Ajutor financiar pentru copiii cu handicap. Cine poate depune cererea, ce acte sunt obligatorii și care este suma

Ajutor financiar pentru copiii cu handicap. Cine poate depune cererea, ce acte sunt obligatorii și care este suma

SURSA FOTO: Dreamstime - Handicap, dizabilitate

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 21 iulie 2026, 21:10

Ajutorul financiar de 1.600 de lei destinat copiilor cu handicap grav sau accentuat va fi acordat de Primăria Municipiului Dej în anul 2026. Sprijinul este destinat decontării serviciilor medicale și de recuperare și se acordă pe baza unei cereri însoțite de documente justificative. Dosarele vor putea fi depuse începând cu 1 august, la Serviciul Public de Asistență Socială Dej. Anunțul autorităților locale vine în contextul în care Blocul Național Sindical solicită măsuri suplimentare pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Ajutorul financiar de 1.600 de lei poate fi solicitat din 1 august. Documentele necesare pentru acordarea sprijinului

Primăria Municipiului Dej va acorda un ajutor financiar în valoare de 1.600 de lei copiilor încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, pentru decontarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale și de recuperare efectuate în cursul anului 2026.

Măsura este prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr. 23 din 26 februarie 2026. Potrivit administrației locale, cererile vor putea fi depuse începând cu data de 1 august 2026, la Serviciul Public de Asistență Socială Dej, în intervalul orar 08:00-16:00.

Pentru obținerea sprijinului, reprezentanții legali trebuie să depună un dosar care să conțină următoarele documente:

  • actul de identitate al reprezentantului legal;
  • certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, valabil în 2026;
  • documentele care atestă calitatea de reprezentant legal, dacă este cazul;
  • facturile și chitanțele, în original, aferente serviciilor medicale și de recuperare recomandate de medicii specialiști;
  • extrasul de cont bancar al reprezentantului legal;
  • certificatul de naștere al copilului sau actul de identitate, după caz;
  • hotărârea judecătorească privind instituirea curatelei, dacă este cazul.

Autoritățile locale au precizat că formularul de cerere poate fi ridicat fie de la Registratura Primăriei Municipiului Dej, fie de la Serviciul Public de Asistență Socială Dej.

BNS solicită reforme pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii

Anunțul privind acordarea acestui sprijin financiar este făcut într-un context mai amplu, în care Blocul Național Sindical solicită autorităților măsuri concrete pentru creșterea gradului de integrare a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, în concordanță cu Strategia Comisiei Europene privind drepturile persoanelor cu dizabilități până în 2030.

„BNS salută noua direcție asumată de Comisia Europeană prin consolidarea Strategiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități până în 2030, un document care transmite un mesaj fără echivoc: statele membre trebuie să treacă de la declarații de intenție la politici publice care să garanteze accesul real al persoanelor cu dizabilități la educație, locuri de muncă și participare deplină în societate”, se menționează în comunicat.

Sindicaliștii atrag atenția că datele prezentate la nivel european indică dificultăți majore în integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități și un risc ridicat de excluziune socială.

„Datele prezentate de Comisia Europeană sunt îngrijorătoare: doar 56,4% dintre persoanele cu dizabilități din Uniunea Europeană sunt active pe piața muncii, iar diferența față de persoanele fără dizabilități continuă să crească. Aproape trei din zece persoane cu dizabilități sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială”, se scrie în comunicat.

Sindicaliștii cer investiții și un plan național pentru creșterea ocupării persoanelor cu dizabilități

Blocul Național Sindical susține că, în România, integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități este afectată de infrastructura insuficient adaptată, de lipsa serviciilor specializate de sprijin pentru angajare și de un sistem de prestații sociale care, în anumite situații, nu încurajează accesul pe piața muncii.

„Nu putem vorbi despre o piață a muncii modernă și competitivă în timp ce mii de oameni pregătiți și capabili sunt excluși din cauza unor bariere administrative, infrastructurale sau a prejudecăților”, consideră BNS.

În acest context, organizația solicită Guvernului reformarea sistemului de stimulente pentru angajarea persoanelor cu dizabilități, investiții în accesibilizarea locurilor de muncă și utilizarea eficientă a fondurilor europene destinate creșterii gradului de ocupare.

„Strategia Comisiei Europene introduce mecanisme de monitorizare mai stricte și posibilitatea stabilirii unor ținte naționale privind ocuparea persoanelor cu dizabilități. BNS consideră că aceste obiective trebuie asumate printr-un plan național concret, cu indicatori măsurabili, resurse financiare dedicate și responsabilități clare pentru instituțiile publice. Incluziunea persoanelor cu dizabilități nu reprezintă doar o obligație privind respectarea drepturilor fundamentale. Ea înseamnă creștere economică, reducerea deficitului de forță de muncă și valorificarea potențialului profesional al unor oameni care, prea mult timp, au fost excluși din viața economică”, se subliniază în comunicat.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.