ANAF scoate la vânzare peste 23.000 de bunuri ale CFR Marfă. Trei locomotive și 11 mașini au fost deja vândute

ANAF scoate la vânzare peste 23.000 de bunuri ale CFR Marfă. Trei locomotive și 11 mașini au fost deja vândute

SURSA FOTO: Concept Capital, realizat AI - ANAF, cheltuieli pe firma, cumparaturi,factură, venit

Publicat de Iulian Luca la 29 septembrie 2026, 19:40

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început valorificarea patrimoniului CFR Marfă pentru recuperarea datoriilor companiei de stat, care se ridică la aproximativ 1,3 miliarde de lei. Primele licitații s-au încheiat cu vânzarea a trei locomotive și 11 autoturisme, iar în total peste 23.000 de bunuri ar urma să fie scoase la vânzare.

Aproximativ 4.000 dintre acestea sunt deja încărcate pe platforma online de licitații a Fiscului. Printre ele se află clădiri, hale, depozite, vagoane, locomotive și chiar un hotel din Predeal.

ANAF a vândut trei locomotive încă de la primele licitații

Informațiile au fost prezentate de Mironel Panțuroiu, secretar general adjunct al ANAF și responsabil al platformei de licitații. Potrivit acestuia, primele 14 bunuri CFR Marfă au fost deja valorificate. Este vorba despre trei locomotive și 11 autoturisme.

„Avem undeva la 4.000 de bunuri deja urcate în platformă, însemnând clădiri de birouri, hale, depozite, un hotel la Predeal, vagoane, mașini, locomotive. Am vândut 14 astfel de bunuri, însemnând trei locomotive și restul, mașini, încă din primele licitații au fost vândute aceste bunuri. Restul urmează pașii firești ai licitațiilor, probabil vagoanele se vor vinde la licitația a treia sau a patra pentru că vor putea fi folosite doar ca fier vechi din păcate”, a declarat Mironel Panțuroiu pentru Mediafax.

Bunurile CFR Marfă care urmează să fie valorificate au fost evaluate la peste 3 miliarde de lei, potrivit unei evaluări realizate de KPMG în 2021. Sumele obținute din vânzarea lor sunt virate la buget.

Clădiri evaluate la zeci de milioane de lei au ajuns pe platformă

Cel mai valoros bun al CFR Marfă introdus până acum pe platforma ANAF este o clădire de birouri din București. Proprietatea este evaluată la peste 22 de milioane de lei.

Urmează o clădire din Timișoara, cu o valoare de peste 20 de milioane de lei.

Pe platformă au mai fost introduse două proprietăți din Brașov și Constanța, fiecare evaluată la peste 10 milioane de lei.

Până acum, ANAF a obținut din valorificarea bunurilor CFR Marfă peste 5 milioane de lei.

„Până acum am încasat peste 5 milioane de lei de la CFR Marfă. Nu e o sumă mare, dar este prima societate cu capital românesc care este executată de către ANAF prin Direcția Generală a Marilor Contribuabili”, a explicat oficialul ANAF.

ANAF estimează că ar putea recupera până la un miliard de lei

Mironel Panțuroiu estimează că valorificarea patrimoniului CFR Marfă ar putea aduce între 500 de milioane și un miliard de lei. Există însă o condiție importantă. Compania nu trebuie să intre între timp în insolvență sau faliment.

Într-un asemenea scenariu, potrivit explicațiilor sale, administrarea patrimoniului ar trece în sarcina unui lichidator judiciar, iar ANAF ar trebui să aștepte distribuirea sumelor potrivit regulilor aplicabile creditorilor.

„Estimările mele de la CFR Marfă, că aici este pariul meu, cu condiția ca această societate să nu intre în insolvență sau în faliment (…) eu zic că putem să vindem între 500 de milioane și un miliard de lei. Avem nevoie de timp ca aceste bunuri să ajungă la treia și a patra licitație și atunci cu siguranță se vor vinde”, a declarat Panțuroiu.

Unele locomotive vor ajunge la licitație cu prețul redus la jumătate

O parte dintre bunurile care nu își găsesc cumpărători în primele runde vor fi oferite ulterior la prețuri mai mici.

Potrivit oficialului ANAF, primele locomotive care ajung la cea de-a treia licitație ar urma să fie oferite în aproximativ 21 de zile cu o reducere de 50%.

Dacă nici atunci nu sunt vândute, prețul va fi redus din nou la următoarea rundă.

„La a patra se va reduce cu încă 25%, adică se poate minim 25% din prețul de pornire a primei licitații”, a explicat Mironel Panțuroiu.

În cazul vagoanelor, acesta estimează că multe dintre ele ar putea fi cumpărate abia la a treia sau a patra licitație, deoarece ar mai putea fi utilizate doar ca fier vechi.

Platforma ANAF a adus peste 80 de milioane de lei în cinci luni de licitații

Platforma online de licitații a ANAF a fost lansată la sfârșitul lunii martie, iar prima licitație a avut loc aproximativ o lună mai târziu.

După șase luni de la lansarea platformei și cinci luni de licitații, Fiscul valorificase 1.385 de bunuri și încasase peste 80 de milioane de lei.

„Avem realizări destul de bune și, de aici încolo, practic, platforma începe să vândă bine. Avem 1385 de bunuri valorificate până astăzi, când împlinim șase luni de la lansare și cinci luni de la prima licitație. Am depășit 80 de milioane de lei încasări și cel mai important lucru este că avem 14% în plus față de prețul de pornire a licitațiilor”, a precizat responsabilul platformei.

Cele mai căutate bunuri au fost terenurile, categorie care a generat și cele mai bune prețuri. Acestea au fost urmate de autoturisme și de proprietățile rezidențiale, precum garsonierele, apartamentele și casele.

Ceasurile și poșetele de lux au atras cumpărători abia la ultimele licitații

Prin platforma ANAF au fost valorificate și produse de lux. Aproximativ 160 de ceasuri și un număr similar de poșete au fost vândute până acum.

Interesul cumpărătorilor pentru aceste produse a apărut însă după mai multe runde de licitații.

„Au fost vândute multe ceasuri de lux, vreo 160 au fost vândute, 160 de poșete de lux și aici a fost un paradox, că n-au fost vândute nici în prima, nici în a doua licitație, chiar nici în a treia, iar în a patra licitație a fost bătaie pe ele și s-au vândut mai mult decât prețul din prima licitație, o parte din ele. Deci am încasat niște bani foarte buni din această valorificare”, a declarat Mironel Panțuroiu.

Informații articol
Etichete: , , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.