Adrian Năstase arată că a început să înțeleagă mai bine observațiile făcute anterior de JD Vance la München, legate de îndepărtarea europenilor de valorile și principiile comune. În interpretarea sa, nu este vorba atât despre valori în sens abstract, cât despre separarea tot mai evidentă dintre interesele americane și cele europene, separare care s-a manifestat pregnant atât în contextul războiului din Ucraina, cât și în cadrul unor procese electorale de pe continentul european.
Adrian Năstase analizează evenimentele din Venezuela
În acest context mai larg, Adrian Năstase a observat pe blogul său că, inclusiv în cazul intervenției din Venezuela, liderii americani nu mai invocă regulile clasice ale dreptului internațional, ci o ordine internațională bazată pe reguli. El subliniază că aceste reguli nu trebuie înțelese ca fiind normele generale acceptate de întreaga comunitate internațională, ci mai degrabă reguli stabilite de marile puteri, fie împreună, fie separat, în sferele de influență pe care și le atribuie.
Potrivit fostului premier, lumea traversează o nouă paradigmă de funcționare, apărută după încheierea Războiului Rece și după finalul perioadei unipolare dominate de Statele Unite. Evenimente precum capturarea lui Nicolas Maduro, dar și alte evoluții din ultimii ani, mai ales după realegerea președintelui Donald Trump, ar trebui să determine o reflecție serioasă și să pună capăt unor iluzii persistente.
„In primul rand, am inceput să înțeleg mai bine reproșurile pe care JD Vance le-a făcut în urmă cu ceva timp europenilor la Munchen. Era vorba de faptul că europenii “s-ar fi indepartat de la valorile si principiile comune”. El avea in vedere – cred -, mai curand, separarea tot mai puternica intre interesele americane si cele europene. Evidentiate, puternic, in aparitia si derularea razboiului din Ucraina dar si in unele procese electorale pe continent.
De altfel, si in contextul interventiei din Venezuela, liderii americani nu mai invoca regulile dreptului internațional, ci se refera la o ordine internațională “bazată pe reguli”. Sper insa ca ati inteles, nu este vorba de regulile generale ale dreptului international, acceptate de intreaga comunitate internationala, ci despre regulile pe care le impun marile puteri, împreună sau separat, în sferele de influență arondate”, a scris Năstase pe blogul său.
Fostul premier face o comparație cu perioada de dinainte de 1989
El face o comparație cu perioada de dinainte de 1989, când organizarea formală a sistemului internațional se baza pe Carta ONU, pe Actul final de la Helsinki și pe principiile fundamentale ale dreptului internațional.
În practică însă, funcționarea reală a lumii se sprijinea pe recunoașterea sferelor de influență dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică. Principiul neamestecului în treburile interne nu era aplicabil fiecărei țări în parte, ci servea mai ales coexistenței pașnice dintre cele două sisteme opuse, din Est și Vest. Această logică explică intervenția sovietică din Cehoslovacia, în 1968, fără o reacție occidentală majoră, dar și faptul că Planul Marshall a permis intervenții politice americane în diverse state vest-europene.
„Trăim, după încheierea Războiului rece și după încheierea perioadei unipolare americane, într-o nouă paradigmă de funcționare a lumii noastre. Capturarea lui Maduro dar și alte evenimente din ultimii ani, mai ales dupa realegerea presedintelui Trump, ar trebui să ne dea de gândit și ar trebui să ne oprim din a trăi in iluzii.
Înainte de 1989, organizarea mondială se baza pe Carta ONU, pe decalogul de la Helsinki, pe principiile fundamentale ale dreptului international. In realitate insa functionarea sistemului global se baza pe recunoașterea sferelor de influență între Statele Unite și Uniunea sovietică. Principiul neamestecului în treburile interne nu era valabil neapărat pentru fiecare țară ci pentru “coexistenta pasnica” a celor două sisteme din Est și Vest. Așa se explică faptul că Uniunea sovietică, în 1968, a putut interveni în Cehoslovacia fără ca occidentalii să reacționeze. Pe de alta parte, planul Marshall a permis inclusiv interventii politice americane in diverse state europene occidentale”, a mai scris Adrian Năstase.
Adrian Năstase amintește și de perioada 1989-1990, când, în urma înțelegerilor de la Malta, cele două mari puteri au acceptat, explicit sau tacit, ca Statele Unite să gestioneze criza din Panama și situația din America de Sud, iar Uniunea Sovietică să se ocupe de crizele din Europa de Est. După căderea lui Gorbaciov și destrămarea Uniunii Sovietice, acest echilibru s-a modificat semnificativ.
