Alegeri tensionate în Ungaria: record de prezență la vot și acuzații reciproce de fraudă între Orbán și opoziție

Viktor Orbán se confruntă cu o provocare fără precedent la adresa celor 16 ani de guvernare la Budapesta, în condițiile în care principalul său adversar, Péter Magyar, fost membru al guvernului, și partidul său, Tisza, conduceau în sondaje înaintea votului de duminică.

Aproximativ 54% dintre alegătorii înregistrați își exprimaseră opțiunea până la ora 13:00, comparativ cu 40% la alegerile parlamentare din 2022, potrivit datelor Biroului Electoral Național al Ungariei. Această participare timpurie reprezintă un record în istoria postcomunistă a țării.

Pe măsură ce votul continua, taberele politice se pregăteau deja pentru o posibilă confruntare după închiderea secțiilor de votare, programată la ora locală 19:00 (20:00, ora României). Atât susținătorii lui Orbán, cât și opoziția s-au acuzat reciproc de fraudă electorală, iar experții avertizează că rezultatul ar putea fi contestat în instanță, indiferent de câștigător.

În Budapesta au ajuns sute de observatori internaționali, în timp ce tabăra guvernamentală și-a mobilizat propriile echipe de monitorizare. De asemenea, o duzină de europarlamentari din grupul de dreapta „Patrioți pentru Europa” s-au înregistrat ca observatori, alături de aproximativ 100 de persoane apropiate de mediile politice pro-Orbán. Aceste misiuni se desfășoară în paralel cu prezența Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), pe care guvernul maghiar o acuză de partizanat, alimentând o posibilă confruntare de interpretare a alegerilor.

În spațiul public au apărut și acuzații de posibile nereguli electorale. Un documentar al jurnaliștilor independenți, intitulat „Prețul unui vot” și difuzat pe 26 martie, a semnalat presupuse cazuri de cumpărare de voturi și presiuni asupra alegătorilor în favoarea partidului Fidesz în zonele rurale, acuzații susținute de mai mulți martori.

Mihály Gér, consilier local al Partidului Verde din Albertirsa, a declarat pentru POLITICO că în unele cazuri alegătorilor li s-ar fi oferit până la 30.000 de forinți (aproximativ 80 de euro) pentru a susține Fidesz.

În același context, omul de afaceri maghiar György Wáberer a anunțat pe Facebook că va oferi 300.000 de forinți oricărei persoane care poate dovedi existența unor fraude electorale.

Alegeri în Ungaria: rețele de observatori și canale de raportare a fraudelor mobilizate de ambele tabere

Același consorțiu care a realizat documentarul „Prețul unui vot” a organizat o rețea de 2.400 de observatori în peste 100 de locații din întreaga Ungarie, cu scopul de a documenta posibile fraude electorale, a declarat biroul de presă al consorțiului DE! pentru POLITICO. Reprezentanții acestuia au precizat că intenționează să transmită în direct pe YouTube orice acuzații de nereguli pe care le vor identifica.

În paralel, partidul Tisza al lui Péter Magyar a pus la dispoziția alegătorilor un sistem propriu de raportare a eventualelor fraude electorale.

De cealaltă parte, formațiunea Fidesz a reacționat similar, lansând o linie telefonică de urgență și o adresă de e-mail dedicate pentru sesizarea posibilelor nereguli din procesul electoral.

„Marea majoritate a acestor încălcări sunt legate de Tisza. Ei strigă fraudă – dar ei sunt cei care o comit”, a declarat duminică dimineaţă Csaba Dömötör, europarlamentar din partea Fidesz.

„Pe baza sesizărilor Fidesz, au fost constatate 639 de cazuri de încălcări electorale, iar 74 de plângeri la poliţie sunt în curs de soluţionare”, a spus Dömötör.

Alegeri în Ungaria: Magyar acceptă rezultatul, dar fără fraude, acuzații de posibile violențe post-electorale

Liderul opoziției, Péter Magyar, a declarat duminică dimineață că va accepta rezultatele alegerilor atâta timp cât nu sunt semnalate fraude electorale grave, îndemnând alegătorii să raporteze orice nereguli observate, potrivit HVG.

