Unul din momentele cheie ale stopării PSDului în 2004
Într-un nou mesaj publicat pe propria pagină de Facebook, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a scris că „în 2004 PSD era pe cale să cotropească tot statul”. Conform acestuia, a existat un „moment cheie” între social democrați și victorie.
„Unul din momentele cheie ale stopării PSDului în 2004 a fost victoria surpriză a lui Emil Boc împotriva lui Ioan Rus la primăria Cluj. Pentru cei tineri: în 2004 PSD era pe cale să cotropească tot statul.
Legenda spune că un element emoțional important în câștigarea primăriei de către Emil Boc l-a avut dialogul următor:
-Emil Boc: domnule Rus, facem pariu pe o bere că…?
-Ioan Rus: pe un whiskey, domnu’ Boc, berea e pentru căruțași!
„Aroganța” lui Ioan Rus nu a plăcut băutorilor de bere (mulți…) și a pierdut.
Cam așa și cu dansul Firea-Pandele. Nu uitați: sunt milioane de români pentru care asemenea momente sunt unicele bucurii între ajunsul acasă, seara târziu, și autobuzul de la 6 dimineața din ziua următoare. Voi, cei cu vacanțe la Nisa și citibreicuri la Barcelona sau distracții în cluburi de fițe: nu disprețuiți plăcerile oamenilor pe care îi considerați mici, pentru ei sunt mai importante decât teoriile voastre despre piste pentru biciclete și energie verde.
Nu e obligatoriu să fiți smeriți, dar dacă nu sunteți smeriți să nu faceți politică, pentru că politica este despre a servi oamenii mici, nu despre a-i disprețui.
PS: nu mai fiți aroganți, dragi useristoplusisto-peneliști, că nu vă cheamă Funeriu să aveți cu ce!”, a scris Daniel Funeriu pe Facebook.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.