UPDATE. Reacțiile continuă să curgă după anunțul decesului lui Mircea Lucescu
Mircea Lucescu s-a stins din viață în această seară, la vârsta de 80 de ani. Lumea fotbalului, atât din România, cât și la nivel internațional, se inclină astăzi în fața uneia dintre legendele fotbalului contemporan
„Astăzi ne-a părăsit una din cele mai mari legende ale fotbalului românesc, o personalitate a fotbalului mondial care ne-a făcut mândri în fiecare moment al vieţii sale. Mi-a dat încredere la început de drum şi mi-a deschis calea către marea performanţă.
Mi-a fost mai mult decât antrenor, mi-a fost mentor, profesor, un om care a crezut în mine şi o parte importantă din ceea ce am devenit în fotbal i se datorează. Mulţumesc pentru tot, nea Mircea! Mereu în inima mea! Condoleanţe familiei”, a scris Gheorghe Hagi pe Facebook.
„A iubit atât de mult fotbalul, încât i-a dedicat viața până în ultimul minut. O pierdere uriașă pentru tot sportul românesc; pentru noi, cei care am avut șansa să-i fim jucători, dar și pentru generațiile întregi de suporteri care s-au bucurat de performanțele unei cariere unice în istorie. Rămas bun, Nea Mircea”, este mesajul postat de Gheorghe Popescu.
„Astăzi fotbalul a pierdut mai mult decât un antrenor. A pierdut o poveste care este scrisă cu pasiune, sacrificiu şi o dragoste rară pentru acest sport. Mircea Lucescu nu a fost doar un nume uriaş, ci un simbol al continuităţii, al muncii fără oprire şi al credinţei că fotbalul nu este doar un joc pentru el, ci un mod de a trăi. A rămas acolo, pe teren, în vestiar, în sufletul echipelor sale, până la capăt.
Ştiu ce înseamnă disciplina, sacrificiul şi lupta cu tine însuţi. Dar ceea ce m-a impresionat mereu la el a fost altceva: capacitatea de a rămâne îndrăgostit de fotbal o viaţă întreagă. Să nu obosească, să nu renunţe, să nu se îndepărteze niciodată de ceea ce iubea. Este acel tip de pasiune care nu doar inspiră – ci te copleşeşte.
Pentru că îţi arată cât de departe poate merge un om atunci când trăieşte cu adevărat pentru ceea ce iubeşte. Respect profund pentru tot ce a însemnat. Pentru generaţii, pentru istorie, pentru lecţia de dedicare. Sincere condoleanţe familiei!! Odihneşte-te în pace, Mister”, a transmis și Simona Halep pe pagina sa de Instagram.

Șahtior Donețk, echipa din Ucraina la care Mircea Lucescu a avut cel mai îndelungat mandat de antrenor, a transmis și ea un mesaj emoționant.
„Rămas bun, Mister…
7 aprilie, a încetat din viață legendarul antrenor de fotbal Mircea Lucescu. Avea 80 de ani…
Mircea Lucescu a condus Șahtior în 2004-2016. Sub conducerea sa, „minerii” au jucat 573 de meciuri. Alături de echipa din Donețk, mentorul român a câștigat 22 de trofee: 8 titluri de campioni ai Ucrainei, 6 cupe ale Ucrainei și 7 supercupe ale Ucrainei și primul pentru trofeul european al clubului – Cupa UEFA (2009). Mircea Lucescu are recordul pentru numărul de sezoane petrecute, meciuri și titluri câștigate și cel mai de succes antrenor din istoria Șahtiorului.
Clubul de fotbal Șahtior transmite cele mai sincere condoleanțe familiei lui Mircea Lucescu – soției Nelly, fiului Răzvan, nepoților Meryl și Matei, celor dragi și prietenilor săi, tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Mister. Toate gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia sa și de milioanele de fani din România și din întreaga lume în aceste zile.
Mulțumim pentru tot, domnule. Numele tău este pentru totdeauna gravat în istoria fotbalului mondial.
Odihnește-te în pace, mare antrenor”, se arată în postarea celor de la Șahtior.
