May Britt și ascensiunea într-un Hollywood aflat între oportunități și limite
Actrița May Britt a intrat în atenția publicului american după ce a obținut roluri importante în filme de război și drame realizate la finalul anilor ’50, într-un moment în care studiourile controlau strict carierele actorilor. Unul dintre primele sale roluri remarcate a fost cel al soției unui pilot, interpretat de Lee Phillips, în drama despre Războiul din Coreea „The Hunters” (1958), producție în care juca și Robert Mitchum.
În același an, actrița a apărut într-un alt proiect important, „The Young Lions” (1958), film plasat în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și regizat de Edward Dmytryk. Aici, Britt a fost distribuită ca interes amoros al unui ofițer german interpretat de Marlon Brando, consolidându-și imaginea de prezență europeană distinctă într-o industrie dominată de staruri americane, scrie presa străină.
Descrisă frecvent drept o variantă mai caldă și mai accesibilă a Gretei Garbo, Britt a ajuns la un nivel de celebritate mai larg atunci când a primit rolul cântăreței de cabaret Lola-Lola în „The Blue Angel” (1959), tot în regia lui Edward Dmytryk. Interpretarea sa a atras atenția nu doar prin încărcătura dramatică, ci și prin comparațiile inevitabile cu legenda care lansase personajul cu aproape trei decenii înainte.
Filmul era un remake al producției din 1930 care declanșase cariera lui Marlene Dietrich, iar la momentul respectiv, în cercurile de la Hollywood exista convingerea că rolul urma să îi revină lui Marilyn Monroe. Alegerea lui Britt a fost, astfel, percepută ca o decizie surprinzătoare, dar definitorie pentru parcursul său profesional.
May Britt, roluri marcante și un contract pierdut după un an decisiv
După succesul din „The Blue Angel”, May Britt a continuat cu un alt rol de cântăreață-dansatoare în „Murder, Inc.” (1960), unde a interpretat-o pe Eadie Collins, soția sortită unui destin tragic a unui cântăreț jucat de Stuart Whitman. Personajul era prins în conflictul violent al mafiei newyorkeze, într-un film care a accentuat versatilitatea actriței.
În producțiile realizate în Statele Unite, Britt și-a demonstrat și abilitățile muzicale, atât în „The Blue Angel”, cât și în „Murder, Inc.”, aspect care a contribuit la profilul său de artist complet. Cu toate acestea, cariera sa hollywoodiană a fost afectată de evenimentele din viața personală.
După ce s-a logodit cu Sammy Davis Jr. în 1960, studioul Fox a ales să nu îi reînnoiască contractul, o decizie luată la scurt timp după anunțul oficial al relației. La acel moment, căsătoriile interrasiale erau ilegale în 31 de state americane, iar contextul social a avut un impact direct asupra parcursului său profesional.
Cuplul a fost ținta amenințărilor cu moartea și, în anumite perioade, a fost nevoit să angajeze gărzi armate permanente pentru protecție. Presiunea publică și instituțională a însoțit constant relația lor, reflectând tensiunile rasiale ale epocii.
May Britt și Sammy Davis Jr., o relație intens mediatizată
May Britt și Sammy Davis Jr. s-au cunoscut după ce artistul a susținut un spectacol la clubul Mocambo de pe Sunset Strip și a invitat-o pe actriță la o petrecere, conform volumului „Sammy Davis: A Personal Journey With My Father”, publicat în 2014 de fiica lor, Tracey Davis. La scurt timp, Davis a rupt logodna cu dansatoarea canadiană Joan Stuart.
Britt s-a convertit la iudaism, religie pe care și Davis o adoptase în 1961, iar în iunie 1960, în timpul unei vizite în Anglia, artistul a anunțat oficial logodna. Cei doi s-au căsătorit pe 13 noiembrie 1960, într-o ceremonie oficiată de un rabin la locuința lui Davis din Los Angeles, urmată de o recepție cu aproximativ 200 de invitați la Beverly Hilton. Frank Sinatra a fost cavaler de onoare; ea avea 26 de ani, el 34.
Sub presiunea politică a momentului, cuplul a fost nevoit să amâne nunta cu aproximativ o lună, la insistențele lui Sinatra, pentru a nu afecta șansele electorale ale lui John F. Kennedy, pe care Davis îl susținea. „A fost dezamăgitor, dar eram pregătită pentru orice, știam în ce mă implic”, a declarat Britt, citată în cartea fiicei sale.
După victoria lui Kennedy, cei doi au fost retrași de pe lista invitaților la gala de inaugurare, iar în 1963 li s-a cerut să părăsească o recepție la Casa Albă destinată liderilor afro-americani. În ciuda divorțului din decembrie 1968, fiica lor a declarat ulterior că părinții ei nu au încetat niciodată să se iubească. Davis i-a explicat despărțirea astfel: „Pur și simplu nu am putut fi ceea ce voia ea să fiu pentru ea. Un om de familie. Programul meu de spectacole era extrem de solicitant”.
Origini europene, începuturi timpurii și o viață retrasă după Hollywood
Născută Majbritt Wilkens la 22 martie 1934, în Lidingö, lângă Stockholm, May Britt provenea dintr-o familie modestă: tatăl său, Hugo, era funcționar poștal, iar mama, Hillevi, casnică. La 18 ani, lucrând ca asistent de fotograf, a fost remarcată de producătorul Ponti, care i-a oferit un contract și roluri principale în filme europene din 1953.
A jucat alături de Gina Lollobrigida în „The Unfaithfuls” și a apărut în producții precum „Jolanda la Figlia del Corsaro Nero” și „The Devil Is a Woman”. Ulterior, a fost distribuită în „War and Peace” (1956), unde a atras atenția șefului Fox, Buddy Adler.
Viața personală a inclus o căsătorie scurtă cu Edwin Gregson, student la Stanford, și apariția pe coperta revistei Life în 1959, sub titlul „May Britt: Star With a New Style”. După divorțul de Sammy Davis Jr., actrița s-a retras aproape complet din cinematografie, apărând sporadic în seriale și în filmul de groază „Haunts” (1976).
Într-un interviu acordat Vanity Fair în 1999, Britt a afirmat:
„L-am iubit pe Sammy și am avut șansa să mă căsătoresc cu bărbatul pe care l-am iubit”.
S-a recăsătorit abia în 1993 cu Lennart Ringquist, care a murit în 2017. Printre supraviețuitori se numără fiii săi, sora Margot și mai mulți nepoți; fiica sa, Tracey Davis, a murit în 2020, la 59 de ani.
