Tudorel Toader revine cu explicații despre „neavizarea Codurilor penale”, într-un nou fragment din volumul de memorii
Fostul ministru al Justiției și fost judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a publicat un nou fragment din cartea de memorii la care lucrează,
„Doi ani, două luni și două zile la Ministerul Justiției”, volum ce urmează să apară în prima parte a anului viitor. În cea de-a doua intervenție publică, profesorul de drept abordează un subiect care a generat controverse majore în timpul mandatului său: ceea ce numește „epopeea neavizării Codurilor penale”.
Potrivit fostului ministru, dezbaterea publică din acea perioadă a fost marcată încă de la început de confuzii și formule simplificatoare, inclusiv în discursul politic. „În spațiul public s-a vorbit mult, și adesea greșit, despre «Codurile penale»”, arată Tudorel Toader, subliniind că, în realitate, există „un singur Cod penal și un singur Cod de procedură penală”, două texte fundamentale care trebuie tratate „cu rigoare, nu cu sloganuri”.
De ce era necesară modificarea codurilor
În fragmentul publicat, Toader explică faptul că modificarea celor două coduri nu avea o miză politică, ci una strict juridică. La momentul preluării mandatului, în 2017, existau numeroase decizii de neconstituționalitate ale Curtea Constituțională care trebuiau integrate în legislația penală, ceea ce impunea corecturi tehnice și coerente.
Fostul ministru descrie demersurile inițiate la nivelul Ministerului Justiției pentru revizuirea Codului penal și a Codului de procedură penală. În aprilie 2017, a transmis o scrisoare către întregul sistem judiciar, solicitând propuneri de modificare „într-un exercițiu de transparență și consultare reală”, termenul fiind ulterior prelungit la solicitarea CSM.
În iulie 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, corelat cu deciziile CCR și cu directiva europeană privind confiscarea extinsă, iar în noiembrie 2017 a fost adoptat și proiectul de modificare a Codului de procedură penală, armonizat cu alte decizii ale Curții și cu directiva privind prezumția de nevinovăție. „Ambele proiecte au fost transmise Parlamentului”, precizează Tudorel Toader.
Traseul parlamentar și deciziile CCR
În Legislativ, afirmă fostul ministru, proiectele au intrat „într-o altă logică”. Acestea au fost preluate de Comisia specială pentru sistematizarea legislației în domeniul justiției, care a adăugat „numeroase alte soluții legislative”, modificând substanțial inițiativele inițiale.
Controlul de constituționalitate a priori a devenit inevitabil, iar Curtea Constituțională a constatat că „multe dintre soluţiile legislative adăugate în Parlament erau neconstituționale”. Tudorel Toader subliniază însă că „nici una dintre soluțiile legislative inițiate de către MJ nu a fost declarată neconstituțională”.
Cu toate acestea, Parlamentul nu a continuat procedura legislativă și nu a pus textele în acord cu deciziile CCR, deși acestea fuseseră pronunțate înainte de promulgare. „Proiectele au fost abandonate”, notează el.
Refuzul avizării ordonanțelor de urgență
În acest context, a apărut ideea preluării soluțiilor prin ordonanță de urgență. Toader arată că a fost pus în fața unor proiecte de OUG care modificau Codul penal și Codul de procedură penală și despre care se susținea că trebuie „avizate” de Ministerul Justiției.
Fostul ministru precizează că aceste proiecte nu aparțineau MJ, ci erau texte „venite din alte centre de reflexie”.
„Nu le-am însușit. Motivul era simplu. Nu erau îndeplinite condițiile constituționale pentru o ordonanță de urgență”, explică Tudorel Toader, subliniind că nici programul de guvernare și nici „dorința de a introduce soluții mai favorabile inculpaților” nu pot constitui situații extraordinare care să justifice o OUG. „Constituția și jurisprudența CCR sunt foarte clare în această privință”, adaugă el.
Toader respinge și invocarea termenului de 45 de zile, calificând-o drept „o confuzie, voită sau nu”, explicând că această obligație există doar în cazul controlului de constituționalitate a posteriori, nu și în situația proiectelor analizate înainte de promulgare.
„Drumul lung, dar constituțional”
În final, fostul ministru invocă jurisprudența CCR care interzice Guvernului să se substituie Parlamentului prin ordonanțe de urgență ce preiau proiecte aflate în dezbatere legislativă. Toate aceste considerente l-au determinat să refuze avizarea, sau „mai corect spus, însușirea”, proiectelor de ordonanță.
„Nu pentru a bloca reforma, ci pentru a o menţine în limitele statului de drept”, scrie Tudorel Toader, afirmând că a ales „drumul lung, dar constituțional”, cu „costuri personale”, dar cu „conștiința împăcată”.
