Cum ar fi putut ajunge substanțele interzise în corpul Simonei Halep?

Miercuri, 31 mai 2023, Răzvan Lucescu, antrenorul de fotbal de la PAOK Salonic, a vorbit despre scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, făcând o paralelă cu Pep Guardiola, actualul antrenor de fotbal de la Manchester City, care a fost acuzat de dopaj în urmă cu 12 ani, fiind suspendat timp de șase luni.

„Nu o cunosc pe ea (n.r. pe Simona Halep), nici nu am urmărit foarte atent ceea ce s-a întâmplat, dar, privind din afară, mi se pare că este o situație absolut tâmpită, nefericită. Intru într-un subiect pe care nu îl stăpânesc, dar, ca om, sunt convins că nu ar fi făcut niciodată asta.

I s-ar fi putut întâmpla pentru că sunt multe lucruri care se pot lua în calcul și reacții ale organismului – fără să fi consumat absolut nimic, dar organismul să producă anumite substanțe… Se poate întâmpla și este o situație total nefericită. Nu cred că cineva ar fi vrut să îi facă rău intenționat.

I s-a întâmplat lui (Pep) Guardiola în 2001, la Brescia, când a fost oprit pe motiv de dopaj și a fost suspendat pe șase luni. A dus o luptă acerbă împotriva celor de la doping, chiar și după ce a abandonat fotbalul, și, într-un final, a câștigat. A vrut să demonstreze că nu s-a dopat, că a fost o situație nefericită, și a reușit”, a declarat, miercuri, Răzvan Lucescu în cadrul unui interviu acordat pentru ProSport.

Gică Hagi, despre scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep

La rândul său, Gică Hagi a comentat situația în care se află Simona Halep. Din punctul său de vedere, este inacceptabil timpul petrecut de sportiva noastră în afara terenului de joc.

„Nu m-am băgat, nu vreau să comentez. Eu sunt lângă Simona, știe lucrul acesta, atât tatăl ei, cât și ea. Și ea ne sprijină pe noi, și noi pe ea. Sunt lucruri destul de complexe, grele, nu am de unde să ştiu eu lucrul ăsta.

Este totuși o perioadă cam lungă pentru un fost număr 1 mondial să fie suspendat atât de mult timp. Ianis a spus foarte bine. E inacceptabil. Punct”, a declarat vedeta în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3.