Potrivit raportului, până în 2050 aproximativ 32 de milioane de oameni ar putea fi forțați să se mute dacă nu se iau măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. Oamenii ar putea începe să fie forțați să-și abandoneze casele chiar și înainte, până în 2030, potrivit Greek Reporter.

Lipsa apei a început deja să afecteze culturile

Deși, la nivel global, Africa Subsahariană contribuie cel mai puțin la emisiile de carbon, oamenii de aici sunt cei care suportă greul acestor acțiuni. Chiar dacă raportul prevede că cele mai grave consecințe vor avea loc în următorii 10 până la 30 de ani, efectele schimbărilor climatice au ajuns deja pe continent. Temperaturile cresc de 1,5 ori mai repede decât media mondială în unele zone.

Lipsa apei a început deja să afecteze culturile și să-i determine pe oameni să caute noi zone pentru agricultură. Secetele au pus și ele în pericol mijloacele de trai ale celor care lucrează în agricultură, dar și populația în general.

Schimbările climatice, una dintre cele mai mari probleme ale Africii

Orașele de pe coastele Senegalului și Nigeria se confruntă cu creșteri iminente ale nivelului mării, ceea ce ar putea face ca orașele cele mai centrale din regiune să fie afectate puternic.

În raport se vorbește de asistență internațională de urgență, arătând că „acțiuni imediate și concertate pentru a reduce emisiile globale și a sprijini dezvoltarea ecologică și incluzivă ar putea reduce amploarea migrației climatice cu până la 60% în Africa de Vest”.

Cel mai recent raport al Băncii Mondiale susține că Africa Subsahariană ar avea nevoie de aproximativ 30-50 de miliarde de dolari anual pe parcursul deceniului următor pentru a-și permite adaptarea la schimbările climatice.

Emisiile de gaze cu efect de seră au atins niveluri record în 2020

Experții unei agenții ONU au tras zilele trecute un nou semnal de alarmă. În ciuda avertismentelor, previziunile privind încălzirea climei sunt tot mai catastrofale. Emisiile principalelor trei gaze cu efect de seră – dioxid de carbon (CO2), protoxid de azot (N2O) şi metan (CH4) – au atins noi cote record anul trecut, arată Organizaţia meteorologică mondială.

În acest ritm, creşterea temperaturilor la sfârşitul secolului va fi mai mare decât cele 1,5 până la 2°C prevăzute de Acordul de la Paris, avertizează OMM.