Whatsapp nu va mai funcționa pe aceste telefoane! Se întâmplă de la 1 februarie

Whatsapp nu va mai funcționa pe aceste telefoane! Se întâmplă de la 1 februarie
Publicat de Bogdan Ungureanu la 6 octombrie 2019, 18:50

Whatsapp este, fără îndoială, una dintre cele mai populare aplicaţii de mesagerie la nivel mondial. Din păcate, nu toate persoanele se vor mai putea bucura de avantajele aplicaţiei începând cu 1 februarie 2020.

Aplicaţia de mesagerie Whatsapp nu va mai putea fi folosită de către unele persoane începând cu a doua lună a anului viitor. Motivul: compania va opri suportul pentru telefoanele care au versiunea Android 2.3.7 sau mai veche, respectiv iOS 8 sau mai vechi, în cazul deţinătorilor de iPhone.

Whatsapp explică faptul că a adăugat în mod constant funcţii noi, unele dintre acestea necesitând telefoane puternice şi versiuni noi ale sistemelor de operare produse de Google sau Apple pentru a funcţiona corect. În plus, telefoanele mai vechi nu vor putea suporta funcţiile pe care Whatsapp intenţionează să le introducă pe viitor şi, de aceea, compania ete nevoită să încheie suportul pentru acestea, scrie economica.net.

„Nu ne vom mai dezvolta activ pentru aceste sisteme de operare; unele funcții ar putea înceta să funcționeze oricând. Dacă utilizați în prezent un sistem de operare mai vechi, vă recomandăm să treceți la o versiune mai nouă”, potrivit unui mesaj pe pagina de asistenţă a aplicaţiei.

Utilizatorii de versiuni menţionate mai sus vor mai putea folosi aplicaţia până la 1 februarie 2020, iar după aceea nu vor mai putea să creeze conturi noi și nici să revizuiască conturile existente.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.