Alocații copii și indemnizații. Vești pentru părinți. Data la care banii intră în conturi în luna mai

Alocații copii și indemnizații. Vești pentru părinți. Data la care banii intră în conturi în luna mai

SURSA FOTO: Dreamstime/Bani românești

Publicat de Leonard Bădilă la 6 mai 2026, 13:00

Vești bune pentru părinți. Aceștia vor primi în luna mai alocațiile de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, stimulentul de inserție și indemnizația de acomodare conform calendarului obișnuit de plată.

Toate aceste drepturi sunt virate în mod standard pe data de 8 a fiecărei luni, iar în această lună data cade într-o zi lucrătoare, astfel că plățile pentru părinți vor fi efectuate vineri, fără întârzieri. Pentru beneficiarii care primesc banii prin mandat poștal, distribuirea sumelor va începe din săptămâna următoare.

Indemnizațiile pentru părinți intră pe 8 mai

Alocațiile de stat pentru copii sunt acordate în funcție de vârsta și situația acestora. Suma lunară este de 719 lei pentru copiii până la doi ani, respectiv până la trei ani în cazul copiilor cu handicap. Pentru copiii cu vârste între doi și 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale, alocația este de 292 lei pe lună. Tot 719 lei pe lună primesc și copiii cu handicap cu vârste între trei și 18 ani.

Indemnizația de creștere a copilului este plătită tot pe 8 ale lunii, iar în cazul beneficiarilor care obțin venituri suplimentare declarate, aceasta se reduce cu 10%. Valoarea indemnizației nu poate fi mai mică de 1.651 de lei și nici mai mare de 8.500 de lei, indiferent de veniturile părintelui. În paralel, indemnizația de acomodare se situează între 2.244 lei și 8.500 lei.

parinti, copil
SURSA FOTO: Dreamstime – Parinti

Stimulentul de inserție reprezintă un sprijin financiar lunar acordat persoanelor care revin la muncă în timpul sau după concediul de creștere a copilului

Stimulentul de inserție reprezintă un sprijin financiar lunar acordat persoanelor care revin la muncă în timpul sau după concediul de creștere a copilului, fiind adăugat la veniturile acestora. Beneficiul se adresează părinților, tutorilor, persoanelor care adoptă copii sau celor care au copii în plasament.

Valoarea stimulentului depinde de momentul revenirii la muncă. Părinții care se întorc înainte ca bebelușul să împlinească șase luni, sau un an în cazul copilului cu handicap, primesc 1.500 lei pe lună, sumă acordată până la finalul perioadei eligibile de doi sau trei ani.

Cei care revin după șase luni, dar înainte ca micuțul să împlinească doi ani, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități, beneficiază de 650 lei lunar, sumă care poate fi acordată și în anumite situații după expirarea concediului, dacă se încadrează în perioada generală de acordare de până la trei sau patru ani. De asemenea, părinții care revin la muncă după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități, primesc tot 650 lei lunar până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.