Atacurile de joi la adresa PSD ale Președintelui Klaus Iohannis nu au rămas fără răspuns. Președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu, i-a replicat, la rândul său, în termeni foarte duri.

”Klaus Iohannis lovește în democrația din România. El nu este un partener instituțional, ci doar un alt politician de la PNL”, a susținut Ciolacu, într-o declarație de presă televizată.

”În ultimele două luni, am văzut cea mai mare schimbare la un om politic în România. De la un președinte care se ruga de PSD să-i voteze guvernul Orban, la un om politic măcinat de ură, confuz și cu accente evident extremiste. Astăzi Iohannis ne-a arătat încă o dată că este doar președintele PNL. El nu se mai comportă ca un Președinte al României”, a spus liderul PSD.

Iar Klaus Iohannis aduce aminte de o vreme pe care o credeam trecută, a punctat Ciolacu:

”Accente de dictator”

”Iohannis este un politician cu accente de dictator, care trebuie să aibă mereu dreptate. Iohannis trebuia să fie garantul Constituției, dar el atacă în continuu instituții fundamentale ale statului precum Parlamentul și Curtea Constituțională.

Prin asta, Iohannis slăbește democrația și netezește drumul către un trecut pe care ni-l doream uitat”.

”De două luni de zile așteptam de la Iohannis și guvernul pe care îl conduce un program de relansare a economiei. Avem peste un milion de șomeri, majoritatea oamenilor mai au bani să supraviețuiască doar o lună de zile.

Populația nu este testată, firmele se închid în fiecare zi și aruncă sute de mii de oameni în șomaj.

”Guvernul nu mai este credibil”

Guvernul nu mai este credibil și nu se mai poate împrumuta. Guvernul, în curând, nu mai are bani de salarii și pensii”, a acuzat președintele interimar al PSD.

Iar PNL se folosește de pandemie ca să fure prin firmele de casă, au continuat acuzațiile lui Marcel Ciolacu.

”Iohannis vorbește doar despre PSD. La fiecare ieșire nu vedem decât o revărsare de ură și o batjocură la adresa românilor.

Vedem un președinte disperat să apere Guvernul incompetent al PNL.

De șase luni de zile PSD este în opoziție și PNL la guvernare – nu mai dați vina pe alții”, a spus în încheiere președintele interimar al PSD.