Tratamente balneare pentru pensionari. Cine sunt cei care trebuie să le ridice până la 23 septembrie 2025. Anunț de la Casa Județeană de Pensii
SURSĂ FOTO: Dreamstime
Casa Județeană de Pensii Bihor a anunțat recent că i-au fost repartizate 210 bilete de tratament balnear aferente seriei 14, disponibile începând cu data de 1 octombrie 2025.
Aceste bilete de tratament balnear sunt alocate pentru diverse stațiuni: Sovata-5 bilete, Herculane-16 bilete, Călimănești-2 bilete, Buziaș-10 bilete, Covasna-8 bilete, Felix-43 bilete, Geoagiu-4 bilete, 1 Mai-56 bilete, Mangalia-4 bilete, Moneasa-16 bilete, Neptun-4 bilete, Ocna Șugatag-8 bilete, Tușnad-2 bilete, Vatra Dornei-14 bilete, Căciulata-14 bilete și Tășnad-4 bilete.
Biletele de tratament balnear pot fi ridicate zilnic de la sediul instituției
Biletele pot fi ridicate de la sediul instituției zilnic, conform programului de lucru: de luni până joi între orele 8:00–14:00 și vineri între orele 8:00–12:00, ultima zi de ridicare fiind 23 septembrie 2025. Situația cererilor de bilete de tratament aprobate și neaprobate pe seria 14 este disponibilă pe site-ul Casei de Pensii Bihor, iar redistribuirea biletelor va avea loc pe 24 septembrie 2025, începând cu ora 8:00.
Pot beneficia de bilete de tratament solicitanții care dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare prin următoarele documente: cerere tip, bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist și alte documente, după caz, conform Ordinului nr. 118/13.02.2025 al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.
„În atenția beneficiarilor de bilete de tratament – Seria 14. Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost repartizate un numar de 210 bilete de tratament balnear aferente seriei 14 începând cu data de 01.10.2025, pentru urmatoarele statiuni:
– Sovata 5 bilete, Herculane 16 bilete, Calimanesti 2 bilete, Buzias 10 bilete, Covasna 8 bilete, Felix 43 bilete , Geoagiu 4 bilete, 1 Mai 56 bilete , Mangalia 4 bilete, Moneasa 16 bilete, Neptun 4 bilete, Ocna Sugatag 8 bilete, Tusnad 2 bilete Vatra Dornei 14 bilete , Caciulata 14 bilete, Tasnad 4 bilete.
Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic, conform programului de lucru, de luni până joi între orele 8.00-14.00, vineri între orele 8.00-12.00 ultima zi de ridicare 23.09.2025”, informează Casa Județeană de Pensii Bihor pe Facebook.
Situația cererilor de bilete de tratament aprobate pe seria 14 poate fi consultată AICI.
Situația cererilor de bilet de tratament neaprobate pe seria 14 poate fi consultată AICI.

Persoanele încadrate în grad de handicap grav pot primi biletele doar dacă sunt însoțiți
Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizația lunară pentru însoțitor, precum și pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însoțitor, pot primi bilete de tratament doar dacă sunt însoțiți.
Excepție fac cei care pot demonstra prin declarație pe proprie răspundere că se pot descurca singuri pe perioada sejurului, ținând cont că bazele de tratament funcționează în regim hotelier, nu de spitalizare.
„Redistribuirea biletelor de tratament va avea loc la data de 24.09.2025 începând cu ora 8:00. In conformitate cu Ordinul nr.118/13.02.2025 al Presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice, pot beneficia de bilete de tratament in limita locurilor disponibile solicitantii care dovedesc indeplinirea criteriilor de acordare cu urmatoarele documente:
-cerere tip
-bilet trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist
-alte documente,dupa caz;Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însotitor pot beneficia de bilet de tratament balnear doar dacă sunt însoţite. De asemenea însoţitorii persoanelor încadrate în grad de handicap grav / în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 109 Legii nr.360/2023 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin excepţie, pot beneficia de bilete de tratament fără a fi însotiti, persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru îndemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizaţia de însoţitor, în baza declaraţiei pe proprie răspundere din care reiese că se pot descurca singuri (fără însoţitor) pe perioada sejurului, ţinând cont și de faptul că bazele de tratament contractate funcţionează în regim hotelier, şi nu în regim de spitalizare”, a mai scris Casa Județeană de Pensii
Biletele se eliberează personal titularului
Biletele se eliberează personal titularului sau unei persoane desemnate prin procură autentificată la notar, din care să reiasă că mandatarul este împuternicit să le ridice.
„Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate prin procură autentificată la notarul public din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să îl ridice”, a conchis Casa Județeană de Pensii Bihor.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