Un mesaj a venit și din partea celor de la Inter Milano, club condus în prezent de Cristi Chivu.
„Un antrenor cu o mare profunzime umană şi profesională, Mircea Lucescu a întruchipat valorile competenţei, eleganţei şi pasiunii, lăsând o moştenire importantă în lumea fotbalului,
FC Internazionale Milano şi toată comunitatea nerazzurra se alătură cu profundă emoţie şi regret la dispariţia lui Mircea Lucescu, îmbrăţişându-i familia şi pe cei apropiaţi,
Născut la Bucureşti, pe 29 iulie 1945, Lucescu a fost unul dintre cei mai influenţi şi respectaţi antrenori din fotbalul internaţional, lăsând o amprentă profundă oriunde a antrenat, datorită viziunii, carismei şi culturii sale de joc extraordinare.
A ajuns pe banca tehnică a lui Inter în decembrie 1998 şi a condus echipa într-o stagiune europeană remarcabilă, dincolo de faza grupelor Champions League până în sferturile de finală, unde parcursul a fost întrerupt de Manchester United, care a câştigat trofeul. În total, Lucescu a condus 22 de meciuri de pe banca lui Inter”, se arată în mesajul milanezilor.
Știrea inițială
FC Rapid a subliniat într-un mesaj publicat pe Facebook că pierderea este una greu de exprimat în cuvinte, evocând o viață dedicată fotbalului și impactul major pe care Mircea Lucescu l-a avut asupra generațiilor de jucători și suporteri.
Moartea lui Mircea Lucescu a generat reacții puternice în fotbalul românesc
Clubul a amintit contribuția acestuia la istoria sportului românesc și momentele în care a adus mândrie suporterilor, arătând că amintirile, emoțiile și trofeele câștigate împreună vor rămâne pentru totdeauna.
„Cuvintele sunt prea mici pentru un nume atât de mare… Mircea Lucescu ne-a părăsit după o viață dedicată fotbalului. Un om care a format generații, a scris istorie și care ne-a făcut de atâtea ori mândri că suntem români. Vom păstra în suflet pentru totdeauna amintirile, emoțiile și trofeele câștigate împreună! Mulțumim pentru tot, nea Mircea! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris FC Rapid pe Facebook.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Un mesaj amplu a venit și din partea FC Dinamo
Un mesaj amplu a venit și din partea FC Dinamo. Clubul a subliniat că dispariția lui Mircea Lucescu reprezintă nu doar o pierdere pentru fotbal, ci și o despărțire de o parte esențială din identitatea sa. Oficialii au amintit parcursul său ca jucător în perioada 1963–1977, când a adunat 250 de meciuri și 57 de goluri, fiind liderul unei generații care a câștigat șapte titluri de campion și o Cupă a României.
De asemenea, a fost evidențiat faptul că Mircea Lucescu a rămas în istoria clubului și printr-un moment aparte din finalul carierei de jucător. În sezonul 1989–1990, în timp ce era antrenor la Dinamo, a intrat pe teren pentru 15 minute într-un meci împotriva Sportul Studențesc, devenind cel mai vârstnic jucător care a evoluat pentru club, la 44 de ani și 9 luni.
Cariera sa la echipa națională a României a fost, de asemenea, remarcată, acesta bifând 65 de selecții și marcând 10 goluri, fiind căpitanul generației care a participat la Campionatul Mondial din 1970. Ulterior, revenit la Dinamo ca antrenor între 1985 și 1990, a construit una dintre cele mai valoroase echipe din istoria clubului, reușind să câștige un titlu de campioană și două Cupe ale României, dar și să ajungă până în semifinalele Cupei Cupelor.
„Imaginea veşnică a unui simbol! Din nefericire, astăzi, lumea fotbalului românesc este mai săracă. Mircea Lucescu, fostul nostru mare jucător şi antrenor emblematic, a plecat dintre noi la vârsta de 80 de ani. Pentru Dinamo, nu este doar o pierdere. Este despărţirea de o parte din propria identitate. Mircea Lucescu nu a fost doar un nume în istoria clubului. A fost unul dintre cei care au scris-o. Între 1963 şi 1977, a îmbrăcat tricoul alb-roşu cu mândrie şi responsabilitate, adunând 250 de meciuri şi 57 de goluri. A fost liderul unei generaţii care a adus 7 titluri de campion şi o Cupă a României, dar dincolo de cifre, a fost expresia inteligenţei din teren, a eleganţei şi a spiritului de învingător care defineşte Dinamo.
