Vremea în Săptămâna Mare și de Paște. ANM anunță precipitaţii mixte, chiar şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare

Vremea în Săptămâna Mare și de Paște. ANM anunță precipitaţii mixte, chiar şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare

SURSA FOTO: Capital - Prognoza meteo, vremea

Publicat de Vlad Dima la 6 aprilie 2026, 10:36

Vremea se va răci semnificativ începând de marți, astfel că în Săptămâna Mare sunt așteptate precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare, posibil și în București. Cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate vineri. Vântul se va intensifica, iar în zona montană rafalele vor depăși 100 km/h. Sâmbătă și duminică, cel mai probabil, vor fi ploi. Această perioadă cu temperaturi sub normalul pentru sezon este determinată de o masă de aer polar.

Vremea se răcește brusc: lapoviță și ninsoare, chiar și în București, prognoza pentru Săptămâna Mare

Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii începând de marți, după ce luni temperaturile maxime au atins 20-25 de grade în unele zone, potrivit declarațiilor Florinela Georgescu, de la Administrația Națională de Meteorologie, pentru Digi24.

Potrivit acesteia, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare nu doar în zona montană, ci și în Moldova și chiar în regiuni mai sudice, fiind posibile chiar și în noaptea de marți în Capitală și în apropiere de București. Fenomenul nu va provoca pagube semnificative, însă vineri va fi cea mai rece zi, cu precipitații mixte extinse.

„De mâine însă, începe procesul de răcire, un proces care va face ca vremea întreaga săptămână să fie una schimbătoare și cu precipitații, din păcate, sub formă de lapoviță și ninsoare, nu doar în zona montană, astfel încât de mâine seară este posibil ca ploile slabe cantitativ să se transforme în lapoviță și ninsoare”, a spus Florinela Goergescu.

În primele zile ale săptămânii, cantitatea de precipitații va fi redusă, până la 5 l/mp, însă în zonele montane înalte stratul de zăpadă nou depus ar putea ajunge la 10-15 centimetri până la sfârșitul săptămânii. Totodată, vântul va depăși 100 km/h în zonele montane.

Meteorologii estimează că, în Moldova și posibil în unele zone sudice ale țării, precum în apropiere de București, s-ar putea înregistra chiar de marți noaptea câțiva fulgi sau precipitații mixte. Fenomenul nu va provoca pagube semnificative, fiind doar un efect al răcirii accentuate a vremii, care va persista pe tot parcursul săptămânii.

Se anticipează că ziua de vineri va fi cea mai rece, cu precipitații mixte mai răspândite. În primele zile ale săptămânii, cantitatea de precipitații va fi redusă, atât ploile, cât și posibilele lapovițe sau ninsori în zonele joase fiind estimate până la 5 l/m². În schimb, în zonele montane mai înalte stratul de zăpadă proaspăt depus ar putea ajunge la 10–15 cm.

Florinela Georgescu: Vorbim despre o masă de aer de origine polară

Meteorologii explică că această răcire bruscă este determinată de pătrunderea unei mase de aer polar din nord-nord-est, care se va extinde treptat asupra întregului teritoriu și va menține temperaturile sub normalul perioadei pe tot parcursul săptămânii.

„Vorbim despre o masă de aer de origine polară, care intră dinspre partea de nord-nord-est a țării noastre, și se va extinde deasupra întregului teritoriu. Durează acest episod cu vreme foarte rece pe întreaga durată a săptămânii, dar spre final va începe totuși o pătrundere de aer ceva mai caldă, asociată unui ciclon dinspre Mediterană. Tocmai aceste schimbări foarte rapide fac ca vremea să fie foarte schimbătoare și urmează cam spre final, deci sâmbătă, duminică, să crească gradul de probabilitate pentru precipitații sub formă lichidă de această dată, dar cu cantități ceva mai importante”, a spus ea.

