Tudorel Toader își va lansa cartea de memorii, în care va povesti activitatea sa la Ministerul Justiției
Tudorel Toader a postat, luni seară, pe contul său de Facebook, un mesaj despre Legile Justiţiei. În contextul actualelor dezbateri, referitoare la sistemul judiciar, el va începe să publice o serie de fragmente din cartea de memorii la care lucrează în această perioadă.
Cartea se numește „Doi ani, două luni și două zile la Ministerul Justiţiei”. Ea va prezenta povestea mandatului său de ministru al Justiției, în una dintre „cele mai tensionate și complicate perioade” de după Revoluția din decembrie 1989, „când justiția, ca și acum, s-a aflat în centrul atenției publice”, a spus el. „Cartea va vedea lumina tiparului în prima parte a anului viitor”, a dat asigurări Toader.
Prin ce a trecut Tudorel Toader cât timp a lucrat la Ministerul Justiției?
În cadrul postării sale, el a redat și câteva fragmente din capitolul referitor la Legile Justiției. Toader a înțeles destul de repede, după preluarea mandatului, că orice intervenție asupra legilor justiției urma să fie percepută ca o intrare într-un câmp minat. El a explicat că a simțit tensiunea încă din prima zi, observând reacțiile celor care îl întâmpinau cu o politețe aparentă, dar cu suspiciune evidentă. Mai târziu, avea să afirme că în jurul legilor justiției se crease o adevărată psihoză, rezultată din ani de suspiciune, frică, manipulare și interese suprapuse, iar el nu făcuse decât să ridice capacul peste această acumulare.
Toader știa că orice variantă adoptată va genera ostilitate din toate direcțiile politice, instituționale și profesionale, deoarece nu exista nicio soluție care să mulțumească pe toată lumea. Din acest motiv, înainte de a formula propuneri concrete, a încercat să înțeleagă contextul real, dincolo de zgomotul public.
El a recunoscut că presiunea politică s-a manifestat încă de la început, menționând că Liviu Dragnea a insistat, fără echivoc, asupra modificării infracțiunii de abuz în serviciu, propunând stabilirea unui prag de 200.000 de euro, considerat salvator pentru anumite persoane.
Toader a subliniat însă că nu a acceptat această variantă, fiind convins că o modificare făcută cu dedicație ar fi dus la prăbușirea morală a întregului sistem.
Referindu-se la etapa draftului, Toader a explicat că documentul elaborat de el reprezenta doar un set de linii conceptuale și că nu l-a numit niciodată proiect de lege, deoarece nu fusese supus procedurilor de avizare și nu fusese discutat sau aprobat în Guvern. El a relatat că, înaintea unei ședințe de Guvern, premierul Mihai Tudose l-a întrebat dacă dorește ca acel draft să devină proiect de lege guvernamental sau dacă este de acord să fie preluat de Comisia Specială condusă de Florin Iordache și promovat ca inițiativă parlamentară. Toader i-ar fi răspuns că documentul nu era finalizat, nu fusese avizat și nu avea forma necesară unei inițiative guvernamentale.
Potrivit lui Toader, premierul i-a mai spus că, în cazul în care va fi de acord, va discuta cu Florin Iordache pentru ca draftul să fie preluat de Comisie și transformat în inițiativă parlamentară, urmând ca el să fie invitat să-l prezinte. Toader a afirmat că a perceput clar intenția de a muta problema cât mai departe de Executiv, întrucât era o temă sensibilă și riscantă politic, iar astfel a început furtuna publică.
El a mărturisit că, pe 25 octombrie 2017, a fost invitat la Comisia Specială, unde a prezentat și a predat draftul atât în format fizic, cât și electronic, solicitând avizul Comisiei de la Veneția. A precizat că a subliniat clar că documentul reprezenta doar direcții de discuție și nu un proiect de lege, însă acesta a fost transformat ulterior în trei proiecte de lege, la inițiativa a 11 parlamentari. Toader a spus că a devenit evident că draftul fusese modificat, combinat și completat cu propuneri provenite din tabere diferite.
El a mai arătat că surpriza majoră a fost reacția societății, a presei și a opiniei publice, care au ajuns să creadă că respectivele proiecte îi aparțineau în totalitate și că el era autorul și promotorul tuturor modificărilor, percepția generală rămânând aceea că legile justiției erau „ale lui Toader”.
Toader a aflat ulterior despre existența unor interferențe și amendamente venite din afara Comisiei, din așa-numite „centre de reflexie”, precum ONG-uri, grupuri de interese sau persoane fără competență juridică ori legitimitate legislativă. El a menționat că unele organizații profesionale au fost trecute în mod fictiv ca autori ai amendamentelor și că Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestor practici.
