Animalul de companie a fost pierdut în timpul transportului aerian? Compania aeriană poate fi obligată să plătească despăgubiri
SURSA FOTO: Dreamstime
Transportul animalelor de companie cu avionul ridică de ani de zile întrebări legate de responsabilitatea companiilor aeriene în cazul unor incidente grave. O decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în Cauza C-218/24 a clarificat modul în care sunt tratate aceste situații din punct de vedere juridic și stabilește că operatorii aerieni pot răspunde pentru pierderea animalelor aflate în custodia lor.
Avocatul Adrian Cuculis atrage atenția că proprietarii animalelor au dreptul să solicite despăgubiri atunci când un animal este pierdut, rătăcit, rănit sau moare în timpul transportului aerian.
CJUE a clarificat răspunderea companiilor aeriene
Decizia instanței europene a fost pronunțată într-un litigiu pornit după dispariția unui cățel în timpul unui zbor operat de compania aeriană spaniolă Iberia. Animalul a scăpat din cușca de transport înainte de îmbarcare și nu a mai fost găsit. Proprietara a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit, iar cazul a ajuns până la CJUE.
Judecătorii europeni au stabilit că animalele de companie transportate în cala aeronavei intră în categoria „bagajelor” în sensul Convenției de la Montreal, tratatul internațional care reglementează răspunderea transportatorilor aerieni.
Prin urmare, companiile aeriene pot fi trase la răspundere atunci când animalul de companie este pierdut, rănit sau a decedat în timpul transportului.

Ce despăgubiri pot solicita proprietarii de animale de companie
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, persoanele aflate într-o astfel de situație au dreptul să solicite repararea prejudiciului suferit și este important să cunoască procedurile legale aplicabile.
În practică, proprietarii pot cere despăgubiri pentru valoarea economică a animalului, costurile suportate și, în anumite situații, pentru prejudiciul moral provocat de pierderea acestuia. Instanța europeană a confirmat că și daunele morale pot fi analizate de instanțele naționale în limitele cadrului juridic aplicabil.
„Companiile aeriene pot fi trase la răspundere pentru pierderea sau moartea animalelor de companie aflate în custodia lor.
Printr-o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, animalele de companie transportate de companiile aeriene au fost incluse în sfera bunurilor pentru care operatorii aerieni pot răspunde în cazul pierderii, rătăcirii sau decesului survenit în timpul transportului.
Astfel, dacă un animal de companie este pierdut, manipulat necorespunzător sau moare în timpul transportului, compania aeriană poate fi obligată la plata unor despăgubiri materiale și morale.
Persoanele aflate într-o astfel de situație au dreptul să solicite repararea integrală a prejudiciului suferit și este important să cunoască pașii legali care trebuie urmați pentru protejarea acestor drepturi”, transmite avocatul Adrian Cuculis într-o postare pe Facebook.
Specialiștii atrag însă atenția că nivelul despăgubirilor poate fi influențat de regulile Convenției de la Montreal, care stabilește limite ale răspunderii transportatorilor pentru bagaje, cu excepția situațiilor în care pasagerul a făcut o declarație specială privind valoarea bunului transportat.
Articolul 22, alin. (2) din Convenția de la Montreal arată că:
„La transportul bagajului, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1.000 [de drepturi speciale de tragere] pentru fiecare pasager (…)”
„în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar.”
Art. 1 din Regulamentului (CE) nr. 785/2004, modificat:„(2) În ceea ce privește răspunderea pentru bagaje, cuantumul minim al asigurării este de 1 288 DST pe pasager în cadrul operațiunilor comerciale.”
Articolul 17, alin. (2) din Convenția de la Montreal spune: „Transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajului înregistrat, cu condiția ca faptul care a provocat distrugerea, pierderea sau avarierea să se fi produs la bordul aeronavei sau în cursul oricărei perioade în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat.
Ce trebuie să facă proprietarii dacă apare un incident
În cazul în care un animal este pierdut sau moare în timpul transportului, proprietarii trebuie să sesizeze imediat compania aeriană și să solicite documentele care consemnează incidentul.
De asemenea, este recomandată păstrarea tuturor documentelor legate de transport, inclusiv biletul de avion, documentele veterinare, dovada plății taxelor de transport și orice corespondență purtată cu operatorul aerian.
Ulterior, persoana afectată poate formula o cerere oficială de despăgubire către compania aeriană și, dacă aceasta este respinsă sau nu este soluționată corespunzător, se poate adresa instanței de judecată.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.