Magyar a afirmat că, în cazul unor alegeri corecte și libere, partidul Tisza ar urma să câștige scrutinul. Totodată, el a acuzat guvernul condus de Viktor Orbán că ar pregăti acțiuni sub „steag fals” pentru a invalida rezultatele în circumscripțiile unde Tisza ar avea avantaj.

În replică, purtătorul de cuvânt internațional al lui Orbán, Zoltán Kovács, a transmis duminică dimineață un mesaj pe platforma X, în care a acuzat partidul Tisza că ar pregăti acțiuni de ocupare a unor clădiri guvernamentale în eventualitatea unei înfrângeri electorale.

„Locaţia contează – iar aceasta spune multe”, a spus Kovács despre petrecerea de urmărire a alegerilor planificată de Tisza, despre care a subliniat că are loc la câteva străzi distanţă de reşedinţa prim-ministrului. „Este suficientă o scurtă plimbare pentru a transforma o mulţime care «urmăreşte rezultatele» într-una care «trece la acţiune»”, a avertizat Kovács.

„Dacă rezultatul se dovedeşte nefavorabil, configuraţia permite o mobilizare rapidă într-o locaţie sensibilă din punct de vedere politic. Într-un moment tensionat, proximitatea se poate transforma în escaladare”, a arătat omul lui Orban.

Balázs Csercsa a publicat pe Facebook un presupus plan de acțiune

Acesta a fost liderul grupului de lucru al partidului Tisza în relația cu bisericile, însă a părăsit formațiunea în ianuarie. De atunci, a devenit un critic vocal al partidului lui Péter Magyar și apare frecvent în presa apropiată guvernului.

„Planul de acțiune al Zilei Alegerilor”, scris în limba engleză, include:

– în urma exemplului lui Donald Trump, Péter Magyar trebuie declarat câștigător înainte de rezultatul oficial;

– aceasta ar putea fi baza acuzației că „voturile numărate ulterior sunt rezultatul fraudei electorale”;

– „acesta ar putea fi punctul de plecare pentru o serie de evenimente similare cu cel care a avut loc în Piața Maidan din Ucraina în 2014, care a dus la o schimbare a regimului”.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, planul ar indica faptul că, în cazul unor rezultate nefavorabile, grupuri organizate ar urma să fie mobilizate în marile orașe și în zonele-cheie ale transportului public. De asemenea, documentul sugerează că eventualele confruntări cu forțele de ordine ar trebui provocate intenționat, iar protestele ar fi gândite să se desfășoare pe parcursul mai multor zile. Totodată, se menționează posibilitatea unui sprijin extern, inclusiv din partea Comisiei Europene și a guvernului german, potrivit Telex.

Péter Magyar vorbește despre „schimbarea regimului” în Ungaria și respinge acuzațiile privind posibile violențe post-electorale

Contracandidatul lui Viktor Orbán, Péter Magyar, a distribuit un videoclip pe pagina sa de Facebook în care afirmă că datele privind prezența la vot au arătat, pe parcursul zilei, o intenție clară de schimbare din partea electoratului maghiar, tendință pe care Partidul Tisza și susținătorii săi o anticipau de mai mult timp.

Magyar a descris ziua alegerilor drept o „sărbătoare a referendumului de schimbare a regimului”, considerând că aceasta ar putea avea o semnificație istorică pentru Ungaria.

Totodată, politicianul a respins acuzațiile potrivit cărora opoziția s-ar pregăti pentru proteste violente sau pentru ocuparea instituțiilor guvernamentale. El a catalogat aceste afirmații drept „povești de speriat și minciuni”, susținând că fac parte dintr-o tentativă a guvernului de a crea panică și tensiune în rândul populației.

„Este o minciună și o știre alarmistă tipică pentru Fidesz, aceea că cineva s-ar pregăti pentru acțiuni violente sau ocuparea unor clădiri după încheierea votului. Cu siguranță, această campanie de dezinformare a pornit din mintea consilierilor ruși aflați aici. Astfel de știri false nu sunt decât încercările obișnuite, slabe și disperate ale Fidesz de a stârni agitație și minciunile lor.“, a transmis rivalul lui Orban în mesajul său de pe Facebook.

La finalul discursului său, Péter Magyar s-a adresat alegătorilor, îndemnându-i pe cei care nu votaseră încă să își exercite dreptul de vot până la închiderea secțiilor de votare.