Doliu în cinematografia franceză. O tânără actriță s-a stins mult prea devreme. Sfârșit tragic în plină ascensiune
SURSA FOTO: Dreamstime
Actrița franceză Angèle Metzger, cunoscută pentru rolul său din serialul „Chair tendre”, a murit la vârsta de 27 de ani. Tânăra a fost găsită fără viață sâmbătă dimineață, 7 noiembrie, la baza unei clădiri din localitatea Les Pavillons-sous-Bois, în apropiere de Paris. Primele informații indică faptul că aceasta ar fi căzut de la înălțime, însă circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite în urma unei anchete.
Actrița Angèle Metzger a murit la doar 27 de ani
Angèle Metzger, una dintre tinerele actrițe în ascensiune ale cinematografiei și televiziunii franceze, a fost găsită moartă sâmbătă dimineață, în localitatea Les Pavillons-sous-Bois, din departamentul Seine-Saint-Denis, potrivit publicației franceze Le Parisien.
Trupul neînsuflețit al actriței a fost descoperit la baza clădirii în care funcționează Centrul Comunal de Acțiune Socială (CCAS).
Potrivit primelor informații obținute la fața locului, tânăra ar fi căzut de pe o scară sau de pe o platformă situată deasupra unei parcări subterane.
Echipajele de intervenție au fost alertate rapid și au încercat să o resusciteze, însă manevrele nu au avut succes.
La locul tragediei au fost descoperite mai multe obiecte personale ale actriței. Până în prezent, nu au fost identificate elemente care să confirme ipoteza unui gest intenționat.
Ce au surprins camerele de supraveghere înainte de tragedie
Potrivit informațiilor publicate de Le Parisien, camerele de supraveghere ar fi surprins-o pe Angèle Metzger în timp ce trecea de o barieră pentru a ajunge în clădire.
Ulterior, actrița ar fi pătruns într-o zonă care nu era deschisă publicului, unde s-ar fi produs căderea fatală.
Poliția din Livry-Gargan a fost sesizată pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs decesul.
Anchetatorii urmează să clarifice circumstanțele tragediei, în condițiile în care informațiile disponibile până acum nu permit stabilirea cu certitudine a modului în care tânăra a căzut.
Cine a fost Angèle Metzger. Rolul care i-a adus notorietatea
Angèle Metzger avea 27 de ani și locuia în Aulnay-sous-Bois. Actrița devenise cunoscută publicului francez în 2022, odată cu apariția în serialul „Chair tendre”, difuzat de postul France 5.
În această producție, ea a interpretat-o pe Sasha, un personaj intersexual, aflat în căutarea propriei identități. Serialul a abordat o temă rar prezentată până atunci în ficțiunea de televiziune franceză.
Producția, regizată de Yaël Langmann și Jérémy Mainguy, cuprinde zece episoade de aproximativ 25 de minute fiecare și este disponibilă pe platforma france.tv.
Interpretarea din „Chair tendre” i-a adus actriței un premiu pentru revelație la festivalul Series Mania de la Lille.
Angèle Metzger provenea dintr-o familie de artiști. Era fiica actorului Stéphane Metzger și a regizoarei Marie Caldera.
Tânăra absolvise un master în Filosofie și Istoria Artei și avea preocupări în mai multe domenii artistice, inclusiv în muzică și arte vizuale.
De-a lungul carierei, a apărut în mai multe scurtmetraje și producții cinematografice de autor, printre care „Fotogenico” și thrillerul „Drone Games”.
Angèle Metzger apăruse recent într-un videoclip al trupei Fontaines D.C.
Una dintre cele mai recente apariții ale actriței a fost în videoclipul piesei „Japan”, lansat online în octombrie 2026 de trupa rock irlandeză Fontaines D.C.
Angèle Metzger a interpretat rolul principal în videoclip, alături de Charlie Heaton, actor cunoscut pentru participarea sa în serialul „Stranger Things”.
Moartea actriței survine într-un moment în care aceasta își construia o carieră în industria cinematografică franceză, după ce atrăsese atenția publicului și a criticilor prin rolurile sale din ultimii ani.
Cauza și circumstanțele exacte ale decesului urmează să fie clarificate de anchetatori.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.