Alexandru Nazare participă la reuniuni cheie la Luxemburg: România trebuie să fie prezentă activ în toate discuțiile europene
SURSA FOTO: Inquam Photos / Tudor Pana - Alexandru Nazare
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă în perioada 11-12 iunie 2026 la o serie de reuniuni financiare europene organizate la Luxemburg. Agenda deplasării include participarea la reuniunea Eurogrup în format extins, reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor Banca Europeană de Investiții și reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN).
Alexandru Nazare merge la Eurogrup, BEI și ECOFIN
Potrivit Ministerului Finanțelor, participarea la aceste reuniuni are loc într-un moment considerat important pentru România, în care dialogul cu instituțiile europene este esențial pentru stabilitatea finanțelor publice, protejarea fondurilor europene și susținerea investițiilor.
Instituția precizează că în ultimele luni a urmărit consolidarea relației cu Comisia Europeană și cu BEI, astfel încât România să rămână un partener predictibil, angajat în reducerea deficitului bugetar și în menținerea investițiilor strategice.
„Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se va afla la Luxemburg, în perioada 11-12 iunie 2026, pentru a participa la o serie de reuniuni financiare europene. Agenda deplasării include participarea la Reuniunea Eurogrup, în format extins, la Reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții (BEI) și la Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN).
Participarea la aceste reuniuni are loc într-un moment important pentru România, în care dialogul cu instituțiile europene rămâne esențial pentru stabilitatea finanțelor publice, protejarea fondurilor europene și susținerea investițiilor.
Ministerul Finanțelor a urmărit, în ultimele luni, consolidarea relației cu Comisia Europeană și BEI, astfel încât România să rămână un partener predictibil, angajat în corecția deficitului, dar și în menținerea investițiilor strategice”, a transmis ministerul într-un comunicat.
Ministerul Finanțelor spune că relația cu Comisia Europeană, ECOFIN, BEI și Fondul European de Investiții este esențială pentru menținerea credibilității României și pentru accesul la instrumentele europene de finanțare. De asemenea, autoritățile române și-au reafirmat angajamentul privind reducerea deficitului bugetar fără afectarea investițiilor, mizând pe utilizarea fondurilor europene, a PNRR, a programului SAFE și a instrumentelor financiare oferite de BEI și FEI pentru susținerea dezvoltării, infrastructurii, energiei, apărării și competitivității economiei.
„România trebuie să fie prezentă activ în toate discuțiile europene care privesc stabilitatea economică, finanțarea investițiilor și regulile fiscale ale Uniunii. Pentru noi, relația cu Comisia Europeană, ECOFIN, BEI și FEI – Fondul European de Investiții este o componentă esențială a efortului de a menține România credibilă, finanțabilă și conectată la marile instrumente europene de investiții. Am transmis constant partenerilor europeni că România își asumă reducerea deficitului, dar că această corecție trebuie făcută fără blocarea investițiilor. Fondurile europene, PNRR, SAFE și instrumentele BEI sunt foarte importante pentru a susține dezvoltarea, infrastructura, energia, apărarea și competitivitatea economiei românești”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Alexandru Nazare participă joi, 11 iunie, la reuniunea Eurogrup în format extins
Joi, 11 iunie, Alexandru Nazare participă la reuniunea Eurogrup în format extins. În cadrul întâlnirii, miniștrii de finanțe din statele participante vor dezbate teme legate de securitatea economică și energetică a Uniunii Europene.
Discuțiile vor viza provocările structurale cu care se confruntă Europa și măsurile de politică publică necesare pentru consolidarea rezilienței economice și a securității energetice. Totodată, pe agenda reuniunii se află și tema suveranității tehnologice europene, fiind analizate implicațiile economice ale acesteia.
Ministrul va participa și la reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții
Vineri, 12 iunie, ministrul Finanțelor va participa la reuniunea anuală a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții, instituția financiară a Uniunii Europene care finanțează proiecte majore în domenii precum infrastructura, energia, sănătatea, educația și sprijinul acordat companiilor.
Agenda reuniunii include prezentarea raportului președintelui BEI privind cele mai recente evoluții ale activității grupului, cu accent pe investițiile din domeniile securității și apărării.
În cadrul ședinței vor fi aprobate raportul Comitetului de Audit privind activitatea aferentă exercițiului financiar 2025, Raportul Anual al Comitetului de Audit, Raportul privind Facilitatea de Investiții și Raportul de Evaluare și Revizuire BEI 2025.
Ministerul Finanțelor arată că, în contextul noilor priorități europene privind apărarea, energia și competitivitatea, România urmărește o utilizare mai eficientă a instrumentelor europene de finanțare, inclusiv prin intermediul BEI, FEI și programului SAFE. Scopul este susținerea unor proiecte cu impact economic real, precum infrastructura strategică, dezvoltarea industriei, tehnologia și capacitățile relevante pentru securitatea economică.
