Vouchere de 1.500 de lei pentru profesorii din România. Dascălii le refuză și cer altceva în schimb
SURSA FOTO: Dreamstime - profesoară, elevi
Profesorii din învățământul preuniversitar critică prima de carieră didactică de 1.500 de lei, acordată sub formă de vouchere, deoarece consideră că aceasta este o finanțare condiționată și nu o creștere salarială reală. Măsura, implementată de stat prin fonduri europene, obligă cadrele didactice să folosească majoritar sumele pentru cursuri de formare în termen scurt și în vacanță.
Profesorii din învățământul preuniversitar critică prima de carieră didactică de 1.500 de lei, acordată sub formă de vouchere
Prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei acordată sub formă de vouchere pentru cursuri și cărți, a generat nemulțumiri în rândul profesorilor din învățământul preuniversitar. Aceștia critică modul de implementare, considerând că măsura nu reprezintă o creștere salarială reală, ci o finanțare condiționată, utilizabilă doar în limite strict impuse de stat.
Conform regulilor anunțate, 65% din sumă trebuie folosită pentru cursuri de formare profesională, iar restul pentru achiziția de cărți. Profesorii reclamă faptul că sunt obligați să aleagă dintr-o listă limitată de furnizori și cursuri, precum și termenul scurt de implementare, până la 31 august, ceea ce îi obligă pe mulți să participe la formare în timpul vacanței.
Profesorii au criticat caracterul acestei „prime”, pe care o consideră un voucher condiționat, fără efect asupra salariului, pensiei sau altor drepturi. De asemenea, direcționarea majoritară a fondurilor către cursuri este văzută ca o presiune asupra profesorilor și o favorizare a pieței furnizorilor de formare. Ei critică și excluderea personalului administrativ, considerată discriminatorie.
Profesorii contestă utilizarea fondurilor europene pentru cursuri de formare obligatorii și cer direcționarea banilor către nevoi reale din școli
În mediul online, mai mulți profesori au criticat modul în care sunt cheltuite fonduri de zeci de milioane de euro prin programul primei de carieră didactică, susținând că acestea nu aduc beneficii reale sistemului de educație și că banii ajung în principal la furnizorii de cursuri acreditate.
Secretarul de stat Alina Gîrbea a explicat că este o cerință a Comisiei Europene ca cel puțin 50% din sume să fie direcționate către cursuri de formare. Această condiție este contestată de unii profesori, care consideră că programul nu este adaptat nevoilor reale din școli și că a fost implementat fără o analiză adecvată a nevoilor de formare. Ei susțin că fondurile ar fi putut fi utilizate mai eficient pentru reconversie profesională, dotarea claselor sau achiziția de echipamente necesare predării.
Profesorii afirmă că obligativitatea participării la cursuri, inclusiv în perioada concediului, și nivelul salariilor actuale contribuie la nemulțumiri și la percepția negativă asupra măsurii. Unele cadre didactice au întrebat chiar dacă pot refuza această primă.
Cea mai frecventă critică a profesorilor vizează cursurile impuse și termenul foarte scurt de implementare, inclusiv necesitatea participării în perioada concediului. Unii profesori consideră că măsura nu răspunde nevoilor reale ale sistemului de educație și că ar favoriza mai degrabă anumite grupuri de furnizori de formare. Cadrele didactice ar avea nevoie de salarii decente și de investiții directe în educație.
Profesorii vor fi consultați de statul român
Secretarul de stat Alina Gîrbea a răspuns mai multor comentarii, precizând că a preluat recent coordonarea programului și că nu a fost implicată în lipsa consultării inițiale a profesorilor.
Ea a transmis că regretă această situație și a anunțat organizarea unei consultări cu beneficiarii măsurii, la care vor fi invitate și Ministerul Educației și Comisia Europeană, pentru a analiza eventuale ajustări ale programului.
„Mulțumesc mult tuturor celor care au comentat pentru feedback. Cum spuneam și în video am preluat săptămâna trecută acest program de la unul dintre secretarii de stat care și-au dat demisia în contextul plecării PSD din guvern. Este regretabil faptul că profesorii nu au fost consultați.
Voi organiza în cel mă scurt timp o consultare deschisă pe subiectul împărțirii primei. În urma reacțiilor primite voi organiza o consultare a beneficiarilor, la care voi invita și Ministerul Educației și Comisia Europeană. E important să ascultăm părerile profesorilor și să vedem ce poate fi ajustat”, a anunțat Gîrbea.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





