Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri

Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Traian Băsescu

Publicat de Iulian Luca la 9 noiembrie 2026, 08:00

Majorarea salariului minim și indexarea pensiilor ar trebui amânate cel puțin până la jumătatea anului viitor, consideră fostul președinte Traian Băsescu. Acesta avertizează că Guvernul trebuie să analizeze cu atenție veniturile și cheltuielile statului înainte de a lua decizii privind creșterea veniturilor populației. În caz contrar, România ar putea întâmpina dificultăți în obținerea împrumuturilor necesare pentru finanțarea cheltuielilor publice.

Indexarea pensiilor și majorarea salariului minim ar trebui amânate până la jumătatea anului viitor, susține Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Guvernul ar trebui să evite, pentru moment, majorarea salariului minim și indexarea pensiilor. În opinia sa, autoritățile trebuie să aștepte până la jumătatea anului viitor pentru a avea o imagine mai clară asupra situației bugetare.

Într-o intervenție la România TV, Băsescu a explicat că o asemenea decizie ar fi una prudentă, chiar dacă ar putea provoca nemulțumiri în rândul pensionarilor și salariaților.

„Dacă vă spun sincer ce cred și de chestiunea cu salariile și de chestiunea cu indexarea pensiilor, toată lumea o să spună Băsescu ne-a tăiat pensiile și salariile. Așa că vă pot spune că prudent ar fi să se abțină de la creșteri de salariu minim și indexări de pensii, măcar până la jumătatea anului”, a declarat fostul președinte.

Acesta a precizat că nu se opune definitiv indexării pensiilor, însă consideră că măsura trebuie luată numai după evaluarea veniturilor și cheltuielilor bugetare.

„Guvernul ar trebui să vadă cum îi merg încasările raportat la cheltuieli și, pe urmă, să facă indexarea pensiilor, indexarea absolut necesară”, a explicat Băsescu.

Avertisment privind plata pensiilor și salariilor. România ar putea avea probleme cu împrumuturile externe

Traian Băsescu a atras atenția că majorarea cheltuielilor publice fără o evaluare atentă a resurselor disponibile ar putea afecta capacitatea României de a se finanța de pe piețele externe.

Fostul președinte consideră că autoritățile trebuie să țină cont de riscurile bugetare înainte de a aproba creșteri de venituri.

„Riscul este să nu se mai poată împrumuta de pe piețele externe și atunci să nu mai plătească deloc nici pensii, nici salarii”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a insistat asupra necesității de a corela eventualele majorări cu evoluția încasărilor statului, pentru a evita presiuni suplimentare asupra bugetului.

Bugetul de stat ar trebui dezbătut în Parlament, nu adoptat prin asumarea răspunderii

Fostul președinte a comentat și posibilitatea ca Guvernul să își asume răspunderea în Parlament pentru adoptarea bugetului de stat.

Băsescu nu susține această variantă și consideră că dezbaterea parlamentară ar permite explicarea constrângerilor financiare cu care se confruntă România.

„N-aș merge pe asumarea răspunderii la buget, pentru că dezbaterea bugetului în Parlament ar fi o bună ocazie ca guvernanții să explice fie parlamentarilor și să înțeleagă marea majoritate care sunt constrângerile reale”, a declarat acesta.

În opinia sa, miniștrii ar trebui să justifice alocările bugetare și să explice de ce anumite domenii nu pot primi toate fondurile solicitate.

„Deci, cred că bugetul ar trebui dezbătut în Parlament. Ar fi o ocazie pentru care miniștrii să explice fiecare leu din buget în așa fel încât bugetul să fie votat”, a adăugat fostul președinte.

Traian Băsescu avertizează că românii vor avea sărbători fără belșug

Fostul șef al statului a vorbit și despre situația financiară a populației în perioada sărbătorilor.

Acesta a remarcat că administrațiile locale au reușit să găsească resurse pentru organizarea unor târguri și spectacole, însă consideră că perioada următoare va fi dificilă pentru multe familii.

„Probabil că primăriile mai bogate, mă refer la cele de municipii, probabil că într-un fel sau altul vor reuși să-și ajute cetățenii mai nevoiași în preajma sărbătorilor. Dar nu vor fi sărbători cu belșug, vor fi sărbători în perioadă de criză”, a declarat fostul președinte.

România are probleme de credibilitate la Bruxelles din cauza angajamentelor nerespectate

Traian Băsescu a criticat și modul în care autoritățile române gestionează angajamentele asumate în relația cu instituțiile europene.

Acesta susține că solicitările repetate de amânare a termenelor afectează credibilitatea României în fața partenerilor europeni.

„Important este să avem politicieni cu credibilitate. Pentru o țară ca România asta e foarte important, politicienii noștri să fie credibili”, a spus fostul președinte.

Băsescu a oferit drept exemplu legea salarizării, despre care a afirmat că a fost amânată timp de doi ani, iar autoritățile au încercat să obțină aprobarea acesteia cu numai trei luni înainte de expirarea termenului din PNRR.

„Uitați o chestie elementară, legea salarizării. Ne-am bătut joc, adică am fost șmecheri, am ținut-o doi ani în sertar, și am scos-o cu trei luni înainte de expirarea termenului pe PNRR și am crezut că putem forța nota să fie aprobată. Uite că nu s-a putut și am pierdut aproape o jumătate de miliard din cauza nerespectării acestui jalon. Deci avem o problemă de credibilitate”, a declarat Traian Băsescu.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.