UE își crește excedentul agroalimentar la 23,9 miliarde de euro
SURSA FOTO: Dreamstime - Uniunea Europeană (UE)
UE și-a majorat excedentul comercial agroalimentar la 23,9 miliarde de euro în primele șapte luni din 2026, potrivit Comisiei Europene. Creșterea a fost susținută de exporturi de 117,2 miliarde de euro către piețe precum Egipt, Ucraina și Turcia.
UE își majorează excedentul agroalimentar la 23,9 miliarde de euro
Sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană și-a îmbunătățit balanța comercială pozitivă în primele șapte luni ale anului 2026. În perioada ianuarie-iulie, excedentul comercial cumulat a ajuns la 23,9 miliarde de euro, cu 1,4 miliarde de euro peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celui mai recent raport privind comerțul agroalimentar al UE, publicat luni de Comisia Europeană.
Valoarea exporturilor de produse agroalimentare din UE s-a ridicat la 117,2 miliarde de euro în primele șapte luni ale anului. Creșteri semnificative au fost înregistrate în comerțul cu mai multe țări, printre care Egipt, Ucraina și Turcia.
Exporturile către Egipt au crescut cu 22%, în principal datorită grâului. În cazul Ucrainei, exporturile au avansat cu 10%, cea mai mare creștere fiind consemnată în sectorul băuturilor spirtoase. Exporturile către Turcia au crescut cu 7%, evoluție determinată de carnea de vită și mânzat.
În aceeași perioadă, exporturile de alte produse de origine animală au crescut cu 549 de milioane de euro, respectiv aproximativ 11%. Exporturile de băuturi spirtoase și lichioruri au înregistrat, la rândul lor, un avans de 470 de milioane de euro.
Importurile agroalimentare ale UE au scăzut cu 4,5 miliarde de euro în primul semestru
În schimb, importurile cumulate de produse agroalimentare ale Uniunii Europene au ajuns la 93,4 miliarde de euro în primul semestru al anului, în scădere cu 4,5 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea importurilor din principalele țări producătoare de cacao s-a diminuat pe măsură ce prețurile la cacao au continuat să scadă.
Valoarea importurilor din Coasta de Fildeș a scăzut cu 21%, în timp ce importurile din Camerun și Nigeria s-au diminuat cu 46%. La nivelul categoriilor de produse, importurile de cafea, ceai, cacao și condimente au scăzut cu 4,8 miliarde de euro, respectiv 19%. Importurile de cereale au consemnat o scădere de 11%, iar cele de produse lactate s-au redus cu 19%.
În schimb, valoarea importurilor de fructe și fructe cu coajă lemnoasă a crescut cu 587 de milioane de euro, respectiv aproximativ 3%. Creșteri au fost înregistrate și în cazul importurilor de produse necomestibile pentru uz tehnic, precum și al celor de margarină și alte uleiuri și grăsimi.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.