Toader a relatat că una dintre consilierele lui Florin Iordache, fără a-i da numele, ar fi propus în culise ca un judecător să se poată autosuspenda pe durata mandatului de ministru, soluție care a fost declarată neconstituțională. El a subliniat că toate aceste adăugiri și deformări legislative, ulterior constatate ca fiind neconstituționale, au fost puse în sarcina sa și și-a exprimat speranța într-o clarificare a acestor aspecte.
„Cum am ajuns în mijlocul furtunii! Am înțeles destul de repede, după preluarea mandatului, că orice atingere a legilor justiției avea să fie privită ca o intrare într-un câmp minat. De fapt, aproape că simțeam detonările încă din prima zi, în reacțiile celor care mă întâmpinau cu o politețe subțire, dar cu ochii pregătiți să mă măsoare. ”La legile justiției s-a creat o psihoză”, aveam să spun mai târziu, fără exagerare. Era o tensiune adunată acolo ani la rând, un strat peste alt strat de suspiciune, frică, manipulare, interese.
Eu doar am ridicat capacul. Știam că orice variantă adoptată va genera ostilitate din toate direcțiile — politice, instituționale, profesionale, că nu exista nicio soluție care să fie convenabilă tuturor. De aceea, înainte de a pune pe hârtie ceva, am încercat să înțeleg contextul real, dincolo de zgomot. Presiunea de sus s-a simțit încă de la început!
Dragnea insista — și nu o făcea cu jumătăți de cuvinte — să modificăm conţinutul infracțiunii de abuz în serviciu. ”Să trecem pragul, să fie 200.000 de euro.” Era formula salvatoare pentru cine trebuia salvat. Numai că, oricât a insistat, nu am girat așa ceva.
Îmi era clar că, dacă un ministru al justiției ar fi împins o modificare făcută cu dedicaţie, tot sistemul s-ar fi prăbușit moral. (…) De la draft la furtună publică – drumul către Comisia Iordache! Draftul elaborat, era un set de linii conceptuale. Niciun moment nu l-am numit ”proiect de lege”, pentru că nu l-am supus procedurii de avizare, nu l-am înaintat, discutat şi aprobat în Guvern.
Mai înaintea uneia dintre şedinţele de Guvern, premierul Mihai Tudose m-a întrebat dacă ţin neapărat ca respectivul draft să devină proiect de lege şi să fie adoptat de către Guvern, şi dacă nu sunt de acord ca acesta să fie preluat de către Comisia Specială, condusă de către Fl. Iordache, și să fie promovat ca iniţiativă parlamentară. I-am spus că proiectul, în forma lui de atunci, era doar un set de direcții.
Nu era final, nu era trecut prin avizări, nu avea forma pentru o inițiativă guvernamentală. Mi-a mai spus că dacă sunt de acord, va vorbi cu Fl. Iordache să preia acel draft şi să îl transforme în iniţiativă parlamentară, prin acea Comisie Specială, că voi fi invitat să-l predau Comisiei. Simțeam în aer o intenție clară: să împingă problema cât mai departe de Executiv. Era o temă sensibilă, periculoasă politic, greu de gestionat.
Așa a început furtuna! Pe 25 octombrie 2017, am fost invitat de către respectiva Comisie, am prezentat draftul, l-am predat în fomat fizic şi electronic, însoţit de solicitarea de aviz din partea Comisiei de la Veneţia. Le-am spus limpede: ”acestea sunt direcțiile de discuție, nu un proiect de lege”, pe care l-au transformat în trei proiecte de lege, la iniţiativa unui număr de 11 parlamentari. Era evident ce se întâmplase: draftul fusese rupt, combinat, ”îmbunătățit”, împănat cu tot ce dorea fiecare tabără.
Pe mine, însă, mă aștepta o surpriză și mai mare: societatea, presa, opinia publică erau convinse că acele proiecte erau ale mele. Că eu le-am scris, că eu le-am promovat, că eu eram arhitectul tuturor modificărilor. Percepția publică a rămas: ”Legile justiției sunt ale lui Toader.” (…)
Interferențele, ”centrele de reflexie” și modificările din umbră. Aveam să aflu, ulterior, că multe amendamente veneau ”din lateral”, din afara Comisiei, din ”alte centre de reflexie”: ONG-uri, mai mult sau mai puţin reprezentative, grupuri de interese, persoane care nu aveau nici o legătură cu dreptul, nici legitimitatea de a formula propuneri legislative.
Unele organizații profesionale au fost trecute în mod fictiv drept autori ai amendamentelor. Curtea Constituțională avea să constate toate aceste neconstituționalităţi. Fără a îi spune numele, deocamdată, una dintre ”consilierele” lui Fl. Iordache, care se dorea să devină ministru al Justiției propunea, în culise, ca un judecător să se poată autosuspenda pe durata mandatului de ministru, soluţie declarată neconstituţională. Toate aceste adăugiri, deformări, soluţii legislative constatate ca fiind neconstituţionale, au fost puse pe seama mea. Sper într-o clarificare!”
