Umilință cruntă pentru Iohannis! Greșeala care-i va fi fatală președintelui. S-a aflat totul din interior

Umilință cruntă pentru Iohannis! Greșeala care-i va fi fatală președintelui. S-a aflat totul din interior
Publicat de Valentina Drăgoi la 8 mai 2020, 18:55
Din cuprinsul articolului

Președintele Klaus Iohannis a fost din nou aspru criticat de PSD. Social democrații sunt nemulțumiți de anunțul președintelui privind repornirea economiei românești.

Potrivit social democraților, președintele Iohannis nu vine cu nicio soluție și cu niciun plan concret pentru a salva economia României. Totodată, PSD consideră că economia este de fapt „la pământ” și nu are nevoie doar de o „revigorare”, așa cum spune șeful statului.

„De ce a fost necesar tot spectacolul prezidențial din ultimele zile? Simplu! Pentru a anunța astăzi – deocamdată voalat – MĂSURILE DE AUSTERITATE! Economia este la pământ, dar președintele Iohannis spune că are nevoie doar de REVIGORARE! Nu de soluții! Nu de măsuri! Nu de un plan concret. Acela e departe de a fi pus la punct de Iohannis și Guvernul său de incompetenți. REVIGORARE! Să vii după două luni de zile și să le spui românilor și mediului de afaceri că au nevoie de revigorare este insultător!”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a PSD.

Oamenii nu mai au locuri de muncă

Totodată, PSD critică guvernul despre care spune nu are soluții pentru a ajuta cetățenii și firmele care se află într-un impas.

„1 milion de oameni nu mai au locuri de muncă, turismul, HORECA, industria și agricultura sunt pe butuci. Sute de mii de români și antreprenori așteaptă un semn clar că președintele și guvernul au soluții pentru ei. Președintele PNL Iohannis le spune să stea calmi. Guvernul Orban, după 6 luni de guvernare încă analizează, reflectează, se gândește. Soluțiile pentru români și firme există, dar… lipsesc din planurile PNL! Până vor fi anunțate… încălzire ușoară și revigorare… Dacă nu, vor urma ”măsuri suplimentare de austeritate”!

Aceasta este ’’România normală’’ a unui președinte preocupat toată ziua de atacurile la adresa PSD și nu de buna guvernare a țării”, a adăugat PSD.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.