Se schimbă tot la Casa Verde Baterii. Criteriul care poate decide cine primește banii

Se schimbă tot la Casa Verde Baterii. Criteriul care poate decide cine primește banii

SURSA FOTO: Dreamstime - Panouri fotovoltaice

Publicat de Hendrik Antonia la 20 august 2026, 10:22

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, anunță o schimbare importantă pentru programul Casa Verde Baterii, al cărui ghid de finanțare a fost pus deja în dezbatere publică.

Regula care dispare de la Casa Verde Baterii. Cine ar putea avea prioritate la finanțare

Programul nu va mai fi organizat după principiul „primul înscris, primul servit”, astfel că accesul la finanțare nu va depinde de rapiditatea cu care solicitanții reușesc să își depună cererile.

Pentru finanțarea bateriilor destinate stocării energiei sunt prevăzute 400 de milioane de lei. Potrivit ministrului, programul marchează o schimbare de direcție față de finanțările acordate în ultimii ani pentru producerea energiei prin sisteme fotovoltaice.

„Pentru prima dată în România vom finanța, practic, doar bateriile pentru stocarea energiei”, a declarat Diana Buzoianu, potrivit Agerpres.

Criterii noi pentru departajarea beneficiarilor

Ministrul a explicat că schimbarea regulilor vine după o perioadă în care investițiile în panouri fotovoltaice nu au fost însoțite, în aceeași măsură, de soluții pentru stocarea energiei. Potrivit acesteia, situația a contribuit la creșterea presiunii asupra sistemului energetic național.

„Deci schimbăm paradigma din ultimii ani de zile în care s-a investit enorm în fotovoltaice, dar fără niciun fel de sistem de stocare, ceea ce a dus inclusiv la o presiune foarte mare pe sistemul energetic național.

Am schimbat inclusiv paradigma «primul venit, primul servit». De aici și toate discuțiile, pentru că înainte era, pentru absolut toate programele lansate de AFM, un concurs de cine dă click mai rapid, cine are robotul care este conectat mai rapid la platformă și dă click mai rapid pe platforma respectivă”, a spus Buzoianu.

Cine ar trebui să aibă prioritate

Pentru stabilirea beneficiarilor vor fi utilizate criterii de departajare, iar Ministerul Mediului susține introducerea valorii cofinanțării printre acestea. Propunerea vizează acordarea unei priorități mai mari solicitanților care sunt dispuși să contribuie cu o sumă mai mare la finanțarea sistemului de stocare.

„Din punctul nostru de vedere ar fi trebuit să aibă prioritate beneficiarii care doreau să cofinanțeze mai mult sistemul de stocare de baterii. AFM a venit cu propunerea de capacitate a sistemului și de putere a sistemului instalat”, a punctat Diana Buzoianu.

Ghidul de finanțare, încă în dezbatere publică

Cele două criterii propuse de Administrația Fondului pentru Mediu, referitoare la capacitatea sistemului și la puterea sistemului instalat, sunt în prezent supuse discuțiilor publice. Ministrul a precizat că au fost formulate deja observații cu privire la variantele propuse.

„Aceste două criterii sunt astăzi puse în discuție și am observat că există anumite observații venite în spațiul public. O parte dintre observații sunt pertinente, altă parte nu. Cert este că, la finalul acestei dezbateri publice, ghidul va fi unul mai bun, unul îmbunătățit, pentru că asta este ceea ce ne dorim și ne dorim să îl lansăm cât mai rapid posibil. Eu sper că în luna octombrie deja să avem acest program lansat”, a mai precizat ea.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.