În acest cadru, fostul premier se întreabă dacă intervenția Statelor Unite în Venezuela face parte dintr-o nouă înțelegere de tipul celor din trecut între Washington și Moscova și dacă, pe această bază, Statele Unite și-au nuanțat în ultimele luni poziția față de conflictul din Ucraina. El consideră important ca aceste aspecte să fie înțelese pentru a evita ca anumite state să devină, din nou, obiectul unor tranzacții geopolitice similare celor simbolizate de celebrul episod al șervețelului lui Churchill.
„Să ne mai amintim că, în perioada 1989-1990, pe baza înțelegerii lor de la Malta, cele două mari puteri au acceptat tacit (sau nu) ca Statele Unite să se ocupe de criza din Panama si de zona Americii de sud iar Uniunea sovietică de crizele din Europa de Est. Sigur, dupa caderea lui Gorbaciov si destramarea Uniunii sovietice, lucrurile s-au mai schimbat.
Intervenția SUA în Venezuela face parte oare dintr-o noua înțelegere de acest tip între Statele Unite și Rusia? Cumva, pe aceasta baza, si-au “nuantat” Statele Unite, în ultimele luni, poziția față de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei? Sigur ca ne intereseaza sa intelegem lucrurile astea pentru a nu mai fi, din nou, obiectul unor tranzactii asemanatoare cu cele de pe servetelul lui Churchill”, a subliniat fostul premier.
În opinia sa, capturarea lui Maduro poate fi încadrată și ea într-o operațiune militară specială
O altă observație este legată de dispariția din discursul public a termenului de agresiune, definit clar în dreptul internațional încă din 1933, și înlocuirea lui cu formule mai eufemistice, precum operațiune militară specială. El compară situația din Ucraina, unde Rusia încearcă de patru ani să schimbe regimul de la Kiev, cu intervenția americană din Venezuela, descrisă ca una chirurgicală, limitată inițial la un prim val, mai rapidă, mai simplă și mai puțin costisitoare, realizată prin capturarea președintelui. În acest sens, sugerează că această metodă ar fi putut reprezenta o alternativă mai eficientă pentru atingerea unor obiective politice.
În opinia sa, capturarea lui Maduro poate fi încadrată și ea într-o operațiune militară specială, deși unii ar putea-o considera un act de agresiune împotriva unui stat suveran sau o intervenție de tip umanitar, în linia conceptelor promovate în anii ’90. El adaugă că, după două decenii, resursele de petrol din Irak și din unele state arabe s-au diminuat, ceea ce face ca firmele americane să caute noi spații de activitate, Venezuela devenind astfel un obiectiv strategic. În acest context, este menționat și anunțul președintelui Trump potrivit căruia Venezuela rămâne sub control american, posibil sub forma unei tutele, comparabile cu situația României de după 1947, când funcționa sub supravegherea comisarilor sovietici, fiind evocată chiar ideea unor structuri economice similare sovromurilor.
„Observam ca termenul de “agresiune” definit clar în dreptul internațional încă din 1933, nu mai este utilizat, fiind preferate formule eufemistice, gen “operațiune militară specială”. Spre deosebire de rusi în Ucraina, care se chinuie de patru ani sa schimbe regimul de la Kiev pentru a-si indeplini obiectivele, americanii, in Venezuela, au folosit o interventie “chirurgicala” (doar primul val), o metodă mai simplă, mai rapidă dar si mai ieftină pentru realizarea obiectivelor lor – prin răpirea președintelui. Probabil ca rusii regreta ca nu s-au gandit si ei la folosirea acestei metode pentru schimbarea regimului politic de la Kiev.
În definitiv, și capturarea lui Maduro de către americani a fost tot o “operațiune militară specială”, deși unii s-ar putea încăpățâna să considere că ar fi fost un act de agresiune împotriva unei țări suverane. Sau poate că a fost vorba, si în acest caz, de o “intervenție de tip umanitar”, pe modelul promovat, in anii ’90, de Bernard Kuchner, in cazul acesta pentru a asigura libertatea poporului venezuelean de a deznaționaliza industria petrolului. In plus, e clar, dupa 20 de ani, resursele de petrol din Irak s-au mai epuizat, la fel cele din unele tari arabe, asa incat firmele americane au nevoie si ele de un nou spatiu de activitate. De aici si anuntul facut de presedintele Trump, in sensul ca Venezuela “ramane sub controlul nostru”. Probabil va fi vorba de un fel de tutela, care va functiona cam cum a functionat Romania dupa 1947, cu comisari sovietici. Poate, de aceea, ideea de infiinta ceva de tipul sovromurilor in Venezuela nu ar fi foarte rea…”, a spus Năstase.
Fostul premier face și o paralelă istorică
Fostul premier face și o paralelă istorică, amintind de răpirea lui Mussolini în 1943 de pe muntele Gran Sasso, la ordinul lui Hitler, precum și de capturarea mareșalului Ion Antonescu de către sovietici, în 1944, transportarea acestuia la Moscova și trimiterea sa ulterioară în România pentru a fi judecat și condamnat.
