Vladimir Putin mărește din nou efectivele armatei ruse! Numărul militarilor crește cu 15.500
SURSA FOTO: kremlin.ru - Vladimir Putin
Președintele rus Vladimir Putin a mărit, luni, efectivele autorizate ale armatei cu 15.500 de militari, printr-un nou decret semnat la Kremlin. Decizia, a patra din acest an, vine în timp ce avansul trupelor ruse în Ucraina încetinește.
Vladimir Putin mărește din nou efectivele armatei ruse. Numărul militarilor crește cu 15.500
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care efectivul autorizat al forțelor armate ruse crește cu 15.500 de militari. Este a patra decizie de acest tip semnată de liderul de la Kremlin în acest an, în contextul în care atât Rusia, cât și Ucraina înregistrează pierderi tot mai mari în războiul care durează de mai bine de patru ani și jumătate.
Decretul nu precizează motivul acestei majorări și nici modul în care vor fi ocupate noile posturi. Documentul stabilește că efectivul autorizat al forțelor armate ruse ajunge la 2.441.630 de persoane, dintre care 1.550.500 sunt militari.
Vladimir Putin a mai semnat documente privind majorarea efectivelor armatei în martie, iunie și iulie. Creșterea cumulată a efectivului militar autorizat de la începutul acestor majorări, în luna martie, până în prezent este de 47.860 de militari.
Avansul Rusiei în Ucraina încetinește. Dronelor le revine un rol tot mai important pe front
Avansul trupelor ruse pe câmpul de luptă a încetinit în acest an, în condițiile în care utilizarea pe scară largă a dronelor pe front a făcut aproape imposibile deplasările rapide și masive de trupe.
Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că pregătește o nouă mobilizare militară. Vladimir Putin a respins aceste acuzații, calificând informațiile drept dezinformare ucraineană.
Ultima mobilizare a rezerviștilor ordonată de Vladimir Putin a avut loc în 2022, după o serie de eșecuri militare suferite de forțele ruse pe frontul din Ucraina.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.