În marja reuniunii, Alexandru Nazare are programate două întâlniri bilaterale cu reprezentanții conducerii BEI și FEI. Discuțiile vor avea ca obiectiv identificarea unor noi oportunități strategice de finanțare pentru România.
„În contextul noilor priorități europene privind apărarea, energia și competitivitatea, România urmărește o utilizare mai eficientă a instrumentelor europene de finanțare, inclusiv prin BEI, FEI și programe precum SAFE. Obiectivul este ca finanțarea europeană să susțină proiecte cu impact economic real, inclusiv infrastructură strategică, industrie, tehnologie și capacități relevante pentru securitatea economică.
În marja reuniunii BEI, ministrul Alexandru Nazare are programate vineri două întrevederi bilaterale cu reprezentanții conducerii Băncii Europene de Investiții (BEI) și ai Fondului European de Investiții (FEI), în cadrul cărora oficialul român va purta discuții aplicate cu privire la identificarea unor noi oportunități strategice de finanțare”, a transmis ministerul.

Ministrul Finanțelor va participa vineri și la reuniunea ECOFIN
Tot vineri, începând cu ora 11:00, ministrul Finanțelor va participa la reuniunea ECOFIN, organism care reunește miniștrii de finanțe din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Pe agenda de lucru se află mai multe dosare și pachete legislative importante pentru economia europeană. Printre acestea se numără extinderea domeniului de aplicare al Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM) pentru produsele din aval și adoptarea unor măsuri împotriva eludării normelor.
De asemenea, miniștrii vor discuta despre Pachetul de integrare și supraveghere a pieței de capital (MISP), care include Directiva și Regulamentul privind dezvoltarea integrării piețelor de capital, precum și Regulamentul privind caracterul definitiv al decontării.
Agenda mai cuprinde un schimb de opinii referitor la impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, precum și măsuri privind redresarea economică a Europei prin adoptarea deciziilor de punere în aplicare în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (RRF).
În cadrul reuniunii vor fi analizate și Pachetul de primăvară al Semestrului European 2026, prezentat de Comisia Europeană, precum și implementarea cadrului de guvernanță economică al Uniunii Europene. În acest context, sunt prevăzute adoptarea unei recomandări a Consiliului referitoare la clauza națională de salvgardare pentru Spania și adoptarea unei decizii în contextul procedurii de deficit excesiv pentru Malta.
România își reafirmă angajamentul privind reducerea deficitului
Ministerul Finanțelor precizează că participarea lui Alexandru Nazare la reuniunile de la Luxemburg face parte din dialogul instituțional constant pe care România îl menține cu partenerii europeni, într-o perioadă în care credibilitatea, predictibilitatea și capacitatea de implementare a reformelor și investițiilor sunt considerate esențiale pentru stabilitatea economică.
În cadrul discuțiilor de la ECOFIN, România va continua să susțină o consolidare fiscală graduală, menținerea investițiilor și utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile. Totodată, relația cu Comisia Europeană rămâne centrală atât pentru procesul de reducere a deficitului bugetar, cât și pentru implementarea PNRR și a celorlalte instrumente europene de finanțare.
Autoritățile române au transmis în mod constant partenerilor europeni că își asumă reducerea deficitului, însă consideră că ajustarea bugetară trebuie realizată fără blocarea investițiilor. În această strategie, fondurile europene, PNRR, SAFE, BEI și FEI sunt văzute ca instrumente-cheie pentru menținerea dezvoltării economice în paralel cu consolidarea fiscală.
„Prezența ministrului Alexandru Nazare la Luxemburg se înscrie în dialogul instituțional constant pe care România îl are cu partenerii europeni, într-o perioadă în care credibilitatea, predictibilitatea și capacitatea de a livra reforme și investiții sunt esențiale pentru stabilitatea economică a țării.
În cadrul discuțiilor de la ECOFIN, Ministerul Finanțelor va continua să susțină poziția României privind consolidarea fiscală graduală, menținerea investițiilor și utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile. Relația cu Comisia Europeană rămâne una centrală pentru menținerea credibilității României, atât în procesul de corecție a deficitului, cât și în implementarea PNRR și a celorlalte instrumente europene de finanțare.
România a transmis în mod constant partenerilor europeni că își asumă reducerea deficitului, dar că această corecție trebuie făcută fără blocarea investițiilor. Fondurile europene, PNRR, SAFE, BEI și FEI sunt instrumente esențiale pentru ca ajustarea bugetară să nu se transforme într-o frână pentru dezvoltare”, a conchis ministerul.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





