Vești bune pentru elevi în 2020! Au fost alocate fonduri de milioane de euro

Vești bune pentru elevi în 2020! Au fost alocate fonduri de milioane de euro
Publicat de Valentina Drăgoi la 23 decembrie 2019, 21:30

Fonduri de peste două milioane de euro au fost alocate dotării cabinetelor de medicină generală și stomatologice școlare. Astfel, elevii din București vor avea gratuit la tratamente executate la cele mai moderne standarde, a anunțat, luni, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

„Elevii din București au acces gratuit la tratamente stomatologice executate la cele mai moderne standarde. În ultimii trei ani, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a finanțat cu 2,1 milioane de euro (peste 10 milioane de lei) dotările necesare pentru medicina școlară. Astfel, în prezent, jumătate din cabinetele stomatologice din București au unituri noi, iar în majoritatea cabinetelor aparatura nu este mai veche de 10 ani. Investițiile continuă, de aceea facem apel la școlile care încă nu au intrat în program să identifice spațiile necesare pentru ca și elevii lor să poată beneficia în mod gratuit de condiții de tratament stomatologic similare cu cele din mediul privat”, a spus Gabriela Firea, conform unui comunicat transmis de Primăria Capitalei.

 

„Mulțumirea lor este principalul nostru obiectiv, la fel ca în orice alt domeniu în care investim pentru a crește cât mai mult calitatea serviciilor publice. Dorim ca bucureștenii să recapete încrederea în capacitatea și dăruirea oamenilor care profesează în sectorul public, pe care le susțin constant prin modernizarea dotărilor și a condițiilor de muncă.

Deja am făcut dovada, în cabinetele în care am investit, că și specialiștii pot acorda servicii medicale de o calitate net superioară atunci când au la dispoziție un mediu de lucru performant ”, mai susține primarul general al Capitalei.

Edilul mai susține că, acolo unde investițiile au fost finalizate, copiii și părinții au fost extrem de mulțumiți că se poate realiza performanță medicală și la stat, potrivit dcnews.ro.

 

74 de unitari noi pentru cabinetele stomatologice

 

În total, în perioada 2017 – 2019, pentru cabinetele stomatologice au fost achiziţionate 74 de unituri noi, în valoare de 3,1 milioane de lei (700.000 de euro) şi sterilizatoare în valoare de 863.725 de lei (190.000 de euro).

Potrivit PMB, cabinetele din unităţile şcolare au fost dotate cu aparatură medicală nouă, medicamente, dezinfectanţi, consumabile pentru sterilizare, materiale sanitare, materiale de curăţenie, consumabile, etc.

 

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.