Trenul metropolitan București – Ilfov prinde contur. Studiul de fezabilitate a fost finalizat pentru primul traseu prioritar
Sursă foto: Dreamstime
Proiectul Trenului Metropolitan București – Ilfov a ajuns într-o etapă importantă, după finalizarea studiului de fezabilitate pentru primul traseu prioritar. Documentația a obținut toate avizele necesare și urmează să intre în faza aprobărilor finale înainte de depunerea pentru finanțare europeană.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat și a primit toate avizele necesare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a anunțat finalizarea studiului de fezabilitate pentru prima etapă a proiectului Trenului Metropolitan București – Ilfov, pe traseul prioritar București Gara de Nord – Chitila – Scroviștea.
Potrivit TPBI, documentația a primit avizele Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” SA, ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, avizele de mediu și avizul Jaspers. Proiectul urmează acum etapa aprobărilor finale, înainte de depunerea cererii pentru finanțare din fonduri europene.
Două stații noi și 13 puncte de îmbarcare pe primul traseu
Prima etapă a proiectului prevede introducerea serviciului de tren metropolitan în 13 puncte de îmbarcare și debarcare. Dintre acestea, două vor fi stații complet noi, Chitila 2 și Buciumeni.
Conform proiectului, călătorii vor beneficia de trenuri electrice noi, fără emisii poluante, precum și de un program de circulație cadențat, cu intervale regulate și frecvență ridicată în orele de vârf.
De asemenea, este prevăzută integrarea tarifară cu transportul public din zona metropolitană, astfel încât să poată fi utilizat un bilet sau un abonament unic pentru toate mijloacele de transport.
Proiectul include amenajarea unor noduri multimodale și facilități Park & Ride, conexiuni pietonale și rutiere între stații și celelalte mijloace de transport, acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, dar și modernizarea stațiilor, construirea de peroane noi, pasaje pietonale și regenerarea spațiilor verzi din jurul acestora.
Aproximativ 4 milioane de călătorii anual sunt estimate după punerea în funcțiune
TPBI estimează că, începând din 2030, traseul Gara de Nord – Chitila – Scroviștea va atrage aproximativ 4 milioane de călătorii anual.
Pe întreaga perioadă de operare estimată la 30 de ani, numărul total al călătoriilor ar urma să ajungă la aproximativ 118 milioane, ceea ce înseamnă în medie aproape 14.000 de călători pe zi.
Reprezentanții asociației consideră că transferul unei părți din traficul rutier către transportul feroviar va contribui la reducerea aglomerației din trafic, la diminuarea timpilor de deplasare, la scăderea emisiilor de dioxid de carbon și a poluării fonice, precum și la creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente.
Investiția depășește 1,5 miliarde de lei
Valoarea totală estimată a investiției este de peste 1,5 miliarde de lei, inclusiv TVA, echivalentul a aproximativ 304 milioane de euro.
Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 48 de luni. Investiția va include reînnoirea și modernizarea infrastructurii feroviare, electrificarea traseului, modernizarea instalațiilor de semnalizare și centralizare electronică, precum și amenajarea stațiilor pentru accesul în siguranță al călătorilor.
Directorul Direcției Dezvoltare Transport Feroviar din cadrul TPBI, Iosif Szentes, a transmis că finalizarea studiului de fezabilitate și obținerea tuturor avizelor reprezintă un pas decisiv pentru realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de mobilitate din regiune.
„Trenul metropolitan București – Ilfov este unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate ale regiunii noastre. Finalizarea Studiului de Fezabilitate și obținerea avizelor reprezintă un pas decisiv către un transport public modern, rapid și curat, care va apropia Capitala de localitățile din nord-vest și va schimba modul în care ne deplasăm zilnic”, a precizat Iosif Szentes.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.