Conform prognozei, în intervalul 9 ianuarie, ora 22:00 – 11 ianuarie, ora 12:00, vor fi perioade cu precipitaţii, predominant ninsori, în toate regiunile şi se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova. 

Totodată, în Dobrogea, în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp. 

Pe parcursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi vineri (11 ianuarie) vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari, cu rafale în medie de 55 – 65 km/h pe crestele montane şi în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită. 

Meteorologii au emis o avertizare de cod roşu pentru Munţii Rodnei, Făgăraş şi Bucegi.Zăpadă are peste un metru grosime, dar stratul superior, depus zilele acestea, nu este încă tasat, aşa că totul poate porni la vale în orice moment, spun specialiştii.
 
ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza informarea de vreme severă emisă miercuri. AGERPRES