Urmează un nou val de caniculă în România. Temperaturile resimțite vor depăși 40 de grade
SURSA FOTO: Dreamstime-prognoza meteo
Joi avem parte de o scurtă pauză de la caniculă în multe regiuni ale țării, cu ploi și temperaturi mai scăzute. Însă, începând de duminică, România va intra din nou sub influența unui val de aer tropical, cu temperaturi resimțite de peste 40 de grade în marile orașe.
Scăpăm azi de caniculă. Ploi și vânt în vestul, nordul și centrul țării
Administrația Națională de Meteorologie anunță că joi, 12 iunie, scăpăm de caniculă. Vremea se răcorește în vest, nord și în zona centrală. Se vor înregistra ploi pe arii extinse, cu acumulări de până la 15 litri de apă pe metru pătrat.
Vântul se va intensifica în aproape toată țara, iar maximele se vor încadra între 18 grade în nord-vest și 31 de grade în sud-est.
În nordul Transilvaniei și Maramureș vremea va fi rece pentru luna iunie, cu doar 19 grade la amiază și temperaturi nocturne de aproximativ 10 grade. În Suceava, maxima nu va depăși 20 de grade, însoțită de rafale de vânt de până la 65 km/h.
Soare în sud și sud-est, cu temperaturi în scădere
Dobrogea și Bărăganul vor beneficia de vreme însorită, însă temperaturile vor fi mai blânde decât în ziua precedentă, când s-au atins 37 de grade. Joi, maximele vor ajunge la cel mult 31 de grade.
În Moldova sudică și nordul Munteniei, vremea va fi stabilă, cu maxime de 29 de grade și vânt moderat. În Oltenia, se anunță vreme plăcută, dar cu posibile ploi izolate. Temperaturile vor atinge 26–27 de grade.
În Capitală, ziua aduce soare și vânt alert, iar după-amiaza pot apărea înnorări. Maxima va fi de 30 de grade, în scădere față de cele 34 de grade înregistrate miercuri. Noaptea, temperaturile vor coborî până la 14 grade la periferie.
Contrast termic la munte și pe litoral
La munte, vremea va fi mohorâtă și rece. Sunt așteptate averse consistente, care pot aduce până la 15 l/mp. Vântul va sufla cu putere, în special la altitudini mari.
Pe litoral, în schimb, va fi senin și cald, cu temperaturi maxime de 31 de grade și vânt moderat. Apa mării are o temperatură de aproximativ 22 de grade.

De duminică revine canicula cu temperaturi resimțite de până la 45 de grade
Elena Mateescu, directoarea ANM, a declarat că de duminică urmează o nouă încălzire accentuată, cu temperaturi care pot depăși 37–38 de grade. În marile orașe, temperatura resimțită ar putea atinge chiar 45 de grade din cauza umezelii ridicate și a suprafețelor încinse.
Aceasta a precizat că diferențele între temperatura măsurată și cea resimțită pot ajunge la 10 grade, în special în zonele urbane.
„De duminică vor fi temperaturi în creștere, ne apropiem iar de pragul unei zile de caniculă și chiar peste 34-35 grade, săptămâna viitoare nu excludem valori de 37-38 de grade Celsius.
Este luna lui cuptor și în general verile sunt mai călduroase în România în medie cu un grad. Diferența între datele măsurate în condiții standard și temperatura resimțită, mai ales în marile orașe, acolo se potențează ceea ce resimțim și putem avea diferențe chiar cu 10 grade între temperatura măsurată și cea resimțită.
Am înregistrat temperaturi resimțite de 44-45 de grade Celsius în condițiile în care la umbră înregistram 37-38 de grade Celsius. Prezența masei de aer cald și un grad ridicat de umezeală potențează acest tip de fenomen”, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Mateescu a explicat că în următoarele zile nu vor mai exista fenomene extreme precum furtunile de la Sinaia, dar că aversele locale vor continua în vest, centru, nord și sud, cu acumulări posibile de 15–20 l/mp.
Tot ea a spus că diferențele mari de temperatură dintre zilele de caniculă și cele răcoroase, cum s-a întâmplat recent, favorizează apariția fenomenelor meteo violente.
„În contextul în care vorbim de o masă de aer preexistentă foarte caldă, urmată de o scădere semnificativă și înlocuirea acesteia cu o masă de aer rece, cu cât diferența e mai mare cu atât agresivitatea acestor fenomene e semnificativă.
Ne-am aflat trei zile consecutiv sub incidența unor avertizări generale pentru val de căldură persistent și intens cu valori de până la 40 de grade în bună parte din țară.
Diferența termică de la valori de la 38 de grade în 24 de ore la o scădere cu mai mult de 15 grade a determinat manifestări de acest fel.
Până mâine la 14:00 în continuare rămâne o atenționare meteo generală de cod galben. A fost amendată și prin avertizări nowcasting fie de cod portocaliu, fie de cod roșu”, a spus directoarea ANM.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





