Vladimir Putin va trebui scos de la putere. Rusia nu mai face față. Când se încheie războiul

Vladimir Putin va trebui scos de la putere. Rusia nu mai face față. Când se încheie războiul

SURSA FOTO: Kremlin.ru/Vladimir Putin, președintele Rusiei

Publicat de Leonard Bădilă la 24 februarie 2026, 17:48

Analistul politic Iulian Chifu susține că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei nu se va opri prin negocieri clasice, ci doar în momentul în care Vladimir Putin va fi scos de la putere sau când Federația Rusă își va epuiza resursele necesare continuării conflictului.

În contextul marcării a patru ani de la începutul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Iulian Chifu, director al Centrul pentru Prevenirea Conflictelor si Early Warning, a explicat că războiul se va încheia în momentul în care Rusia își va epuiza în mod substanțial resursele, într-atât încât grupul de oligarhi care finanțează conflictul și cercurile din jurul Kremlinului vor decide îndepărtarea și pensionarea lui Vladimir Putin și a grupului său.

Iulian Chifu spune că războiul din Ucraina nu se va opri prin negocieri clasice

Potrivit analistului, nu va exista o stopare a războiului decât după eliminarea lui Vladimir Putin din zona de putere. El a precizat că se referă la scoaterea acestuia din sfera deciziei politice, menționând totodată că istoria Rusiei arată că în cazul liderilor ruși, cu excepția celor doi cu înclinații democratice, eliminarea s-a produs într-o formă mult mai violentă.

„În momentul în care Rusia îşi epuizează în mod substanţial resursele, atât de mult încât grupul de oligarhi care plătesc pentru război şi cercurile din jurul Kremlinului se hotărăsc să îl îndepărteze, pensioneze pe Vladimir Putin şi grupul său. (…) Nu va exista o stopare a războiului decât după eliminarea lui Putin”, a spus Iulian Chifu într-o declarație făcută pentru Agerpres.

În opinia sa, planurile de pace convenite trilateral de Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și Ucraina vor putea fi aplicate doar după o schimbare substanțială în Rusia, fie prin îndepărtarea liderului și a grupului său, fie prin epuizarea resurselor și creșterea presiunii populației față de direcționarea resurselor către front fără motivație și perspectivă.

„Când mă refer la eliminare e vorba despre scoaterea din zona de putere, evident. Mă rog, istoria Rusiei ne arată că eliminarea în cazul liderilor ruşi, cu excepţia celor doi care aveau înclinaţii democratice, s-a petrecut într-o formă mult mai violentă”, a spus Iulian Chifu.

Chifu consideră esențial faptul că SUA, UE și Ucraina și-au aliniat pozițiile

Referitor la negocierile actuale, Chifu consideră esențial faptul că Statele Unite, Uniunea Europeană și Ucraina și-au aliniat pozițiile în privința planului în 20 de puncte și că garanțiile de securitate propuse au fost convenite. El subliniază importanța înțelegerilor bilaterale și multilaterale, inclusiv a celor cu Statele Unite privind prosperitatea și reconstrucția, apreciind că acestea pot susține efortul de război.

Analistul afirmă că războiul nu a modificat în sine echilibrul geopolitic, însă existența conflictului a determinat o alertă pe Flancul Estic. În acest context, el oferă exemplul Suediei și Finlandei, state inițial neutre care au aderat la Alianța Nord-Atlantică.

Ulterior, în paralel cu discuția privind transferul de responsabilități în materie de securitate și apărare dinspre Statele Unite către Europa, s-a produs o dublă alertă îmbrățișată de Uniunea Europeană și de Coaliția de Voință, incluzând și Marea Britanie și alți actori. Obiectivele sunt sprijinirea Ucrainei pentru a opri Rusia și apărarea și descurajarea la nivel european, în condițiile în care Statele Unite, potrivit strategiei lor naționale de apărare, păstrează umbrela nucleară și elementele critice de sprijin pentru Europa. În același timp, Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord rămâne valabil, iar în cazul unui atac asupra unui aliat, Statele Unite vor fi prezente alături de acesta.