Ultimul meci pe care l-a disputat Mircea Lucescu în cariera sa de jucător a fost în sezonul 1989–1990; antrenor fiind la Dinamo, a intrat pe teren pentru 15 minute într-un meci disputat împotriva celor de la Sportul Studenţesc, devenind astfel cel mai vârstnic jucător care a îmbrăcat tricoul clubului nostru, la vârsta de 44 de ani şi 9 luni. A purtat cu aceeaşi onoare şi tricoul echipei naţionale, pentru care a evoluat de 65 de ori şi a marcat de 10 ori, fiind căpitanul generaţiei care a reprezentat România la Campionatul Mondial din 1970, o generaţie care a inspirat şi a rămas în istorie. Revenit la Dinamo ca antrenor, între 1985 şi 1990, a construit una dintre cele mai valoroase echipe din istoria clubului. Sub conducerea sa, Dinamo a câştigat un titlu de campioană, două Cupe ale României şi a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor, confirmând nu doar valoarea, ci şi spiritul unei echipe care nu a încetat niciodată să creadă”, a transmis FC Dinamo.
Mircea Lucescu a însemnat mai mult decât trofee
Reprezentanții clubului au evidențiat că Mircea Lucescu a însemnat mai mult decât trofee, fiind un reper prin viziune, caracter și continuitate, un antrenor care a format generații și a dus mai departe numele fotbalului românesc peste granițe. Moștenirea sa rămâne vie în memoria suporterilor și în identitatea clubului.
„Mircea Lucescu a însemnat însă mai mult decât trofee. A însemnat viziune. A însemnat caracter. A însemnat continuitate. A fost un reper pentru fotbalul românesc şi european, un antrenor care a format generaţii, a inspirat destine şi a dus mai departe, peste graniţe, numele fotbalului românesc. Pentru Dinamo, numele Lucescu nu va fi niciodată doar un capitol de istorie. Va rămâne un simbol. Un simbol al pasiunii, al sacrificiului şi al excelenţei. Astăzi ne luăm rămas-bun, dar moştenirea sa rămâne vie în culorile clubului, în memoria suporterilor şi în tot ceea ce înseamnă spiritul dinamovist. Odihneşte-te în pace, Mircea Lucescu! Clubul Dinamo transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit”, a conchis.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Galatasaray a transmis condoleanțe familiei
La rândul ei, Galatasaray a transmis condoleanțe familiei lui Mircea Lucescu.
„Am aflat cu profundă tristețe de la moartea lui Mircea Lucescu, care a adus țării noastre încă un trofeu european prin câștigarea Supercupei UEFA și care a ocupat funcția de antrenor principal al echipei noastre la cea de-a 15-a noastră victorie în campionat. Transmitem condoleanțe familiei lui Mircea Lucescu, celor dragi și întregii comunități fotbalistice. Nu te vom uita, Lucescu”, a scris Galatasaray pe Facebook.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Federația Română de Fotbal amintește de moștenirea impresionantă lasată de Lucescu
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj amplu după moartea lui Mircea Lucescu, subliniind impactul major pe care acesta l-a avut asupra fotbalului românesc și internațional. Reprezentanții FRF au evidențiat că dispariția sa reprezintă o pierdere uriașă, nu doar a unui antrenor de excepție, ci și a unui mentor, vizionar și simbol național.
Instituția a arătat că Mircea Lucescu lasă în urmă o moștenire impresionantă, greu de egalat, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
„Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu. Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial.
Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore.
Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta.
Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în competițiile feminine de senioare.
Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace! În acest context plin de suferință pentru întreaga familie a fotbalului românesc, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată”, a scris FRF pe Facebook.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Amintim că fostul selecționer al României, Mircea Lucescu, a murit marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), unde era internat din 29 martie.

