Amendă dacă nu cureți zăpada din fața casei! Obligatoriu pentru proprietari și asociațiile de proprietari

Amendă dacă nu cureți zăpada din fața casei! Obligatoriu pentru proprietari și asociațiile de proprietari

SURSĂ FOTO: Dreamstime - Casă acoperită de zăpadă

Publicat de Leonard Bădilă la 6 ianuarie 2026, 11:13

Cluj-Napoca se confruntă cu un strat consistent de zăpadă, iar primarul Emil Boc a atras atenția asupra obligațiilor legale ale firmelor de deszăpezire și ale cetățenilor. Firmelor care gestionează deszăpezirea li se impune să mențină curățate toate stațiile de autobuz, astfel încât călătorii să poată utiliza mijloacele de transport în comun în condiții normale. Sancțiunile pentru nerespectarea acestei obligații încep de la 500 de lei pe stație.

Primarul a precizat că, în urma verificărilor efectuate, aproximativ două treimi din stații erau deja curățate, în timp ce o treime nu. Aceste stații au circumstanțe atenuante datorită intervențiilor nocturne în Urgența 1 și 2, după revenirea ninsorii, însă firmele trebuie să finalizeze curățenia pe parcursul zilei.

Proprietarii pot primi amenzi de minim 500 de lei pentru nerespectarea acestei obligații

Primarul Emil Boc a subliniat că și cetățenii au obligația legală de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din fața proprietăților lor. Nerespectarea acestei obligații atrage amenzi de minim 500 de lei.

„Am verificat toate stațiile: cam două treimi sunt curățate, o treime nu. Au circumstanțe atenuante pentru că azi-noapte, de la ora 4, au trebuit să intervină din nou pe Urgența 1 și 2, după ce a revenit ninsoarea, însă pe parcursul zilei de azi au obligația să finalizeze curățirea tuturor stațiilor de transport în comun”, a explicat primarul.

Până în prezent, Primăria Cluj-Napoca nu a aplicat sancțiuni, limitându-se la avertismente. Primarul a explicat că prima etapă constă în informarea cetățenilor despre obligațiile lor, iar în cazul neconformării după avertisment, se aplică amenda prevăzută de lege, pentru a asigura condiții decente de circulație pe trotuarele municipiului.

„În egală măsură și noi cetățenii obișnuiți avem obligația legală să curățim gheața sau zăpada de pe trotuarul din fața proprietății noastre și aici sancțiunea este de la 500 de lei amendă minimă”, a mai spus Emil Boc.

Emil Boc
SURSA FOTO: Dreamstime

Primăria face un apel către persoanele fizice, juridice și asociațiile de proprietari să îndepărteze zăpada

Primăria face un apel către persoanele fizice, juridice și asociațiile de proprietari să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele și aleile din imediata apropiere a imobilelor pe care le dețin sau în care își desfășoară activitatea, conform HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului. În caz contrar, clujenii riscă amenzi între 500 și 1000 de lei.

„Prima dată aplicăm avertismentul, spunem e frumos să curăți zăpada de pe trotuar, dacă nu o faci după avertisment venim cu chitanțierul pentru că avem nevoie de condiții decente de circulație pe trotuarele din municipiul Cluj-Napoca.

Până acum nu am dat amenzi, am aplicat deja avertismente iar în etapă următoare dacă nu te conformezi obligațiilor legale rămâne și sancțiunea amenzii, o sancțiune pe care o aplicăm. Dar nu am trecut direct la amendă pentru că e frumos prima dată pe om să-l informezi în cazul în care a uitat, iar dacă după ce ai fost informat și ai primit avertisment nu te conformezi, ca pentru orice altă situație ilegală primești amenda prevăzută de lege”, a conchis edilul.

Acțiunea Primăriei urmărește atât siguranța cetățenilor, cât și menținerea unui oraș funcțional pe timp de iarnă, implicând responsabilitatea atât a firmelor de deszăpezire, cât și a locatarilor și proprietarilor de imobile.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.