Apel la „revenirea la democrație”

Președintele AUR, George Simion, a cerut miercuri revenirea la votul popular și organizarea de alegeri parlamentare anticipate, afirmând că deciziile luate în ultimele luni au afectat grav funcționarea democrației în România.

„Având în vedere toate declaraţiile din ultimele luni ale oficialilor din statul român, având în vedere raportul preliminar al Comisiei Juridice din Congresul Statelor Unite, cerem revenirea la democraţie, la votul poporului, alegeri parlamentare anticipate.”

Liderul AUR a respins acuzațiile potrivit cărora partidul său ar fi beneficiat de susținerea coordonată a unor conturi de TikTok și a susținut că aceste afirmații sunt false.

„Ştiţi că partidul nostru împreună cu domnul Călin Georgescu, candidat independent, a fost acuzat că ar fi folosit sau ar fi beneficiat de susţinerea a mii de conturi de TikTok care şi-au corelat activitatea. Se dovedeşte că lucrul acesta este o minciună.”

Simion a afirmat că documentele făcute publice de AUR și audierile organizate în Parlament ar demonstra lipsa de transparență a autorităților.

„Toate demersurile noastre, începând cu raportul privind anularea alegerilor pe care l-am făcut public, în toamna trecută şi este singurul raport din România care există sub o formă fizică, care poate să fie consultat de cetăţeni, până la audierile publice făcute de colegii mei, preşedinţii Comisiilor de abuzuri din Camera Deputaţilor şi Senat, arată că adevărul este ascuns în mod intenţionat cetăţenilor români.”

Liderul AUR l-a criticat și pe Nicușor Dan, susținând că acesta nu ar fi prezentat niciun document oficial partenerilor externi.

„Nicuşor Dan nu are niciun raport, nu a înmânat nimic şefilor de stat cu care s-a văzut, care se presupune că ar fi citit respectivul raport în avioanele cu care mergeau spre casă.”

Acuzații de cenzură și poziția privind guvernarea

George Simion a acuzat conducerea Parlamentului de practici nedemocratice și a pus sub semnul întrebării modul de desfășurare a voturilor.

„În şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor am fost cenzuraţi, nu ni s-a dat dreptul la cuvânt şi practicile nedemocratice din Parlamentul României au continuat şi astăzi.”

El a criticat votul hibrid, cu prezență fizică și online.

„Se votează total nedemocratic şi cu prezenţă fizică şi online. Nimeni nu are garanţia că respectivii parlamentari sunt prezenţi în spatele tabletelor şi chiar ei votează. De fapt, avem şi mărturii despre consilieri care votează în locul deputaţilor.”

Simion a susținut că, începând cu 6 decembrie 2024, România nu mai poate fi considerată o democrație funcțională.

„În România, începând cu data de 6 decembrie 2024, când au fost alegeri anulate sub pretexte false, nu mai trăim într-o democraţie.”

În final, liderul AUR a reiterat că formațiunea sa nu va intra la guvernare decât într-o formulă temporară, strict pentru organizarea alegerilor anticipate.

„Nu vom intra la guvernare şi nu vom prelua guvernarea decât într-o fază de tranziţie până la alegerile anticipate.”