El notează că, după experiența celui de-al Doilea Război Mondial și după crearea tribunalelor de la Nürnberg și Tokyo, părea logică instituirea unui Tribunal Penal Internațional pentru judecarea infracțiunilor internaționale. Deși acest tribunal a fost creat, marile puteri, inclusiv Statele Unite, Rusia și China, au refuzat să ratifice Tratatul de la Roma, preferând formule precum tribunalele ad-hoc sau Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie. De asemenea, atunci când Tribunalul Penal Internațional a încercat să analizeze posibile infracțiuni comise de soldați americani în Afganistan, judecătorilor li s-a interzis accesul în SUA, iar conturile le-au fost sechestrate.
„Iar dacă trebuie să ne amintim de intervenții asemănătoare din al doilea Război Mondial, cum ne sugera presedintele Trump, am putea eventual sa ne amintim celebra răpire a lui Mussolini, din septembrie 1943, de pe muntele Gran Sasso, de catre Otto Skorzeny, la comanda lui Hitler, desi probabil ca nu la aceasta s-a referit Trump. De altfel, și sovieticii l-au răpit pe Ion Antonescu din România, după 23 august 1944 si l-au dus la Moscova, dar, e adevărat, după ce l-au debrifat, l-au trimis înapoi în România pentru a fi judecat si condamnat la moarte.
Părea insa că, după experiența celui de-al Doilea Război mondial, după crearea Tribunalului de la Nurenberg sau a celui de la Tokyo, concluzia urma să fie infiintarea Tribunalului Penal Internațional pentru judecarea celor vinovati de infractiuni internationale. Acesta a fost creat dar, surpriza, marile puteri – Statele Unite, Rusia, China – au refuzat să ratifice Tratatul de la Roma. Erau evident preferabile formule de genul Tribunalului Penal pentru Iugoslavia sau diverse tribunale ad-hoc pentru diverși lideri indezirabili din lumea a treia. De altfel, atunci când TPI a încercat să examineze unele infracțiuni ale unor soldați americani în Afganistan, judecătorilor TPI li s-a interzis accesul în Statele Unite si li s-au sechestrat conturile din SUA”, a mai scris acesta.
Un model deja consacrat, cel puțin de către americani, este acela al condamnării unui lider străin de către un tribunal local
Adrian Năstase subliniază că un model deja consacrat, cel puțin de către americani, este acela al condamnării unui lider străin de către un tribunal local, urmată de capturarea acestuia și aducerea sa pe teritoriul național pentru executarea pedepsei, exemplul Noriega fiind deja bine cunoscut.
El consideră că intervenția din Venezuela poate fi privită și ca o aplicare modernizată a doctrinei Monroe din 1823, care afirma că America trebuie să aparțină americanilor. În forma sa actualizată, această doctrină ar exclude nu doar europenii, ci și alți actori externi din America de Sud și ar consacra dreptul Statelor Unite de a interveni în această zonă.
În același timp, el amintește că doctrina Monroe a fost preluată de Uniunea Sovietică sub forma doctrinei Brejnev, care justifica intervențiile în Europa de Est, și observă că Rusia pare să încerce o modernizare a acestei logici. De asemenea, este evocată posibilitatea ca și China să aplice o doctrină similară în regiunea Asia-Pacific, inclusiv în relația cu Taiwanul.
„Modelul patentat, deocamdată doar de către americani, – care ar putea să fie însă o inspirație și pentru alte mari puteri – este condamnarea de catre un tribunal local a unui lider străin vizat, capturarea acestuia și aducerea sa pe teritoriul național pentru a executa pedeapsa decisa. Modelul Noriega este deja celebru.
Unii vor spune că intervenția în Venezuela este o aplicare a vechii doctrine Monroe, din 1823, care în esență cerea ca America să fie rezervata americanilor si nu colonistilor europeni. Acum pare insa că e vorba de o doctrină adusa la zi, modernizata in SUA, pe care aș numi-o “doctrina Monroe Plus”, pentru că ea îi exclude pe europeni (desigur si pe asiatici din America de sud – vezi ultimile presiuni în legătură cu canalul Panama) dar stabilește, in plus, dreptul Statelor unite de a interveni în partea de sud a continentului.
În definitiv, “doctrina Monroe” fusese preluată și de către sovietici în cunoscuta “doctrina Brejnev”, care afirma dreptul Uniunii sovietice de a interveni în zonele sale de influență din Europa de Est. Pare însă ca, in ultimul timp, si rușii încearcă să modernizeze doctrina Brejnev iar intervențiile lor în Georgia, Ucraina, Moldova reprezintă dovezi ale renașterii tendințelor imperiale.
De ce nu, si China ar putea considera că poate aplica o doctrină asemănătoare în zona Asia/Pacific, inclusiv in ceea ce priveste Taiwanul”, a explicat Năstase.
