Aplicația iBon de la ANAF. Cum o folosesc românii care nu pot plăti cu cardul

Aplicația iBon de la ANAF. Cum o folosesc românii care nu pot plăti cu cardul

SURSA FOTO: Dreamstime - Bonuri fiscale

Publicat de Bogdan Ungureanu la 21 mai 2026, 11:12

Lansarea aplicației iBon de către ANAF a atras un interes major din partea cetățenilor, înregistrând peste 2.200 de conturi noi și peste 2.000 de scanări de bonuri în doar trei zile. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat că noul instrument digitalizează relația dintre stat și contribuabili, oferind totodată o cale rapidă de semnalare a neregulilor comerciale.

Aplicația iBon a înregistrat mii de scanări în doar trei zile de la lansare, anunță Alexandru Nazare

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi, 21 mai 2026, pe pagina sa de Facebook, că primele date de utilizare a aplicației iBon arată că românii își doresc servicii publice digitale simple, utile și transparente.

Conform oficialului, în doar trei zile de la lansarea instrumentului de verificare a bonurilor fiscale dezvoltat de ANAF, peste 2.200 de utilizatori și-au creat deja un cont, fiind realizate mai mult de 2.000 de scanări.

Alexandru Nazare a subliniat că utilizatorii au transmis deja zeci de sesizări privind diverse situații întâlnite în relația cu comercianții. Printre problemele semnalate de cetățeni se numără cazuri în care nu a fost emis bon fiscal sau au existat dificultăți la plata cu cardul.

Ministrul a explicat că iBon este prima aplicație a ANAF dedicată direct cetățenilor, funcționând într-un mod foarte simplu și intuitiv. De asemenea, el a menționat că astfel de instrumente sunt folosite în multe state europene și că România a făcut un pas important spre o relație modernă între cetățean și stat, bazată pe mai puțină birocrație și mai multă transparență.

În încheiere, demnitarul a precizat că aplicația iBon este disponibilă gratuit și va fi îmbunătățită constant pe baza feedbackului primit. Totodată, el a mulțumit tuturor celor care au început să folosească iBon, adăugând că utilizarea acesteia reprezintă un standard mai ridicat de așteptări față de stat.

„Primele date de utilizare iBon: în doar 3 zile de la lansare, aplicația ANAF de verificare a bonurilor fiscale arată că românii își doresc servicii publice digitale simple, utile și transparente.

Peste 2.200 de utilizatori și-au creat deja cont în prima aplicație ANAF, iar până acum au fost realizate peste 2.000 de scanări de bonuri fiscale.

Mai mult, utilizatorii au transmis deja zeci de sesizări privind situații întâlnite în relația cu comercianții – inclusiv cazuri în care nu a fost emis bon fiscal sau au existat probleme la plata cu cardul.

iBon este prima aplicație ANAF dedicată direct cetățenilor și funcționează foarte simplu şi intuitiv. Astfel de instrumente sunt deja folosite în multe state europene, iar în România am făcut un pas foarte important, odată cu lansarea acestei aplicații, spre o relație mai modernă între cetățean și stat: mai puțină birocrație, mai multă transparență și tehnologie care chiar ajută oamenii.

Aplicația este disponibilă gratuit și va fi îmbunătățită constant pe baza feedbackului primit de la utilizatori.

Mulțumesc tuturor celor care ați început deja să folosiți iBon – utilizarea aplicației nu înseamnă doar un mod mai simplu de a vă verifica drepturile în relație cu comercianții, ci și un standard mai ridicat de așteptări față de stat și serviciile publice”, a scris Alexandru Nazare pe pagina sa de Facebook.

Vezi aici video postat de Alexandru Nazare.

Ce este, de fapt, aplicația lansată de ANAF?

iBon, o aplicație gratuită pentru telefonul mobil care le va permite utilizatorilor să verifice rapid dacă un bon fiscal a fost emis corect. Aplicația este disponibilă în magazinele oficiale de aplicații mobile Google Play şi App Store începând cu data de 18 mai 2026.

Aplicația iBon va permite utilizatorilor să verifice dacă un bon fiscal a fost emis în mod corect, prin fotografierea bonului, şi preluarea automată a datelor astfel scanate în aplicație iar ulterior verificarea acestora cu baza de date.

Pe site-ul www.anaf.ro, În secțiunea dedicată proiectelor de digitalizare derulate la nivelul agenției, vor fi publicate instrucțiunile de utilizare a aplicației, pentru sprijinirea utilizatorilor în parcurgerea paşilor necesari verificării bonurilor fiscale.

Principalele funcţionalităţ disponibile în versiunea 1 a aplicației iBon sunt:

  • Scanarea bonurilor fiscale care au un ID înscris;
  • Încărcarea de fotografii ale bonurilor fiscale operate direct din aplicația iBon;
  • Introducerea manuală a datelor bonurilor fiscale pentru bonurile greu lizibile;
  • Transmiterea de sesizări către ANAF: utilizatorii vor avea posibilitatea sa selecteze următoarele subiecte: Nu am putut plati cu cardul, Nu am putut identifica pe bon elementele minimale necesare interogarii manuale, Nu am primit bon fiscal.

Aplicația iBon nu îşi propune să încurajeze formularea de sesizări pentru care există mecanisme dedicate la nivelul portalului ANAF, ci să ofere cetățenilor un instrument de informare şi verificare facil, cu scopul promovării conformării voluntare şi a unui comportament fiscal corect.

În situațiile în care, prin intermediul aplicației, sunt transmise sesizări privind aspecte cu potenţial risc fiscal, acestea sunt analizate, iar resursele necesare verificărilor specifice sunt prioritizate în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii fraudelor şi evaziunii fiscale.

Fiscul promite să imbunătățească funcțiile aplicației, pe baza feedback-ului de la utilizatori

Prin lansarea aplicației iBon, Ministerul Finanțelor şi ANAF continuă procesul de modernizare a serviciilor electronice puse la dispoziția contribuabililor şi cetățenilor.

Dezvoltarea aplicației este parte din demersurile de digitalizare a serviciilor fiscale şi de creştere a transparenței fiscale şi îşi propune să încurajeze conformarea voluntară, să prevină evaziunea fiscală şi să îmbunătățească nivelul de încredere între administrația fiscală, contribuabili şi consumatori.

Avand în vedere faptul că aplicația se va afla în perioada de lansare inițială, utilizatorii pot să trimită feedback atat pentru îmbunătățirea funcţionalităților, cat şi pentru corectarea erorilor care pot apărea în această etapă, utilizand formularul de contact, secțiunea IT, disponibil pe site-ul www.anaf.ro.

Ulterior, în faza a doua de dezvoltare a aplicației, programată pentru semestrul al II-lea al acestui an, utilizatorii vor beneficia şi de un sistem de bonusare pentru bonurile scanate/verificate şi pentru sesizările transmise prin aplicație.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.