Cartea electronică de identitate în România. Opțiunea care se elimină la buletinul cu cip din 1 iulie 2026

Cartea electronică de identitate în România. Opțiunea care se elimină la buletinul cu cip din 1 iulie 2026

SURSA FOTO: colaj foto Capital.ro/calendarul.su - 1 IULIE

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 12 mai 2026, 06:00

Cartea electronică de identitate reprezintă noul document de identitate modern din România, introdus pentru a spori siguranța datelor personale și accesul la servicii digitale. Emiterea sa este gratuită până la 30 iunie 2026 pentru o anumită categorie de români.

Cartea electronică de identitate se mai eliberează gratuit doar până la 30 iunie 2026

Cartea electronică de identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani până la data de 30 iunie 2026. Pentru celelalte categorii de solicitanți, eliberarea documentului se face contra cost, taxa fiind de 70 de lei. Noul act de identitate include elemente avansate de securitate și oferă posibilitatea utilizării unor servicii digitale, fiind conceput pentru a asigura un nivel ridicat de protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate.

Noile cărți de identitate au dimensiunea standard a unui card bancar și pot fi solicitate la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de localitatea de domiciliu a solicitantului. Cererea pentru emiterea cărții electronice de identitate se depune personal, în prezența titularului, iar în cadrul procedurii se realizează fotografia facială și preluarea amprentelor a două degete.

Programarea pentru depunerea cererii se face exclusiv online, prin intermediul platformei platforma hub MAI.

Ce este cartea electronică de identitate?

Cartea electronică de identitate (CEI) este un document de identitate de dimensiunea unui card bancar, realizat în format ID1, care integrează elemente avansate de securitate menite să prevină falsificarea și să asigure o protecție ridicată a datelor personale. Acest document permite titularului să își dovedească identitatea atât în format fizic, cât și în mediul digital, facilitând totodată accesul la servicii electronice oferite de autorități publice și de entități private.

CEI respectă standardele europene și internaționale aplicabile documentelor de călătorie, ceea ce îi conferă posibilitatea de a fi utilizată și pentru deplasarea în statele membre ale Uniunii Europene și în Spațiul Schengen.

Din punct de vedere vizual, pe fața documentului sunt tipărite elemente precum drapelele Uniunii Europene și al României, stema țării, datele personale ale titularului, numărul actului de identitate, data expirării, numărul CAN, semnătura olografă și simbolul specific documentelor electronice. Pe verso se regăsesc cipul de stocare, data emiterii și autoritatea emitentă, fotografia titularului însoțită de indicativul „ROU”, precum și zona MRZ destinată citirii optice.

buletin, buletin electronic, carte de identitate, carte electronică de identitate
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin – Carte electronică de identitate
buletin electronic
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin – Buletin electronic

În format electronic, cartea de identitate conține atât datele vizibile înscrise pe document, precum numele, prenumele, sexul, cetățenia, data nașterii, semnătura și codul numeric personal, cât și informații suplimentare, cum ar fi prenumele părinților, locul nașterii, adresa de domiciliu sau mențiunea privind lipsa unui domiciliu în România, precum și adresa de reședință. Sunt incluse certificate digitale pentru autentificare și semnătură electronică, alături de imaginea facială și, în anumite condiții, imaginile amprentelor a două degete.

Datele biometrice, respectiv fotografia și amprentele digitale, sunt colectate în procesul de emitere pentru a crește nivelul de securitate al documentului, pentru a preveni fraudele și pentru a facilita verificările, inclusiv la frontieră, în conformitate cu standardele internaționale. Conform legislației, amprentele stocate în bazele de date de producție sunt șterse automat imediat după eliberarea documentului sau cel târziu în termen de trei luni de la data programată pentru ridicare, prin proceduri care nu permit recuperarea ulterioară a acestora.

În cazul copiilor cu vârste între 0 și 12 ani, amprentele digitale nu sunt prelevate, iar cartea electronică de identitate este emisă fără aceste date biometrice. Aceeași regulă se aplică și în situațiile în care prelevarea amprentelor nu este posibilă din motive de natură fizică.

Ordonanța nr. 12/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate a fost publicată în Monitorul Oficial începând de anul trecut. Actul normativ stabilește, printre altele, și perioadele de valabilitate ale noilor buletine. Astfel, cartea electronică de identitate are o valabilitate de 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. După împlinirea vârstei de 18 ani, documentul este valabil pentru o perioadă de 10 ani. În cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 70 de ani, cartea electronică de identitate este emisă cu valabilitate nelimitată.

Diferențele între vechiul buletin, cartea simplă și cea electronică cu cip

În România nu se mai emit cărți de identitate în formatul vechi, începând din luna aprilie fiind disponibile exclusiv noile modele de documente de identitate. Sistemul actual include două tipuri principale de acte, adaptate noilor standarde de securitate și utilizare.

Cartea electronică de identitate (CEI) este prevăzută cu cip și elemente avansate de securitate, oferind un nivel ridicat de protecție a datelor personale. Acest document poate fi utilizat și ca document de călătorie în Uniunea Europeană, în Turcia și în Republica Moldova, datorită compatibilității cu standardele internaționale.

Cartea de identitate simplă (CIS) nu conține cip și are mai puține elemente de securitate, fiind destinată utilizării exclusiv pe teritoriul României. Aceasta reprezintă o variantă clasică a actului de identitate, fără funcționalitățile digitale ale versiunii electronice.

Cartea de identitate veche, model 1997, rămâne în continuare valabilă până în anul 2031 pentru călătoriile în Uniunea Europeană, însă nu se mai emit noi exemplare de acest tip. În prezent, doar documentele cu cip respectă pe deplin standardele europene de securitate, fiind comparabile din acest punct de vedere cu pașaportul.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.