Năstase sugerează că răpirea liderilor politici poate fi, în anumite situații, o metodă mai simplă pentru schimbarea regimurilor
Fostul premier sugerează că răpirea liderilor politici poate fi, în anumite situații, o metodă mai simplă pentru schimbarea regimurilor și obținerea unor avantaje economice și strategice, comparativ cu sprijinirea mișcărilor secesioniste sub pretextul autodeterminării, așa cum s-a întâmplat în Kosovo, Osetia, Abhazia sau Yemen.
El remarcă faptul că, după Războiul Rece, o formulă frecventă a fost aceea de a forța, prin presiune externă, condamnarea liderilor incomozi în propriile lor state, în timp ce cazul Maduro reprezintă o abordare mai directă, prin capturarea acestuia și judecarea sa în Statele Unite, în cadrul sistemului de justiție american, cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Adrian Năstase precizează că nu este un susținător al lui Maduro, dar, având în vedere reflecțiile sale inspirate inclusiv din literatura lui George Orwell, atrage atenția asupra confuziei dintre valori și principii, pe de o parte, și interese, pe de altă parte. El reamintește și colaborarea dintre liderii americani și regimul lui Pinochet din Chile, după lovitura de stat împotriva lui Salvador Allende, subliniind că uneori discursul despre democrație poate masca interese foarte concrete.
„Poate ca modelul rapirii unor lideri politici este mai simplu pentru schimbarea regimului politic in vederea obtinerii unor avantaje economice si strategice decât sprijinirea financiara si prin servicii de informatii a unor formule secesioniste sub formula autodeterminării, precum in cazul Kosovo, Osetia, Abhazia sau, mai recent, Yemen.
Mi se pare interesant faptul că, după încheierea Războiului rece, o formulă privilegiată era aceea de a determina, cu presiune externă, condamnarea în propria lor tara a liderilor incomozi. Formula în cazul Maduro este mai “curajoasă” – ei sunt capturați și duși în Statele Unite unde vor fi judecati si vor simți “mania justiției americane”, pornind desigur de la prezumția de nevinovăție.
Să fie foarte clar, nu-mi este simpatic Maduro dar fac parte dintre cei care au citit cartile lui Orwell, inclusiv “Ferma animalelor” si diferitele teorii despre “egalitate”. De aceea, sper să nu fim naivi și să considerăm că este vorba de “valori și principii” când, în realitate, este vorba doar de interese”, a scris el.
Fostul premier consideră esențial ca România să își definească clar propriile interese
În final, apelul său este ca România să nu mai fie naivă și să nu se bazeze pe mituri precum venirea salvatoare a americanilor sau occidentalilor. El consideră esențial ca România să își definească clar propriile interese, chiar dacă face parte din alianțe, să le urmărească consecvent și să sprijine apariția unei noi generații de lideri politici capabili să înțeleagă aceste realități.
În post-scriptum, Adrian Năstase avertizează asupra modului în care sunt cheltuiți banii împrumutați pentru achiziții militare, subliniind riscul ca echipamentele primite peste câțiva ani să fie deja depășite tehnologic. El invocă exemplul blocării echipamentului antiaerian al Venezuelei și insistă asupra necesității de a gândi pragmatic, în funcție de nevoile reale de securitate, și nu doar ca o dovadă de loialitate față de anumiți furnizori, prin plata unor costuri care pot reprezenta, în fapt, o formă de protecție politică.
„De altfel, poate vă amintiți colaborarea “minunata” a liderilor americani cu regimul de dictatură al lui Pinochet, în Chile, după lovitura militară împotriva lui Salvador Allende. Uneori, batalia pentru “democratie” poate fi doar o mantra care ascunde interese foarte concrete.
Apelul meu este să nu mai fim naivi si să nu mai credem în himere de genul “vin americanii” sau “vin occidentalii”. Cel mai important este sa hotaram ca “vin românii”, în sensul în care să acceptăm că România împărtășește interese generale cu membrii alianțelor din care face parte dar are, în mod peren, dreptul la propriile sale interese. Să le definim mai clar, să le urmărim cu consecvența și să sprijinim apariția unei noi generații de lideri politici capabili să înțeleagă lucrurile astea.
PS Atentie la ce cumparam cu banii pe care ii imprumutam pentru a cumpara echipamente militare. S-ar putea ca cele pe care le vom primi peste cativa ani, la momentul respectiv sa fie deja demodate. Felul in care tot echipamentul anti-aerian al Venzuelei a fost blocat dovedeste ca e important sa gandim cu capul nostru de ce fel de echipamente avem nevoie si nu neaparat dovedindu-ne “loialitatea” fata de unele state furnizoare prin plata unor facturi pentru ‘protectie politica’”, a conchis fostul premier.
