UE pregătește introducerea pașaportului digital. Specialiștii avertizează că măsura ar oferi statelor un control fără precedent: Ar limita pe termen lung libertatea

UE pregătește introducerea pașaportului digital. Specialiștii avertizează că măsura ar oferi statelor un control fără precedent: Ar limita pe termen lung libertatea

SURSĂ FOTO: Dreamstime - UE pregătește introducerea pașaportului digital

Publicat de Leonard Bădilă la 23 noiembrie 2025, 10:26

Uniunea Europeană face un pas major către digitalizarea frontierelor prin introducerea pașaportului digital pe telefon. Statele membre au stabilit oficial poziția lor privind implementarea acestui sistem, care are ca scop accelerarea controalelor la frontieră, creșterea securității și reducerea fraudei de identitate.

Deși autoritățile salută progresul tehnologic, organizațiile pentru drepturi civile și specialiștii în protecția datelor avertizează asupra riscurilor unei supravegheri biometrice extinse.

Pașaportul digital va funcționa printr-o aplicație specială

Pașaportul digital va funcționa printr-o aplicație specială, care va stoca pe telefon o copie electronică a datelor deja existente pe cipul pașaportului sau al cărții de identitate. Călătorii își vor putea transmite informațiile înainte de a ajunge la graniță, permițând polițiștilor de frontieră să verifice actele de la distanță și să le compare cu bazele de date de securitate. Oficialii europeni susțin că sistemul va reduce timpii de așteptare, va fluidiza fluxul de călători și va face aproape imposibilă utilizarea documentelor falsificate, conform informațiilor publicate de Heise.

Dezvoltarea aplicației și a infrastructurii digitale va fi realizată de agenția europeană EU-LISA, care gestionează deja marile sisteme informatice de securitate la nivel continental. Sistemul va fi opțional, iar documentul fizic va trebui prezentat, cel puțin pentru moment, la punctele de frontieră. Pașaportul digital va fi interconectat cu sistemul european de intrare/ieșire (EES), care din 2025 va colecta date biometrice de la cetățenii din state terțe, precum și cu sistemul ETIAS, programat pentru 2026, necesar turiștilor care vor să intre în spațiul Schengen.

Spațiul Schengen
SURSA FOTO: Dreamstime-Schengen

Proiectul ridică îngrijorări semnificative legate de supravegherea biometrică

În ciuda avantajelor prezentate, proiectul ridică îngrijorări semnificative legate de supravegherea biometrică. Aplicația va include sisteme automate de recunoaștere facială, ceea ce ar putea permite monitorizarea permanentă a călătorilor și colectarea masivă a datelor sensibile.

Specialiștii avertizează că digitalizarea completă a documentelor de călătorie poate limita libertatea de mișcare, expune cetățenii la riscuri de securitate cibernetică și oferi statelor un control fără precedent asupra mobilității oamenilor.

„În ciuda facilitării călătoriilor promise, activiștii pentru drepturile civile și protecția datelor avertizează cu insistență asupra consecințelor digitalizării documentelor de călătorie. Aceștia consideră că aceasta reprezintă o extindere a infrastructurii de supraveghere biometrică la nivel UE. Aplicația digitală de călătorie prevede inițial recunoașterea automată a feței pentru identificarea biometrică, dar ar putea deschide calea către înregistrarea și evaluarea automată și la scară largă a datelor biometrice. Acest lucru ar limita pe termen lung libertatea de călătorie”, arată sursa menționată.

Rasmus Stoklund, ministrul danez al imigrației și integrării, susține că autoritățile europene vor să ofere polițiștilor de frontieră „cele mai bune instrumente posibile, astfel încât aceștia să poată combate criminalitatea”.

„Consolidarea frontierelor externe ale UE este o prioritate cheie pentru președinția daneză. Trebuie să fim capabili să controlăm cine intră și trebuie să refuzăm intrarea persoanelor care nu au dreptul să intre în UE. Prin urmare, este important să le oferim polițiștilor de frontieră cele mai bune instrumente posibile, astfel încât aceștia să poată combate criminalitatea, amenințările la adresa securității și migrația ilegală. Aplicația digitală de călătorie a UE nu va rezolva toate problemele, desigur, dar este un instrument nou important care va oferi polițiștilor de frontieră mijloace mai bune pentru a-și desfășura activitatea”, a spus Stoklund.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.