licitațiile zilnice pentru energia ce urmează a fi livrată în ziua următoare;
  • Piața Intrazilnică – care permite participanților să ajusteze tranzacțiile aproape în timp real, până la momentul efectiv al livrării energiei.

Potrivit platformei nanoenergies.ro, aceste piețe asigură echilibrul continuu între cerere și ofertă, permițând adaptarea rapidă a consumului la variațiile de producție, în special în contextul extinderii surselor regenerabile.