„Şi, imediat după aceea, combinat cu discuţia privind transferul de responsabilităţi pe zona de securitate şi apărare europeană dinspre Statele Unite spre Europa, am avut o alertă, dublă alertă, îmbrăţişată de Uniunea Europeană, de Coaliţia de Voinţă – aici trebuie să punem şi Marea Britanie şi ceilalţi actori pentru: o dată a sprijini Ucraina ca să oprească Rusia şi să se apere, în al doilea rând pentru a pregăti Europa pentru apărare şi descurajare în condiţiile în care Statele Unite păstrează, potrivit strategiei naţionale de apărare a lor, doar umbrela nucleară şi elemente critice, după cum se spune acolo, de sprijin pentru Europa. Aceeaşi doctrină marchează faptul că, evident, Articolul 5 (din Tratatul Atlanticului de Nord – n.r.) rămâne valabil, deci, dacă este nevoie, Statele Unite vor fi prezente alături de aliaţi în condiţiile existenţei unui atac asupra unui aliat”, a mai spus Iulian Chifu.

Iulian Chifu
SURSĂ FOTO: Facebook, Iulian Chifu

Chifu evidențiază existența unei fragmentări în Europa privind susținerea Ucrainei

Chifu evidențiază existența unei mici fragmentări în Europa privind susținerea Ucrainei. El menționează Ungaria și posibil alte state, dar arată că astfel de opinii se regăsesc și în interiorul altor țări, în rândul unor forțe politice din zona populistă, extremistă, suveranistă și pro-trumpistă, pe care le consideră de fapt expresii ale unui pro-rusism camuflat printr-o retorică pro-americană.

„Putem să izolăm, dacă vreţi, Ungaria şi probabil alte state, în exterior, dar regăsim asemenea opinii în interiorul statelor, la anumite categorii de forţe politice, în general în zonă populistă, extremistă, aşa-numit suveranistă şi, hai să spunem, mai nou pro-trumpistă, care de fapt acoperă pro-rusismul acestor forţe. Pentru că dă bine, relaţia cu America e mult mai bine văzută şi atunci, dacă înlocuieşti pro-rusismul cu pro-americanismul, pro-trumpismul, ai o formă de prestigiu şi, mă rog, de acceptabilitate mai bună la nivelul propriilor populaţii. Deci toate aceste componente politice din interiorul statelor, da, ele pot avea şi opţiuni distincte, diferite”, a mai spus Iulian Chifu.

În ceea ce privește sancțiunile impuse Federației Ruse, analistul consideră că acestea au funcționat pe termen lung. El atrage însă atenția că Rusia este o dictatură unipersonală, ceea ce permite redirecționarea resurselor din zona civilă către efortul de război. Kremlinul a crescut taxele și impozitele, inclusiv TVA-ul, transferând costurile asupra populației. Totodată, resursa umană este grav afectată, cu pierderi semnificative în rândul tinerilor aflați la vârsta activă și reproductivă, ceea ce agravează problemele demografice existente anterior războiului și va avea consecințe pe termen lung.

„Ne uităm la situaţia economică. Punctul unde am eu rezerve este faptul că Rusia este o dictatură, chiar unipersonală a lui Putin, ceea ce înseamnă că îşi permite să ia resurse de la zona civilă, de la alimentarea sau echilibrarea bugetelor regiunilor şi altor componente ale federaţiei, pentru a le muta către efortul de război, ceea ce face. În egală măsură a crescut taxele şi impozitele, inclusiv TVA-ul, punând tot pe umerii populaţiei costurile aventurii sale în Ucraina. Nu mai vorbim despre componenta de resursă umană pe care o toacă. Practic, Vladimir Putin şi-a distrus statul, ţara pentru generaţii întregi de acum înainte. Deja avea probleme demografice până să înceapă războiul. În momentul de faţă, maşina de tocat pe care o utilizează pentru că nu are niciun fel de rezervă în raport cu viaţa oamenilor sau cu riscurile luate, de obicei aşa se întâmplă în linia întâi, expune şi pierde foarte mulţi oameni şi, în general, oameni tineri, la vârsta procreării, la vârsta activităţii şi lucrurile astea, deja în patru ani, dar în perspectivă vor conta şi mai mult”, a susținut analistul politic.

Chifu subliniază că punctul central al sancțiunilor îl reprezintă reducerea substanțială a veniturilor din petrol și gaze, care înainte de război, în 2021, reprezentau 50% din bugetul Federației Ruse. Sancțiunile inițiale, plafonarea prețurilor, accentuarea sancțiunilor secundare, inclusiv în raport cu India, precum și acțiunile împotriva flotei din umbră care transportă petrol contribuie la diminuarea resursei financiare și presează efortul Rusiei de a-și atinge obiectivele maximaliste.

