Anunț pentru IMM-urile care au primit acceptarea la finanțare. Ce trebuie să facă în următoarele 5 zile
SURSA FOTO: IMM România
Ministerul Economiei anunță că aplicanții admiși pentru finanțare prin Programul pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare SME Eco-Tech au început să primească notificările de acceptare. Informarea a fost transmisă joi, potrivit comunicatului publicat de instituție.
Banii pentru IMM-uri intră într-o nouă etapă. Ce trebuie să facă firmele care au fost acceptate
Notificările sunt transmise prin intermediul aplicației electronice utilizate pentru înscrierea și gestionarea măsurii de sprijin finanțate din fonduri elvețiano-române. Aplicanții care au fost acceptați trebuie să parcurgă următoarea etapă pentru a putea continua procedura de obținere a finanțării.
În cel mult cinci zile lucrătoare de la primirea notificării de acceptare de principiu la finanțare, beneficiarii trebuie să se prezinte la instituția de credit pentru care au optat, în vederea obținerii creditului. Respectarea acestui termen este necesară pentru continuarea procesului de finanțare.
„Începând din data de 19 august 2026, aplicanții admiși de principiu la finanțare în urma verificărilor administrative și de eligibilitate aferente Programului pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare SME Eco-Tech primesc notificările de acceptare. Notificările sunt transmise prin intermediul aplicației electronice de înscriere și gestiune a măsurii de sprijin finanțate din fonduri elvețiano-române.
Conform prevederilor procedurale ale schemei de ajutor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea notificării de acceptare de principiu la finanțare, aplicanții au obligația de a se prezenta la instituția de credit pentru care au optat, în vederea obținerii creditului.
Pentru a ne asigura de respectarea acestui termen și pentru a diminua riscul de respingere din acest motiv, toți aplicanții care au primit scrisori de acceptare de principiu la finanțare prin intermediul sistemului informatic vor fi contactați individual de către personalul tehnic al MEDAT, pentru a fi anunțați asupra acestei noutăți și a pașilor următori”, se arată în comunicat.
Înscrierile pentru noi finanțări sunt încă deschise
Potrivit comunicatului publicat joi de Ministerul Economiei, la această dată, bugetul disponibil alocat programului permite în continuare înscrierea și finanțarea de noi aplicanți, iar etapa de depunere electronică a formularelor de înscriere este încă deschisă pe platforma dedicată programelor de finanțare pentru IMM-uri.

Firmele care doresc să participe la program pot depune în continuare cereri pentru obținerea sprijinului financiar. Înscrierile sunt disponibile până la data de 24 septembrie 2026, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Economiei.
„Reamintim că, la această dată, bugetul disponibil alocat programului permite în continuare înscrierea și finanțarea de noi aplicanți, iar etapa de depunere electronică a formularelor de înscriere este încă deschisă pe platforma https://sme-ecotech.gov.ro. În acest context, toate firmele interesate de obținerea unui grant de investiții în valoare maximă de 267.240 lei, aproximativ 50.800 de euro, se pot înscrie până la data de 24 septembrie 2026 la măsura de sprijin”, mai transmite ministerul.
Finanțare prin contribuția elvețiană
Programul SME Eco-Tech este finanțat prin cea de-a doua contribuție financiară elvețiană nerambursabilă acordată României. Fondurile sunt acordate prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român.
Potrivit Ministerului Economiei, măsura de sprijin are ca obiectiv reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene. Finanțarea este destinată consolidării IMM-urilor prin îmbunătățirea accesului acestora la finanțare.
„Condițiile de aplicare, precum și deciziile de flexibilizare adoptate de MEDAT, oferă tuturor categoriilor de întreprinderi, din toate tipurile de activități eligibile pentru ajutor de minimis, șansa de a participa la program și de a beneficia de ajutor financiar nerambursabil. Măsura de sprijin este finanțată prin cea de-a doua contribuție financiară elvețiană nerambursabilă acordată României prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român, vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene”, se mai arată în comunicatul ministerului.
Pentru aplicanții care au primit deja acceptarea de principiu, următoarea etapă este prezentarea la instituția de credit aleasă, în termenul stabilit de cinci zile lucrătoare de la primirea notificării. Ministerul Economiei precizează că personalul tehnic va contacta individual beneficiarii pentru informarea și îndrumarea acestora.
„Finanțările vor fi acordate în ordinea depunerii cererilor, conform principiului „primul venit, primul servit”. Cererile de finanțare se depun pe platforma sme-ecotech.gov.ro”, mai trasmite ministrul.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.