”Spre final, va începe să pătrundă un aer ceva mai cald dinspre Mediterană, aşa încât sâmbătă şi duminică va creşte probabilitatea ca precipitaţiile să fie lichide. În această săptămână cu vreme foarte schimbătoare temperaturile vor fi sub normalul perioadei” a mai spus Florinela Georgescu.

Referitor la prognoza pentru zilele de Paște, meteorologii precizează că este încă devreme pentru estimări precise, iar gradul de incertitudine rămâne ridicat. În această etapă, specialiștii recomandă să ne așteptăm la temperaturi sub normalul perioadei și la o probabilitate ridicată de precipitații.

Prognoza ANM pentru Săptămâna Mare: temperaturi în scădere și precipitații mixte. Cum va fi vremea de Paște

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță schimbări semnificative ale vremii în Săptămâna Mare, cu răcire accentuată și precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare în zonele montane.

Luni: temperaturi ridicate înainte de răcire

Valorile termice se vor situa peste mediile perioadei, cu maxime între 15 și 25 de grade și minime între -2 și 10 grade. Cerul va fi variabil în vest și sud-vest, iar în restul țării se vor înregistra înnorări. Vor fi ploi slabe pe arii restrânse, ziua în Moldova, Maramureș, Crișana și Transilvania, iar noaptea în Moldova și Dobrogea. La altitudini mari, mai ales în Carpații Orientali, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, în special pe timpul nopții, cu posibile averse și descărcări electrice izolate.

Vântul va fi intens în majoritatea regiunilor, mai pronunțat în nord, cu viteze de 50–60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 80–90 km/h. Dimineața și noaptea, izolat, se vor semnala ceață și brumă.

Vremea în București

În Capitală, ziua va fi caldă și senină, iar noaptea cerul va fi mai înnorat. Vântul va sufla moderat, cu rafale de 35–40 km/h. Temperatura maximă va ajunge la 22–23 de grade, iar minima va fi de 7–8 grade.

Această prognoză marchează începutul unei perioade cu răcire treptată, care va continua pe tot parcursul Săptămânii Mari, afectând inclusiv zilele de Paște.

Marți: răcire accentuată și precipitații mixte

Marți, temperaturile vor scădea față de ziua precedentă, situându-se în jurul mediilor multianuale. Maximele vor fi între 8 și 19 grade, iar minimele între -3 și 7 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord, centru, est și sud-est. În a doua parte a zilei și noaptea, se vor înregistra precipitații, predominant sub formă de ploaie, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei și al Transilvaniei. La munte vor predomina ninsorile, cu un strat nou de zăpadă de 5–10 cm. În București, temperatura maximă va fi de 17–18 grade, iar minima de 2–5 grade.

Miercuri: vreme sub normalul perioadei

Miercuri, răcirea va continua în întreaga țară, temperaturile situându-se sub valorile normale pentru această perioadă. Maximele vor fi între 6 și 16 grade, iar minimele între -5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 6 grade pe litoral. În regiunile estice, nordice și centrale, vor fi precipitații slabe, iar la munte ninsori. În București, temperatura maximă va fi de 13–15 grade, iar minima în jur de 3 grade.

Joi: ploi în majoritatea regiunilor

Valorile termice se vor menține sub normele perioadei, cerul fiind mai mult noros. Pe arii relativ extinse va ploua, iar în nord, centru și est trecător vor fi precipitații mixte. La munte vor predomina ninsorile. Maximele se vor situa între 4 și 15 grade, iar minimele între -5 și 4 grade. În București, temperatura maximă va fi de aproximativ 12 grade, iar minima între 1 și 3 grade, cu probabilitate mai mare de ploaie în a doua parte a zilei și noaptea.

Vremea de Paște: temperaturi sub medie și precipitații frecvente

Între 10 și 13 aprilie, valorile termice vor rămâne sub normele perioadei în toată țara, cu alternanțe de la o zi la alta. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în toate regiunile. În București, temperaturile vor varia ușor, dar se vor menține sub valorile normale, iar șansele de ploaie vor fi ridicate pe tot parcursul săptămânii.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.