Amendă de aproape 5.000 de lei pentru șoferi. Avertisment de la Poliție. Rămâi fără permis pentru 240 de zile
SURSA FOTO: Inquam Photos, Cornel Putan – Polițisti, șoferi, control în trafic
Avertisment pentru șoferi. Un bărbat din județul Maramureș a fost sancționat dur după ce a fost surprins din elicopter în timp ce încălca în mod repetat regulile de circulație. Incidentul a avut loc sâmbătă, pe drumul național 1C, în județul Cluj, iar imaginile au arătat o serie de manevre periculoase efectuate într-un interval scurt de timp.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost filmat în jurul orei 15:30, între localitățile Câțcău și Dej, în timp a depășit neregulamentar alți șoferi pe tronsoane de drum unde această manevră este interzisă. În aproximativ zece minute, acesta a realizat patru astfel de depășiri, ignorând marcajul continuu de pe axul drumului.
Bărbatul a depășit neregulamentar alți șoferi pe tronsoane de drum unde această manevră este interzisă
Imaginile surprinse din elicopterul care monitoriza traficul rutier arată cum șoferul depășește trei autoturisme, apoi un TIR, circulând inclusiv pe mijlocul drumului, peste linia continuă. De asemenea, acesta nu a redus viteza și nu a respectat regulile de circulație nici în apropierea unei treceri pentru pietoni, continuând să conducă agresiv și în zone cu risc ridicat.
După ce a fost monitorizat din aer, șoferul a fost oprit în trafic de echipajele Biroului Rutier Dej, aflate la sol. În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.860 de lei și au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 240 de zile.
„Dacă primul exemplu nu a fost suficient de convingător, realitatea din trafic a oferit rapid o nouă demonstrație. Un alt bărbat, de 41 de ani, din județul Maramureș a fost surprins de echipajul din elicopter în timp ce a efectuat patru manevre de depășire, ignorând marcajele rutiere și punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Monitorizarea aeriană a permis identificarea rapidă a comportamentului periculos, iar echipajele de la sol au intervenit prompt pentru oprirea acestuia. Pentru abaterile constatate, conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.860 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 240 de zile.
Supravegherea din aer sprijină și coordonează activitățile de la sol. Respectarea regulilor de circulație nu este opțională, este esențială pentru siguranța tuturor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a distribuit pe Facebook o înregisrare cu momentul respectiv.
Săptămâna trecută, alți doi șoferi au fost surprinși din elicopter în timp ce efectuau depășiri interzise
Cazul nu este unul izolat. Săptămâna trecută, tot pe DN 1C și tot în județul Cluj, alți doi șoferi au fost amendați cu sume de ordinul miilor de lei după ce au fost surprinși din elicopter în timp ce efectuau depășiri interzise.
Polițiștii atrag atenția că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța rutieră. Depășirile neregulamentare și comportamentul agresiv în trafic sunt considerate abateri grave, care pot pune în pericol viața tuturor participanților la trafic.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