„Mai întâi sancţiunile, după aceea plafonarea preţurilor, ulterior accentuarea sancţiunilor secundare, vezi Donald Trump în raport cu India (…) şi o pornire împotriva flotei din umbră care transportă acest petrol, probabil că suma acestor lucruri are un efect major, în primul rând, pe resursa financiară, dar sigur presează în mod substanţial efortul Rusiei de a câştiga, de a atinge obiectivele sale maximaliste, formulate de Vladimir Putin”, susține acesta.

Iulian Chifu afirmă că România și-a îndeplinit responsabilitățile

În ceea ce privește România, Iulian Chifu afirmă că țara și-a îndeplinit responsabilitățile în susținerea Ucrainei. Fiind stat vecin și punct de tranzit esențial, România a asigurat rute pentru ajutoare, a gestionat fluxul de refugiați în faza inițială a războiului și a oferit sprijin energetic, umanitar și militar.

„Unu – suntem vecini, în al doilea rând există două căi obligatorii de tranzit pentru a ajunge în Ucraina cu ajutoare. Am avut responsabilitatea privind refugiaţii în faza iniţială a războiului, sprijin de toate facturile, multi-faţetat, care a continuat în mod constant şi pe zona energetică şi umanitară şi militară şi tranzit economic şi exporturi făcute pe teritoriul României, deschiderea nenumăratelor puncte de trecere noi, special din acelaşi motiv pentru a uşura acest tranzit şi exporturi ale Ucrainei. Deci multiple formule, sigur, inclusiv ajutorul direct militar, inclusiv, iată, anul trecut, deşi eram în deficit excesiv, România a contribuit cu 50 de milioane de euro la acel program de achiziţii de armament din Statele Unite pentru Ucraina şi probabil că pe măsură ce încorsetarea aceasta, din nevoia de reajustare economică şi eliminare a deficitelor, va fi lăsată în spate, se va fi realizat, probabil că şi România se pregăteşte mult mai mult, inclusiv în perspectiva reconstrucţiei post-conflict”, a explicat analistul politic.

De asemenea, au fost deschise numeroase puncte noi de trecere a frontierei pentru a facilita tranzitul și exporturile ucrainene. În plus, anul trecut, în ciuda deficitului excesiv, România a contribuit cu 50 de milioane de euro la programul de achiziții de armament din Statele Unite pentru Ucraina. Pe măsură ce procesul de reajustare economică și reducere a deficitelor va avansa, România ar putea să își intensifice implicarea, inclusiv în perspectiva reconstrucției post-conflict.

„Până atunci putem să vedem într-adevăr începerea negocierilor, pentru că în momentul de faţă ele se realizează la nivel tehnic, dar la nivel politic şi formal nu au putut să se realizeze din motivele blocajului veto-ului ungar. Avem alegeri în Ungaria în aprilie. Este posibil, ca urmare a acestor alegeri, în funcţie de rezultat, fie să avem o deblocare naturală, fie Comisia, Uniunea Europeană, Consiliul European să recurgă la instrumente extraordinare pentru a ocoli acest veto al Ungariei şi a porni un asemenea proces”, a susţinut Iulian Chifu.

În opinia analistului, aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea avea loc chiar anul viitor, în ciuda blocajelor. Negocierile se desfășoară deja la nivel tehnic, însă la nivel politic și formal au fost blocate de veto-ul Ungariei. Alegerile din Ungaria din aprilie ar putea conduce fie la o deblocare naturală, fie la utilizarea unor instrumente extraordinare de către Comisia Europeană, Uniunea Europeană și Consiliul European pentru a ocoli veto-ul și a demara procesul.

„Merită această notă specială în momentul în care Ucraina intră în Uniunea Europeană şi în această formă şi Republica Moldova va face acest pas cu amendamentul că, ulterior, pe bază de merite individuale, pe bază de negociere pe fiecare dintre capitole şi ajustării legislativ-instituţionale, fiecare din cele două, plus celelalte ţări din Balcanii de Vest, va putea avea acces pas cu pas şi la decizie, deci la vot pe domeniile în care şi-au ajustat legislaţia şi s-au integrat european”, a conchis Iulian Chifu.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.