Achiziții de armament de 8,3 miliarde euro prin SAFE. Radu Georgescu: Datoria ta pe familie a crescut cu 1.600 euro
SURSA FOTO: Dreamstime - bani
Parlamentul României a aprobat în această săptămână o datorie nouă de 8,3 miliarde de euro pentru achiziții de armament, iar economistul Radu Georgescu susține că impactul acestei decizii va fi suportat direct de populație. Acesta arată că, raportat la numărul de locuitori, povara financiară ajunge la aproximativ 437 de euro de persoană.
Radu Georgescu spune că o familie cu doi copii acumulează automat o datorie de aproximativ 1.600 de euro
Economistul Radu Georgescu explică faptul că împărțirea sumei de 8,3 miliarde de euro din programul SAFE la cei aproximativ 19 milioane de locuitori ai României duce la o datorie de aproximativ 437 de euro pentru fiecare persoană.
Astfel, în cazul unei familii formate din doi adulți și doi copii, povara totală ajunge la aproximativ 1.600 de euro. Radu Georgescu afirmă că această sumă se adaugă indirect la datoria fiecărei familii, fără ca oamenii să aibă un cuvânt de spus în această decizie.
El subliniază că aprobarea acestor cheltuieli a venit într-o perioadă în care atenția publică era concentrată pe minivacanța de 1 Mai, pe grătare și sărbători, în timp ce Parlamentul aproba o obligație financiară majoră pentru stat.
Cele mai mari sume merg către mașini de luptă, transportoare blindate și elicoptere
Potrivit economistului, cele mai costisitoare achiziții sunt cele pentru 298 de mașini de luptă, în valoare de 3,33 miliarde de euro, produse de compania germană Rheinmetall.
La acestea se adaugă 359 de transportoare blindate, pentru care România va plăti 2,17 miliarde de euro, tot către producători din Germania.
Un alt contract important vizează elicoptere Airbus produse în Franța, cu o valoare de 852 de milioane de euro.
Radu Georgescu susține că schema economică este simplă: România se împrumută, plătește dobânzi și returnează banii în timp, iar sumele pleacă în principal către companii din Germania și Franța, care produc echipamentele militare.
În opinia sa, valoarea economică adăugată pentru România este foarte redusă, deoarece producția nu se realizează local, iar efectul direct rămâne creșterea datoriei publice și a deficitului bugetar.

Economistul consideră că investițiile ar fi trebuit orientate spre drone și sisteme de apărare moderne
Radu Georgescu critică și tipul de echipamente achiziționate, afirmând că războiul modern nu se mai bazează în principal pe tancuri și elicoptere, ci pe drone și sisteme de protecție avansate.
Acesta oferă ca exemplu sistemul Iron Dome din Israel, despre care spune că reprezintă un model de apărare eficientă în contextul actual. El susține că o dronă relativ ieftină poate distruge echipamente militare de zeci de milioane de euro, ceea ce schimbă complet logica investițiilor militare.
Economistul consideră că tancurile și elicopterele cumpărate acum vor avea mai degrabă un rol simbolic, fiind utile mai ales la parade militare, decât unul strategic într-un conflict modern.
Radu Georgescu avertizează că nota de plată se va vedea în taxe mai mari
Potrivit acestuia, cei aproximativ 40 de miliarde de lei aferenți acestor achiziții vor crește atât datoria publică, cât și deficitul bugetar al României.
El susține că acest lucru va duce inevitabil la noi creșteri de taxe, așa cum s-a întâmplat și în alte perioade în care statul a avut nevoie de resurse suplimentare pentru a acoperi cheltuielile.
Radu Georgescu afirmă că, în final, costurile vor fi suportate tot de cetățeni, indiferent dacă aceștia conștientizează sau nu acest lucru în prezent.
„Saptamana aceasta, Parlamentul Romaniei a bifat o realizare remarcabila: a aprobat o datorie de 8,3 miliarde de euro pentru achizitii de armament.
In acest timp multi romani erau ocupati cu cel mai important proiect național — cine aduce berea si cine face focul la gratar de 1 mai
Impărțim 8.300.000.000 la 19.000.000 și obținem … 437 de euro de cap de locuitor.
Acum, daca esti casatorit și ai doi copii, felicitari — familia ta tocmai a acumulat 1.600 de euro datorie noua
Iti spun pe scurt ce cumpara Romania de 8,3 miliarde euro
Cele mai scumpe sunt :
• Masini de lupta— 298 de bucăți, 3,33 miliarde de euro. Produse de Rheinmetall, Germania
• Transportor blindat — 359 de bucati, 2,17 miliarde de euro. Tot din Germania
• Elicoptere Airbus, produse in Franta. 852 de milioane de euroSchema e simpla și eleganta în acelasi timp:
• Romania se împrumuta,
• Romania plateste dobanda si trebuie sa dea banii inapoi
• Romania trimite banii în Germania și Franta,
• Germania și Franta produc tancuri și elicoptere
• tancurile și elicopterele vin în România.Valoare economica adaugata pentru România: zero virgula zero.
Dar avem tancuri.
Frumoase, lustruite, germane.
Stai ca nu este tot
Cei 40 miliarde de lei se vor adauga la datoria Romaniei
Si va creste deficitul bugetar
Nici pentru acest lucru nu trebuie sa te ingrijorezi
Cresteri de taxe vor fi mereu in Romania
Vad comentarii care spun
– “ Ce domle’. Este foarte bine sa dam miliarde pe tancuri si elicoptere”
Acestia ori nu au fost pe planeta Pamant in ultimii 4 ani, ori nu au inteles nimic de la stiri
Razboiul nu se mai duce cu tancuri si elicoptere ca acum 100 de ani
Acum tarile inteligente investesc in drone si sisteme de protectie, vezi sistemul Iron Dome pe care il are Israelul
Cu o drona de 10.000 euro distrugi tancuri si elicoptere de zeci de milioane de euro
Iar cu sistemele de protectie, te aperi de cei care trag in tine
Noi cumparam tancuri si elicoptere care vor fi folositoare la defilatia de la 1 Decembrie
…Bine, daca nu va fi ceata
Concluzii
1 Mai e sacru in Romania
Gratarul, mititei, berea rece, muzica la maxim din portbagaj — acestea sunt valorile fundamentale si nu pot fi negociate
Faptul ca datoria ta pe familie a crescut cu 1.600 euro , fara sa ai niciun cuvant de spus, nu are prea mare importanta
Atat s-a putut”, transmite economistul Radu Georgescu într-o postare pe Facebook.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




