Avocatul Adrian Cuculis depune la Parchetul General un denunț privind „acapararea Justiției”

Avocatul Adrian Cuculis depune la Parchetul General un denunț privind „acapararea Justiției”
Publicat de Alexandra Iana la 12 ianuarie 2026, 16:59

Avocatul Adrian Cuculis a sesizat Parchetul General printr-un denunț penal referitor la posibila „acaparare a justiției”, cerând procurorilor să clarifice acuzații apărute recent în spațiul public, inclusiv cele privind teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, dar și dezvăluirile dintr-un documentar jurnalistic.

Primul denunț pe tema „acaparării justiției”

Casa de avocatură condusă de Adrian Cuculis a trimis un document către Parchetul General în care solicită „clarificarea acestei chestiuni” după ce în spațiul public au fost publicate două investigații jurnalistice cu impact asupra sistemului judiciar. Este vorba despre un material Recorder și despre o investigație PressOne privind teza de doctorat a ministrului Justiției.

În sesizare se invocă faptul că ministrul Radu Marinescu este acuzat de plagiat în același moment în care avertiza că șefii marilor parchete ar trebui selectați pe criterii profesionale, nu politice.

Casa de avocatură motivează demersul prin prisma succesiunii celor două episoade, precizând că, „la o simplă privire a celor două fenomene ce au curs în lanț și aici ne referim la devoalările din spațiul public din cadrul documentarului Recorder dar și a apariției unui presupus plagiat atribuit chiar ministrului Justiției care are prerogativa declanșării procedurii de numire a sefilor marilor parchete, ne punem intrebarea legitimă dacă în urma unei cercetari penale amănunțite pe care Parchetul General trebuie să o pornească, sintagma “ACAPARAREA JUSTIŢIEI” se susţine sau nu, fiindcă aşa cum vom arăta mai jos, sigur, “Acapararea Justiţiei” nu reprezintă o infracţiune, ci o multitudine de infracţiuni.

Pentru societatea românească şi pentru echilibrul social pe care îl are ca drept scop înfăptuirea justiţiei, clarificarea acestei chestiuni, este esenţială”.

Demersul legat de investigațiile Recorder și PressOne

Avocatul indică în sesizare o posibilă conexiune între momentul anunțului făcut de ministru privind selecția procurorilor și apariția investigației despre teza de doctorat. În document se arată că materialul jurnalistic „apărut în dată de 12.01.2026 în cadrul siteului Pressone.ro , prin care este prezentată parțial teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, la o distanță de doar 3 zile de la momentul de la care același ministru declanșează procedura de numire a unora dintre cei mai importanți oameni din sistemul judiciar, naște întrebarea și aici dacă nu cumva sintagma “Acapararea justiției” se poate aplică și în această situație”.

Documentul depus include și comunicatul oficial al Ministerului Justiției, în care se precizează:

„Anunț privind declanșarea procedurii de selecție a procurorilor în vederea formulării propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor de procuror general și de adjunct al procurorului general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror-șef și procurori-şefi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție şi procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)”.

Ce solicită casa de avocatură procurorilor

Sesizarea depusă are ca obiect verificarea unor posibile fapte cu caracter penal și delimitarea lor în raport cu competențele instituționale. În document se cere Parchetului General să stabilească „dacă au fost comise fapte de natură să între în sfera de competență a D.N.A, să deceleze și să dea un răspuns ferm dacă «Justiția a fost acaparată» și cum? Sau dacă un astfel de raționament nu își are fundamentul în absolut nimic”.

Adrian Cuculis susține că demersul nu este politic, ci profesional, și că urmărește verificarea unor suspiciuni publice formulate în investigații jurnalistice.

„Vorbește despre niște infracțiuni, dar nimeni nu face nimic. Stai un pic așa! Hai să vedem cei din materialul respectiv! S-au proiectat niște informații eronate, pentru că și asta este o infracțiune în sinea ei sau într-adevăr, ele există.

Dacă informațiile au fost greșite și aruncate în spațiul public într-un mod evident tendenţios, care ar fi fost de natură să ducă la niște schimbări în structura, eu știu, șefiei Curţii de Apel sau a instanțelor sau mutării unor persoane care erau incomode, e o problemă.

Dacă într-adevăr lucrurile erau reale, atunci cineva să răspundă, să fie tras la răspundere din punct de vedere penal. Deci eu nu am spus că Recorder a greșit sau n-a greșit.

Eu spun doar că sunt niște informații foarte puternice care nasc o suspiciune puternică că s-au săvârșit niște infracțiuni și atunci să aflăm! Eu cel puțin la nivel personal și cred că și la nivel general, dar cel puțin la nivel personal, eu sunt sătul să vorbim despre acapararea justiției și să nu facă nimeni nimic, adică să ne spună negru pe alb într-un document de autoritate publică, dacă lucrurile stau așa sau și bineînțeles, toate persoanele mai sus expuse să fie întrebate ce au vrut să spună cu ceea ce au prezentat”.

Avocatul afirmă că a inițiat denunțul din „solidaritate profesională” și că intenționează să îl invite pe ministrul Justiției la un podcast pentru a discuta despre subiect.

Reacția ministrului Justiției la acuzațiile de plagiat

Radu Marinescu a respins acuzațiile de plagiat într-o intervenție la Antena 3 CNN, afirmând că lucrarea sa din 2009 a fost validată academic.

Ministrul a declarat că teza a fost validată de CNATDCU și de comisia de doctorat, iar standardele au fost cele aplicabile la momentul susținerii.

Întrebat despre o eventuală demisie, Marinescu a răspuns „nu”. Acesta a invocat un atac politic, afirmând că acuzațiile vizează atât persoana sa, cât și PSD, și că momentul dezvăluirilor ar avea legătură cu procedura de selecție a șefilor marilor parchete.

Ministrul a precizat că nu a avut discuții cu premierul Ilie Bolojan după apariția investigațiilor și a subliniat: „nu, evident că nu” va demisiona dacă șeful Guvernului i-ar cere acest lucru.

Tot în cadrul intervenției, Ministrul Justiției a afirmat: „Eu demsionez în condițiile în acre exercițiile mandatului meu a revelat deficiențe manageriale, deficiențe în aplicarea programului de guveranre, când Parlamentul retrage încrederea Guvernului, fie mie ca ministru, fie Guvernului. Premierul are prerogativele sale și le poate exercita ca atare”.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.