Cea mai mare bancă din Polonia activează în România

PKO Bank, cea mai mare instituție bancară din Polonia, a primit deja aprobarea din partea Băncii Naționale a României pentru a opera ca sucursală pe teritoriul românesc. Cu toate acestea, deocamdată nu desfășoară activități în țară.

Surse din mediul bancar au declarat că nu s-a decis dacă se va apela la o dezvoltare organică sau dacă va fi achiziționată o bancă locală.

De aproximativ două luni, există discuții privind posibila achiziție a Raiffeisen Bank România de către PKO. Cu toate acestea, tranzacția rămâne încă ambiguă, iar Raiffeisen Bank România neagă orice implicare în acest sens.

Într-o declarație recentă, președintele PKO Bank și-a exprimat interesul de a intra pe piața din România. Aceasta ar putea fi realizată, cel mai probabil, prin achiziționarea Raiffeisen, partener austriac mai vechi al lor.

Între timp, instituția bancară din Polonia a obținut aprobarea de la BNR și operează acum ca sucursală în România.

Raiffeisen Bank România nu se află în proces de achiziție

Înaintea Paștelui, Johann Strobl, CEO al Raiffeisen Bank International, s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Această întâlnire putea fi interpretată ca fiind de curtoazie sau care ar putea avea și alte motive.

În timpul întâlnirii, s-a discutat și posibilitatea unei posibile achiziții a Raiffeisen Bank România de către PKO Bank din Polonia. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la o decizie definitivă în acest sens.

Raiffeisen Bank România a precizat pentru economica.net că banca nu se află în niciun proces de achiziție. Mai mult, a spus că este o bancă solidă, care are la activ peste 25 de ani de activitate la noi în țară. Nu în ultimul rând, banca a mai spus că are planuri pentru o creștere organiză în următorii ani.

Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank / SURSA FOTO: Dreamstime

Bank PKO S.A., o bancă universală

Această bancă a fost înființată în 1929 de către Ministerul Trezoreriei din Polonia. Principalul scop era oferirea de servicii financiare polonezilor care nu mai locuiau în țară. Zece ani mai târziu de la deschidere, aceasta avea sucursale în mai toate capitalele țărilor în care locuiau polonezi.

La finalul lunii iunie 2023, activele acestei bănci erau de 500 de miliarde de lei. Suma reprezintă aproape 68 de procente din activele sistemul bancar românesc.

„La începutul anului 2024 agenda noastră strategică include deschiderea celei de-a patra sucursale din străinătate, în Bucureşti, România. În prezent, deservim clienţii noştri pe o bază transfrontalieră (cross-borderbasis)“, menţionează banca și într-un anunţ apărut recent în The Wall Street Journal (WSJ).