Vremea de 1 Decembrie. Meteorologii ANM anunță ploi în mai multe zone din România. Scad temperaturile

Vremea de 1 Decembrie. Meteorologii ANM anunță ploi în mai multe zone din România. Scad temperaturile

SURSĂ FOTO: Dreamstime-ploi-vremea

Publicat de Vlad Dima la 1 decembrie 2025, 10:25

Vremea de 1 Decembrie. Luni, vremea va fi mohorâtă în nord, în centrul țării și în regiunile estice, iar în Transilvania și Moldova se vor înregistra ploi slabe.

Vremea de 1 Decembrie. Meteorologii ANM anunță ploi

Vremea de 1 Decembrie. În sudul și sud-vestul țării, soarele va apărea temporar, iar temperaturile maxime vor porni de la 4 grade în depresiuni și pot ajunge până la 13–14 grade în Oltenia.

În Dobrogea și Bărăgan, cerul va fi mai mult noros în prima parte a zilei, dar fără precipitații. După prânz, în Bărăgan, cerul se va degaja treptat, iar temperaturile, ușor mai ridicate decât duminică, vor urca până în jur de 11 grade.

Vremea în Moldova

În sudul Moldovei și în nordul Munteniei, cerul va rămâne predominant înnorat, existând posibilitatea apariției câtorva stropi de ploaie. Vântul va fi slab, iar maximele se vor situa în jurul valorii de 9 grade. În partea nordică a Moldovei și în Bucovina, atmosfera va fi închisă pe tot parcursul zilei, cu ploi slabe, iar în zonele montane înalte sunt posibile lapoviță și ninsoare. Temperaturile vor ajunge până la 7–8 grade.

Vremea în Transilvania

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, cerul va rămâne mohorât, iar dimineața se va semnala ceață în unele zone. Pe parcursul zilei, este posibil să apară ploi locale, iar temperaturile se mențin aproape la nivelul celor de duminică.

În vestul țării, însă, se va încălzi ușor. Ziua începe cu ceață în zonele de câmpie, dar soarele va fi vizibil în Banat, iar maximele vor ajunge la 8–9 grade. În restul Transilvaniei, vremea rămâne închisă, ploile vor fi slabe cantitativ, iar pe crestele montane vântul se intensifică, fiind posibile lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 6–7 grade.

Vremea în Oltenia

Dimineața în Oltenia va fi caracterizată de înnorări și ceață, dar după prânz se va însenina parțial, iar temperaturile vor crește față de ieri. La Drobeta Turnu-Severin se pot înregistra până la 12 grade, iar în sudul regiunii maximele pot atinge 14 grade.

În zonele sudice, la începutul zilei mai pot apărea ploi slabe. Amiaza aduce soare și temperaturi în creștere, în jur de 11 grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București cerul va fi parțial noros, cu posibilitate de ploaie slabă dimineața. Ulterior, se vor semnala intervale cu soare, iar temperaturile maxime vor urca până la 9–10 grade. Noaptea va fi mai rece decât în nopțile anterioare, minima ajungând la 2–3 grade, iar ceața se va instala din nou.

Vremea la munte

La munte, ziua va fi predominant mohorâtă, cu ceață în văi și depresiuni. Se vor semnala ploi, mai ales în masivele estice, iar la altitudini de peste 1.500 de metri acestea se pot transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla mai tare pe creste.

Informații articol
Etichete: , , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.