Verificarea obligatorie a vârstei. Aplicația de mesagerie care te va obliga să te identifici prin scanare facială sau buletin
SURSA FOTO: Dreamstime
Platforma de chat Discord va impune, la nivel global, verificarea vârstei pentru accesarea conținutului destinat adulților. Măsura presupune fie o scanare facială, fie încărcarea unui document de identitate și va fi aplicată tuturor utilizatorilor începând din luna martie.
Verificarea vârstei devine obligatorie la nivel global pe Discord pentru accesarea conținutului cu restricții
Discord, care are peste 200 de milioane de utilizatori activi lunar, a anunțat că va extinde la nivel mondial verificarea vârstei pentru cei care doresc să acceseze conținut pentru adulți. Până acum, această cerință era aplicată doar unor utilizatori din Marea Britanie și Australia, în contextul legislației privind siguranța online.
Începând cu luna martie, toți utilizatorii vor fi plasați implicit într-o experiență adaptată adolescenților, iar accesul la comunități cu restricții de vârstă, materiale sensibile și anumite funcții de comunicare va fi permis doar după confirmarea faptului că utilizatorul este adult.
De asemenea, mesajele directe de la persoane necunoscute vor fi blocate până la finalizarea procesului de verificare, transmite BBC.
Compania susține că măsurile sunt necesare pentru protejarea adolescenților
Șefa departamentului de politici al Discord, Savannah Badalich, a declarat că siguranța utilizatorilor adolescenți reprezintă o prioritate și că noile setări implicite consolidează mecanismele de protecție deja existente. Potrivit acesteia, sistemul oferă protecții suplimentare tinerilor, în timp ce le permite adulților verificați o anumită flexibilitate în utilizarea platformei.
Verificarea vârstei se va face fie prin încărcarea unei fotografii a actului de identitate, fie prin realizarea unui selfie video, pe baza căruia inteligența artificială va estima vârsta facială a utilizatorului.
„Nicicând munca noastră în domeniul siguranței nu este mai importantă decât atunci când vine vorba de utilizatorii adolescenți”, a declarat Savannah Badalich.
„Implementarea la nivel global a setărilor implicite pentru adolescenți consolidează arhitectura de siguranță deja existentă a Discord, oferind protecții solide pentru tineri, în timp ce permite adulților verificați o anumită flexibilitate”.

Confidențialitatea și riscurile tehnice rămân un subiect sensibil
Discord a precizat că datele folosite în procesul de verificare nu vor fi stocate nici de platformă, nici de compania terță care furnizează serviciile de verificare. Scanările faciale nu vor fi păstrate, iar documentele de identitate vor fi șterse imediat după finalizarea procesului.
Cu toate acestea, specialiștii în protecția vieții private au atras atenția asupra riscurilor potențiale. Consultantul în social media Drew Benvie a declarat pentru BBC că inițiativa este una pozitivă din perspectiva siguranței online, dar că implementarea ar putea fi dificilă, având în vedere numărul foarte mare de comunități găzduite de platformă.
„Intenția de a crea o comunitate mai sigură pentru toți utilizatorii rețelelor sociale este un pas pozitiv”, a declarat Drew Benvie.
El a subliniat că Discord ar putea pierde o parte dintre utilizatori dacă procesul se dovedește problematic, dar ar putea atrage și utilizatori noi, interesați de standarde mai ridicate de siguranță.
„Discord ar putea pierde utilizatori dacă implementarea verificării vârstei se dovedește problematică, dar ar putea, în egală măsură, să atragă utilizatori noi, care vor fi atrași de noile standarde de siguranță online integrate prin design”, a adăugat el.
Îngrijorările legate de securitate vin în contextul unui incident din luna octombrie, când fotografii ale actelor de identitate ale aproximativ 70.000 de utilizatori ar fi fost compromise în urma unui atac cibernetic asupra unei companii care furniza servicii de verificare a vârstei pentru Discord.
Măsura aliniază Discord la tendința globală de protejare a minorilor online
Prin noile reguli, Discord urmează exemplul altor platforme mari precum Meta, TikTok și Roblox, care au introdus în ultimii ani măsuri suplimentare pentru protejarea adolescenților. Inițiativa apare pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate de legislatori asupra companiilor de tehnologie pentru a limita expunerea minorilor la conținut inadecvat.
Directorul general al Discord, Jason Citron, a fost audiat în 2024 în Senatul Statelor Unite, alături de reprezentanți ai altor platforme majore, în cadrul unor discuții privind responsabilitatea rețelelor sociale în protejarea copiilor și adolescenților.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





