Până la 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil. Cine poate primi banii și de ce after-school-ul este exclus
SURSA FOTO: Dreamstime/Părinți cu copii
Angajații care au copii la creșă sau grădiniță pot beneficia de o facilitate fiscală importantă. Angajatorul poate suporta cheltuieli de până la 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil, însă acordarea banilor nu este obligatorie și trebuie respectate mai multe condiții. Anca Melenkovici explică, în emisiunea „Legile Muncii”, cine poate beneficia, ce se întâmplă în cazul familiilor cu doi copii și de ce cheltuielile pentru after-school nu intră în această facilitate.
Angajatorul nu este obligat să acorde cei 1.500 de lei
Facilitatea este prevăzută de Codul fiscal și se referă la sumele suportate de angajator pentru copiii propriilor angajați aflați în unități de educație timpurie.
„Sumele suportate de angajator pentru plasarea copiilor propriilor angajați în unități de educație timpurie, potrivit legii, în limita stabilită de acesta, dar nu mai mult de 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil.”
În cazul în care salariatul achită inițial cheltuiala, banii pot fi acordați de angajator pe baza documentelor justificative.
Plafonul prevăzut de lege nu înseamnă însă că orice părinte cu un copil la creșă sau grădiniță va încasa automat 1.500 de lei.
„Asta nu înseamnă automat că fiecare părinte primește 1.500 de lei. Mai exact, statul îi spune firmei la care lucrezi: «Dacă vrei să-ți ajuți angajatul care are copii la creșă sau la grădiniță, poți să-i plătești taxa lunară, iar eu, statul, nu-ți cer taxe pe acești bani.»”
„Angajatorul nu este obligat prin lege să-ți dea acești bani. Este un beneficiu extrasalarial.”
Dacă firma nu are buget pentru această facilitate sau beneficiul nu este prevăzut în regulile sale interne, salariatul nu îl va putea primi.
Doi copii pot însemna până la 3.000 de lei pe lună
Plafonul se aplică pentru fiecare copil în parte. Astfel, o familie cu doi copii care îndeplinesc condițiile poate ajunge, teoretic, la o limită totală de 3.000 de lei lunar.
„Dacă familia are, de exemplu, doi copii, situația aici este diferită. Beneficiul are un plafon de 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil. Prin urmare, dacă avem doi copii care îndeplinesc condițiile, plafonul va fi analizat pentru fiecare copil individual.”
„De exemplu, copilul 1, până la 1.500 de lei pe lună, copilul 2, tot până la 1.500 de lei pe lună. Deci, teoretic, pentru doi copii, plafonul poate ajunge la 3.000 de lei pe lună, dar să nu uităm că angajatorul trebuie să fi prevăzut deja bugetul intern pentru acordarea beneficiului la acest nivel.”
Banii pot fi acordați unui singur părinte
În cazul aceluiași copil, ambii părinți nu pot beneficia simultan de facilitate.
„Pentru același copil, beneficiul nu se acordă ambilor părinți. Articolul 76 spune clar că poate beneficia un singur părinte.”
Regula se aplică și persoanelor care au mai multe contracte de muncă.
„Dacă ai mai multe contracte de muncă sau lucrezi la mai mulți angajatori, nu poți solicita același beneficiu de la toți. Codul fiscal stabilește că beneficiul se acordă de un singur angajator.”
Angajatul trebuie să declare că nu beneficiază de aceleași plăți de la un alt angajator.
After-school-ul nu intră în această facilitate
Nu toate cheltuielile pe care părinții le au pentru îngrijirea sau educația copiilor sunt eligibile.
Anca Melenkovici explică faptul că trebuie făcută diferența între unitățile de educație timpurie și serviciile de tip after-school.
„Facilitatea fiscală nu se acordă pentru programele after-school, pentru că after-school-ul nu este o unitate de educație timpurie.”
„Deși mulți părinți au cheltuieli mari atunci când copilul începe clasa pregătitoare sau școala primară, legea din România spune clar că after-school-ul nu este o unitate de educație timpurie. Așadar, pentru școală și after-school nu vei putea primi acești bani.”
Condiția pentru creșele și grădinițele private
În cazul unei unități private, părintele trebuie să verifice dacă aceasta se încadrează legal în categoria unităților de educație timpurie.
„Unitatea trebuie să fie recunoscută oficial de Ministerul Educației, adică trebuie să fie autorizată provizoriu sau acreditată de o instituție numită Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.”
Un simplu centru privat destinat copiilor nu este suficient pentru aplicarea facilității.
„Dacă îți duci copilul la un centru privat de joacă care nu are acreditare de grădiniță, angajatorul nu va putea să-ți deconteze legal banii.”
Ce documente poate cere angajatorul
Acordarea banilor trebuie susținută și prin documente.
„De exemplu, angajatorul poate solicita o cerere din partea angajatului, documente care atestă faptul că copilul este înscris la o creșă sau grădiniță, documente justificative privind sumele plătite, cum ar fi factura, chitanța sau alte documente justificative, după caz, și declarația pe propria răspundere cerută de Codul fiscal.”
Părintele trebuie, așadar, să verifice mai întâi dacă angajatorul oferă facilitatea, iar ulterior să solicite procedura internă și lista documentelor necesare.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.