AUR acuză Guvernul că a dus România la cea mai mare scădere a comerțului din UE: Consumul nu poate fi manipulat
SURSA FOTO: Dreamstime - Oameni
Deputatul AUR Eduard Koler susține că România traversează una dintre cele mai dificile perioade economice din ultimii ani, după ce a înregistrat cea mai mare scădere a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană. Parlamentarul afirmă că reducerea consumului reflectă deteriorarea puterii de cumpărare și critică politicile economice ale actualei guvernări.
Eduard Koler: România a înregistrat cea mai mare scădere a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană
Deputatul AUR Eduard Koler afirmă că cele mai recente date privind comerțul cu amănuntul demonstrează eșecul politicilor economice promovate de guvernările PSD, PNL, USR și UDMR.
Într-un comunicat oficial, parlamentarul susține că există indicatori economici care pot fi influențați prin amânarea unor plăți sau prin prezentarea favorabilă a datelor, însă consumul populației nu poate fi manipulat.
Potrivit acestuia, în luna mai, vânzările din comerțul cu amănuntul din România au fost cu 4% mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce media Uniunii Europene a înregistrat o creștere de aproape 2%. Totodată, România s-ar număra printre doar trei state membre care au raportat un recul al comerțului cu amănuntul.
„Există indicatori economici care pot fi cosmetizaţi o vreme. Deficitul poate fi împins dintr-un trimestru în altul, unele plăţi pot fi amânate, iar cifrele pot fi prezentate convenabil. Există însă un indicator care nu poate fi manipulat: consumul. Cele mai recente date arată că România a înregistrat cea mai mare scădere anuală a comerţului cu amănuntul din Uniunea Europeană. În luna mai, vânzările din retail au fost cu 4% mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu aproape 2%. Mai mult, România se numără printre doar trei state membre care au înregistrat un recul al comerţului cu amănuntul”, spune deputatul într-un comunicat oficial.
Parlamentarul spune că românii cumpără mai puține alimente, produse și carburanți
Eduard Koler consideră că aceste cifre arată o diminuare generalizată a consumului. Potrivit acestuia, românii cumpără mai puțină hrană, mai puține produse nealimentare și mai puțin combustibil, ceea ce indică o scădere accentuată a puterii de cumpărare.
Deputatul susține că populația nu și-a redus consumul din dorința de a economisi, ci din cauza inflației, a majorării taxelor și impozitelor și a incertitudinii economice, care îi determină pe oameni să amâne cheltuielile care nu sunt strict necesare.
În opinia sa, încetinirea consumului afectează întregul lanț economic. Magazinele vând mai puțin, producătorii primesc mai puține comenzi, investițiile sunt amânate, locurile de muncă devin mai vulnerabile, iar statul ajunge să încaseze mai puține venituri din taxe.
„Românii nu consumă mai puţin pentru că au devenit, peste noapte, mai economi. Consumă mai puţin pentru că veniturile le sunt erodate de inflaţie, pentru că taxele şi impozitele au crescut, iar incertitudinea economică îi determină să amâne orice cheltuială care nu este strict necesară. Consumul este unul dintre principalele motoare ale economiei româneşti. Atunci când acesta încetineşte, efectele se propagă rapid în întreaga economie: magazinele vând mai puţin, producătorii primesc mai puţine comenzi, investiţiile sunt amânate, iar locurile de muncă devin tot mai vulnerabile. În cele din urmă, chiar statul încasează mai puţin, pentru că nu poate colecta taxe dintr-o economie aflată în stagnare”, subliniază parlamentarul AUR.
AUR cere reducerea taxelor și stimularea producției interne
Deputatul AUR afirmă că, în loc să reducă risipa din administrația publică și să creeze condiții favorabile mediului privat, actuala guvernare a ales să majoreze taxele și să transfere costurile către populație și companii.
Eduard Koler susține că, în primele cinci luni ale anului, comerțul cu amănuntul a continuat să se contracte cu peste 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit acestuia, cele mai mari scăderi au fost înregistrate la produsele nealimentare, însă diminuări importante au fost raportate și în cazul alimentelor și carburanților.
„Rezultatele sunt evidente. În primele cinci luni ale anului, comerţul cu amănuntul a continuat să se contracte, cu un recul de peste 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate la produsele nealimentare, însă diminuări importante au existat şi la alimente şi carburanţi. Asta arată că dificultăţile economice nu mai afectează doar anumite categorii sociale, ci întreaga economie. România are nevoie de stabilitate şi predictibilitate fiscală, de reducerea poverii asupra muncii şi investiţiilor, de introducerea taxării inverse a TVA pentru simplificarea fiscalităţii şi îmbunătăţirea lichidităţii companiilor, de stimularea producţiei româneşti şi de eliminarea risipei din aparatul de stat”, spune deputatul AUR.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.