Alexandru Nazare prezintă planul de relansare economică al Guvernului: Am făcut și vom face consultări cu mediul de afaceri
SURSA FOTO: Dreamstime - Alexandru Nazare
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că proiectul de relansare economică și creștere a competitivității României a fost prezentat în ședința de Guvern. Documentul urmează să fie publicat în perioada următoare pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Proiectul de relansare economică este construit pe baza consolidării fiscale
Alexandru Nazare a declarat că rezultatele obținute în anul precedent s-au bazat pe efortul companiilor și al populației, într-un context de ajustare și consolidare fiscală. Ministrul a arătat că România a încheiat anul trecut cu un deficit cash de 7,6%, sub ținta de 8,4% negociată cu Comisia Europeană.
Potrivit acestuia, rezultatul a fost posibil datorită sprijinului oferit de mediul de afaceri, de la marile companii până la IMM-uri, precum și de populație. Nazare a mulțumit public tuturor celor implicați pentru susținerea acordată în această perioadă.
„Aș vrea să mulțumesc companiilor, de la mari companii la IMM-uri, și românilor pentru susținerea din această perioadă de ajustare și consolidare fiscală. Pe sacrificiul și sprijinul acestora s-a bazat rezultatul pe care am reușit să îl obținem anul trecut, un deficit cash de 7,6%, sub ținta negociată cu Comisia Europeană, de 8,4%”, a declarat ministrul Alexandru Nazare.
Planul de relansare include o componentă fiscală și una de susținere a companiilor
Ministrul Finanțelor a explicat că planul de relansare are două direcții principale. Prima vizează componenta fiscală, iar cea de-a doua se referă la reașezarea mecanismelor de susținere pentru companii.
„Am făcut și vom face consultări cu mediul de afaceri, vom face modificări în planul de relansare pentru a cuprinde observațiile de la mediul de business și din zonele menționate în program”, a mai spus ministrul.
Accentul este mutat pe calitate și pe domenii strategice în care România are interese economice majore. În acest sens, Guvernul își propune să introducă noi concepte și noi moduri de finanțare, cu scopul de a atrage investiții și de a stimula dezvoltarea unor proiecte noi în economie.
Banca de Investiții și Dezvoltare va avea un rol extins în sprijinirea economiei
Una dintre măsurile anunțate vizează schimbarea modului de funcționare al Băncii de Investiții și Dezvoltare. Instituția va prelua rolul de gestionare a schemelor de susținere pentru companii, inclusiv a ajutoarelor de stat.
Potrivit ministrului, banca va putea crea vehicule investiționale de tip private equity sau se va putea alătura unor structuri instituționale deja existente în piață, pentru a sprijini sectoare considerate importante pentru economia românească.
Noi facilități fiscale pentru cercetare, dezvoltare și investiții
Alexandru Nazare a anunțat introducerea unui credit fiscal de 10% pentru activitățile de cercetare și dezvoltare, suplimentar deducerii existente de 50%. Acest credit fiscal reprezintă un nou instrument în zona de susținere a investițiilor și va fi extins și în cadrul altor scheme de sprijin.
În plus, Guvernul își propune să crească atractivitatea facilității privind profitul investit, prin posibilitatea utilizării amortizării accelerate. Pentru investițiile în echipamente realizate în 2026, va fi introdusă o amortizare superaccelerată de 65%, față de 50% în prezent, cu scopul de a stimula investițiile în producție.
Modificări pentru mijloacele fixe și facilități pentru listarea companiilor
Plafonul pentru mijloacele fixe va fi majorat de la 2.500 lei la 5.000 lei, nivel care nu a mai fost actualizat de mult timp. Totodată, vor fi introduse superdeduceri pentru cheltuielile realizate de companiile care intenționează să se listeze pe piața de capital.
Aceste deduceri vor putea fi aplicate atât în anul premergător listării, cât și în anul listării efective, ca măsură de stimulare a accesului companiilor la finanțare prin piața de capital.
Măsuri pentru microîntreprinderi și IMM-uri
Ministrul Finanțelor a anunțat că va fi permisă revenirea la regimul de microîntreprindere în anumite condiții. De asemenea, va fi rezolvată problema concediilor medicale, prin stabilirea unui plafon de 30 de zile anual, astfel încât firmele să nu mai piardă statutul de microîntreprindere din acest motiv.
Pentru companiile mici și mijlocii, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare va fi majorat, măsură care vizează îmbunătățirea fluxului de numerar.
Bonificații fiscale și sprijin pentru proiecte în parteneriat public-privat
Alexandru Nazare a precizat că statul a reușit să plătească bonificații pentru peste 150.000 de companii și că această măsură va fi reluată în 2026. În plus, va fi introdusă o bonificație și pentru persoanele fizice care își achită obligațiile fiscale la timp.
Nu în ultimul rând, Guvernul va institui un program de susținere pentru proiectele realizate în parteneriat public-privat. Programul va include mecanisme clare prin care aceste proiecte să fie selectate și aprobate la nivel guvernamental.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




